Homepage » Monden » George Tal, decizie radicală de ziua lui! "Nu am chemat nicio formaţie, pentru că..."

George Tal, decizie radicală de ziua lui! "Nu am chemat nicio formaţie, pentru că..."

Publicat pe 11.02.2014 la 23:59 Actualizat pe 12.02.2014 la 00:07

George Tal a împlinit ieri 45 de ani, dar nu a dat petrecere, aşa cum obişnuia să facă în fiecare an. Impresarul a avut parte de o aniversare atipică, în familie, alături de cele două fiice ale sale, în timp ce Daniela Gyorfi, aflată în turneu în America şi Canada, l-a sunat şi l-a felicitat la miezul nopţii.

George Tal a împlinit ieri 45 de ani, dar nu a dat petrecere, aşa cum obişnuia să facă în fiecare an. Impresarul a avut parte de o aniversare atipică, în familie, alături de cele două fiice ale sale, iar Daniela Gyorfi, aflată în turneu în America şi Canada, l-a sunat şi l-a felicitat la miezul nopţii.

George Tal a resimţit din plin absenţa partenerei sale de viaţă, Daniela Gyorfi, care de o lună de zile susţine concerte pe bandă rulantă pentru românii din America şi Canada. Din acest motiv, impresarului nu i-a mai ars să dea petrecere, ci a petrecut câteva ore în compania mamei şi a rudelor de la Bacău, iar seara l-a prins acasă, alături de fetele lui. "Stau cu Maria (n.r. fiica lui şi a Danielei) şi cu fata mea care s-a întors din Germania în urmă cu 4 zile. Daniela m-a sunat şi m-a felicitat. Când doi oameni se iubesc, distanţa e grea. E prima dată în opt ani când suntem departe unul de altul de ziua mea. Nu am chemat nicio formaţie şi nu am vrut să mă sărbătoresc, pentru că fără Daniela nu am chef şi nu am vrut să pic într-o stare de melancolie", a declarat impresarul pentru spynews.ro.

De ziua lui, George Tal a primit de la Francisca, fiica sa din prima căsătorie şi care locuieşte în Germania, un ceas şi un parfum, iar mama lui i-a dăruit mai multe tricouri. Chiar dacă numără zilele rămase până când Daniela Gyorfi se va întoarce acasă, impresarul are grijă de cariera ei muzicală şi îi antamează cântări. "Mai e o lună de zile şi Daniela va veni acasă, iar eu pregătesc terenul ca să aibă concerte", a adăugat el.

Foto: Facebook

Citeşte şi:

Canadienii n-o vor uita prea curând! Daniela Gyorfi face show de manele într-o biserică din Oshawa! Şi nu va purta batic pe cap!

În articolul
George Tal, decizie radicală de ziua lui! "Nu am chemat nicio formaţie, pentru că..."
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Iubitul Ioanei Popescu, mesaj sfâșietor după moartea brunetei. Ce a transmis Mihai Ștefan Lungu: "Înainte să te cer de soție..." | FOTO
Showbiz intern • ieri la 23:35
Iubitul Ioanei Popescu, mesaj sfâșietor după moartea brunetei. Ce a transmis Mihai Ștefan Lungu: "Înainte să te cer de soție..." | FOTO
  • Durere fără margini!
  • Iubitul Ioanei Popescu, distrus de durere
  • Ce mesaj a transmis acesta după moartea brunetei
Carmen Șerban, dezvăluiri despre viața ei personală. Există sau nu cineva în viața cântăreței
Emisiuni TV • ieri la 23:16
Carmen Șerban, dezvăluiri despre viața ei personală. Există sau nu cineva în viața cântăreței
  • Carmen Șerban vorbește despre viața ei personală
  • Există sau nu cineva în viața ei
Băiatul acuzat că a transmis mesaje de amenințare către școli și spitale, arestat preventiv pentru 30 de zile. E acuzat de DIICOT de săvârşirea infracţiunii de ameninţare în scop terorist
Stiri interne • ieri la 23:01
Băiatul acuzat că a transmis mesaje de amenințare către școli și spitale, arestat preventiv pentru 30 de zile. E acuzat de DIICOT de săvârşirea infracţiunii de ameninţare în scop terorist
  • Tânărul de 17 ani care a trimis mesaje de amenințare, arestat preventiv
  • E acuzat de DIICOT de săvârşirea infracţiunii de ameninţare în scop terorist
Monica Anghel nu îi controlează niciodată telefonul soțului ei. De la ce pornesc certurile în căsnicia cu Marian Caraivan
Emisiuni TV • ieri la 22:49
Monica Anghel nu îi controlează niciodată telefonul soțului ei. De la ce pornesc certurile în căsnicia cu Marian Caraivan
  • Monica Anghel nu îi controlează soțului telefonul
  • Cei doi sunt căsătoriți de 15 ani
Mireasa - Capriciile Iubirii. Cine a părăsit competiția dintre Lavinia, Loredana și Samina. Care a fost decizia publicului
Emisiuni TV • ieri la 22:42
Mireasa - Capriciile Iubirii. Cine a părăsit competiția dintre Lavinia, Loredana și Samina. Care a fost decizia publicului
  • Publicul a ales între Lavinia, Loredana și Samina
  • Cine a părăsit casa Mireasa
Pasiunea costisitoare a cântăreței Minodora. În ce investește o mare parte din bani: „Am peste 200”
Emisiuni TV • ieri la 22:08
Pasiunea costisitoare a cântăreței Minodora. În ce investește o mare parte din bani: „Am peste 200”
  • Ce pasiune are Minodora
  • Fiul ei, Marco, este interesat de același lucru
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Un criminal din Tulcea a fost prins după 26 de ani. Ce l-a dat de gol
recomandare pe observatornews.ro
Un criminal din Tulcea a fost prins după 26 de ani. Ce l-a dat de gol
La ce a renunţat femeia celebră de 76 de ani care arată ca o adolescentă pentru a se menţine în forma de vis
recomandare pe as.ro
La ce a renunţat femeia celebră de 76 de ani care arată ca o adolescentă pentru a se menţine în forma de vis
Vouchere energie 2025. Marţi se alimentează cardurile. Cine poate pierde banii!
Romania TV

Simona Halep, cină romatică în compania fiului unui bancher cu o avere de 100 de milioane de euro. Fanii s-au bucurat pentru ei!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează pensia pentru cei care au lucrat ani întregi în ture de 12 sau 24 de ore
recomandare pe playtech.ro

Indicator rutier cu un pentagon galben pe el. Ce trebuie să facă şoferii când îl văd

Doliu în lumea filmului. A murit marele actor Robert Redford
recomandare pe redactia.ro

Furtuna „Zack” va lovi România. Se anunță vreme severă în multe zone din țară. Ploile fac deja ravagii în Europa

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
Schimbare uluitoare a Ioanei State! Cât a slăbit vedeta! – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cum s-a afișat fiica Andreei Marin în America: Ce face Violeta Bănică în weekend

O femeie a zburat 3.800 de km pentru a-și cumpăra o ciocolată din Cluj-Napoca: „Sunt fericită, aș face-o din nou”
recomandare pe dailybusiness.ro

Apetitul românilor pentru croaziere a crescut cu 30%. Unde merg turiștii şi cât cheltuiesc

Horoscop săptămânal, 29 septembrie - 5 octombrie 2025. Este timpul pentru introspecție
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 29 septembrie - 5 octombrie 2025. Este timpul pentru introspecție
Cine este Dilinca și cum a devenit celebră pe internet. Va participa la Power Couple 2026 alături de logodnicul ei
recomandare pe a1.ro

Close