Homepage » Monden » I s-a făcut rău, în direct! Emoțiile cererii în căsătorie l-au dat peste cap pe Leo de la Strehaia

I s-a făcut rău, în direct! Emoțiile cererii în căsătorie l-au dat peste cap pe Leo de la Strehaia

Publicat pe 13.01.2015 la 14:45 Actualizat pe 13.01.2015 la 14:47

Leo de la Strehaia a fost copleșit de emoțiile momentului în care Renata i-a spus, în sfârșit, ”Da”, după ce i-a dăruit un inel cu diamante drept simbol al iubirii lor.

”Nu o să o mai înşel pe Renata. Nu mai sunt curios de nicio fată, e vorba acum de sentimente”, spune Leo. ”Chiar dacă ne certăm tot timpul, este o chimie între noi”, a Spus și. Renata, moment în care ”Prințului țiganilor” i s-a făcut rău. ”Dă-mi un pahar cu apă, te rog”, i-a cerut Renatei, iar apoi a ieșit din emisiune, fiindu-i foarte rău. ”Sper că nu are nevoie de o ambulanță”, a spus, îngrijorată, Bahmu.

În tot acest timp, Leo de la Strehaia a mers în camera de protocol de la Antena Stars și s-a întins pe canapea. ”Nu mă simt bine, nu mă simt bine deloc”, spune Leo, lucru confirmat și de îngrijorarea vizibilă de pe figura logodnicei sale.

”În ultima vreme se simte din ce în ce mai rău, nu știu ce se întâmplă”, a explicat și amica celor doi îndrăgostiți, asistenta blondă a Adrianei Bahmuțeanu, Denisa Biță. ”Va veni o ambulanță”, a anunțat Renata. ”Lasă că merg eu la spital. Vreau să mă duc la doctoul meu. Am stat puțin să mă liniștesc. Am transpirat mult, mă simt rău de tot. Nu am ținut regimul cum trebuie, de aceea am pățit-o”, a spus ”Prințul Țiganilor cu o voce stinsă. Apoi, cu greu, s-a ridicat de pe canapea și a mers, mai mult mort decât viu, până la mașină, decis fiind să se interneze. ”Vreau să mă duc la medicul meu de la Timișoara. O să stau liniștit și o să țin regimul care trebuie să îl țin. Am venit direct de la spital”, a mai spus el.

Citește și:

Abia a divorțat și se recăsătorește! Leo de la Strehaia a cerut-o pe Renata de soție, în direct! Uite ce inel de logodnă i-a dăruit

Încă un divorţ zguduie showbiz-ul românesc! O celebritate de la noi s-a despărţit de soţie în mare secret

În articolul
I s-a făcut rău, în direct! Emoțiile cererii în căsătorie l-au dat peste cap pe Leo de la Strehaia
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Noul an școlar începe luni! Ce vacanțe vor avea elevii până la sfârșitul acestui an
Stiri interne • la 19:54
Noul an școlar începe luni! Ce vacanțe vor avea elevii până la sfârșitul acestui an
  • Ce vacanțe vor avea elevii până la sfârșitul acestui an
  • Cum sunt structurate modulele
Oana Radu și Șerban Balaban s-au căsătorit! Primele imagini cu artista în rochie de mireasă | VIDEO
Showbiz intern • la 19:24
Oana Radu și Șerban Balaban s-au căsătorit! Primele imagini cu artista în rochie de mireasă | VIDEO
  • Oana Radu s-a căsătorit cu Șerban Balaban
  • Ce rochie de mireasă a ales artista
Ce este bine să faci de Sfânta Maria Mică. Tradiții și obiceiuri de Nașterea Maicii Domnului
Stiri interne • la 19:20
Ce este bine să faci de Sfânta Maria Mică. Tradiții și obiceiuri de Nașterea Maicii Domnului
  • Ce este bine să faci de Sfânta Maria Mică
  • Tradiții și obiceiuri
Acces Direct. O mamă vrea să își recupereze fiica de la iubitul ei! Familia lui ar fi amenințat-o cu bătaia
Emisiuni TV • la 18:39
Acces Direct. O mamă vrea să își recupereze fiica de la iubitul ei! Familia lui ar fi amenințat-o cu bătaia
  • O mamă luptă pentru fiica ei pentru a se întoarce acasă
  • Scandal uriaș între familia ei și cea a iubitului
Povestea impresionantă a designerului Giorgio Armani care a revoluționat moda. De la cine a moștenit pasiunea pentru haine
Showbiz international • la 18:15
Povestea impresionantă a designerului Giorgio Armani care a revoluționat moda. De la cine a moștenit pasiunea pentru haine
  • De la cine a moștenit celebrul designer pasiunea pentru modă
  • Nașterea imperiului Armani
Arma lui Emil Gânj a fost găsită! Bunica Andei a descoperit securea cu care nepoata ei a fost ucisă. Declarații tulburătoare
Stiri interne • la 18:08
Arma lui Emil Gânj a fost găsită! Bunica Andei a descoperit securea cu care nepoata ei a fost ucisă. Declarații tulburătoare
  • Unde a fost găsită arma crimei din Mureș
  • Ce se știe despre Emil Gânj
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Un bărbat din Prahova şi-a bătut amanta şi apoi a dat cu maşina peste ea. Poliţiştii au identificat agresorul
recomandare pe observatornews.ro
Un bărbat din Prahova şi-a bătut amanta şi apoi a dat cu maşina peste ea. Poliţiştii au identificat agresorul
Dieta care îl ţine pe Gigi Becali în formă maximă. Ce mănâncă milionarul zi de zi
recomandare pe as.ro
Dieta care îl ţine pe Gigi Becali în formă maximă. Ce mănâncă milionarul zi de zi
Mara Bănică arată trăsnet la 50 de ani. Vedeta a slăbit 20 de kilograme, după Asia Express. Ce DIETĂ a ținut: Este foarte simplă
Romania TV

Cât costă o noapte de cazare la hotelul lui Radu Mazăre din Madagascar

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Micul ban care era în orice buzunar la finalul anilor ’90 se vinde acum cu mii de lei. Tu mai ai moneda de 500 de lei?
recomandare pe playtech.ro

Tichete de energie. Cum obții ajutorul financiar de la stat. Cum depui cererea online

Ce trebuie să pui sub pernă în noaptea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul pentru a avea parte de împliniri pe toate planurile
recomandare pe redactia.ro

Cine este milionarul român care și-a pus în cavou calculator și aer condiționat.  De ce a  făcut acest lucru

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. „Femeie, ești normală?”. Cea mai frumoasă jurnalistă TV a apărut într-o rochie transparentă la ziua de naștere a fiicei de 2 ani
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. „Femeie, ești normală?”. Cea mai frumoasă jurnalistă TV a apărut într-o rochie transparentă la ziua de naștere a fiicei de 2 ani
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Fotbalistul Alex Florin Macarencu, acuzat de producerea unui accident mortal în Constanța. Acesta ar fi fost băut și drogat și ar fi fugit de la locul faptei

Români jefuiți în Turcia, la un hotel de lux, în 2025. S-au furat banii din seif și înlocuiți cu bancnote false
recomandare pe dailybusiness.ro

Prețul rovinietei pentru autoturisme se DUBLEAZĂ începând de astăzi. Amenzi mai mari pentru cei fără rovinietă

Horoscop săptămânal, 1-7 septembrie 2025. Renunțarea la obiceiurile proaste și restabilirea echilibrului
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 1-7 septembrie 2025. Renunțarea la obiceiurile proaste și restabilirea echilibrului
Ce i-a dezvăluit Mattia lui Marian despre interacțiunea cu Bianca. Mărturisirea nedifuzată la TV: "Deci v-ați sărutat?" 
recomandare pe a1.ro

Close