Homepage » Monden » Imagini NEDIFUZATE de la parastasul Regelui Mihai! Cum și-au luat adio oamenii simpli de la simbolul Casei Regale și ce spune fostul său medic despre tratamentul administrat

Imagini NEDIFUZATE de la parastasul Regelui Mihai! Cum și-au luat adio oamenii simpli de la simbolul Casei Regale și ce spune fostul său medic despre tratamentul administrat

Publicat pe 14.12.2017 la 23:59 Actualizat pe 14.12.2017 la 23:40

Regele Mihai I, ultimul Rege încoronat al României, este, în aceste momente, depus în Sala Tronului a Palatului Regal din București, loc în care, deja, mii de oameni îl plâng.

Regele Mihai I, ultimul Rege încoronat al României, este, în aceste momente, depus în Sala Tronului a Palatului Regal din București, loc în care, deja, mii de oameni îl plâng.

Forfota din fața Palatului Regal din București a început încă de la răsăritul soarelui. Mii de oameni, uii veniți chiar și de la sute de kilometri depărare, au insistat să își aducă un ultim omagiu celui care a fost ultimul Rege Încoronat și miruns al României și care și-a trăit mai bine de jumătate de viață într-un exil dureros, gândindu-se totuși la patria lui în fiecare zi.
Iar acum, Suveranul este plâns de cei care, chiar dacă nu au apucat, cel puțin formal, să îi fie supuși. Iar printre cei mai în vârstă, s-au adunat și mii de tineri care, cuceriți de demnitatea și simplutatea pe care Majestatea Sa Defunctă, Regele Mihai, a demonstrat-o de fiecare dată când a apărut în public.
Sfâșietoare sunt însă momentele în care cei care i-au apucat ”vremurile” ajung în fața Palatului Regal. O bătrânică, cu vizibile probleme de deplasare, nu s-a lăsat până când, fără niciun ajutor, nu s-a aplecat pentru a depune o lumânare aprinsă în fața Palatului. Mai avea, în sacul albastru care îl căra după ce și alte câteva candele, pe care, la doi pași mai încolo, le-a și aprins... Era ofranda ei, din pensia ei, pentru ceea ce a reprezentat Regele Mihai I.
O alta, chinuită probabil și ea de dureri de spate, cu flori în mână și lacrimi în ochi, privind cerul deznădăjduită, parcă ilustrând vorba spusă de un scriitor celebru, ”Regele este capul întors spre cer al unui popor întreg”, depunea o coroniță de flori, mai mult simbolică, peste zecile, sutele de flori puse în fața Palatului Regal.

Principele Nicolae, baie de mulțime

În doliu, vizibil afectat de dispariția bunicului său, Principele Nicolae, însoțit de logodnica lui, Alina Maria Binder, a ieșit, la un moment dat, din palatul Regal. Iar aoclo, păstrând o decență rar întâlnită, Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai şi fost Principe al României, a făcut o adevărată ”baie de mulțime”. Zeci de oameni s-au strâns imediat în jurul lui, mulți cerându-i să facă tot ce îi stă în putință pentru a reveni în Casa Regală a României. Alții însă, doar își doreau să îl atingă, să îi transmită condoleanțe, să în vadă de aproape pe cel în care, într-o vreme, erau toate speranțele Casei Regale. Mai mult, o bătrânică, plângând, l-a felicitat pentru logodnă și, strângându-i mâna, i-a cerut să revină în România, să stea aici.
Apoi, un copil s-a apropiat, timid, de Principele Nicolae care, ignorând eticheta, a stat de vorbă cu micuțul, strângându-i mâna și atrăgându-și, astfel, și mai mult simpatia celor din jur. Iar cei din jur, în momentul în care a plecat, au început să îl aplaude, semn că le-a ”ajuns la inimă”.

Medicul i-a recomandat vin și ciocolată
Unul dintre cei mai cunoscuți medici din Timișoara, dr. Dorel Săndesc a dezvăluit că a avut onoarea să fie unul dintre specialiștii care au supravegheat sănătatea Regelui Mihai. “În 1996, cu ocazia vizitei Majestății Sale Regele Mihai în România, care a început de Paști la Timișoara și a continuat cu un pelerinaj prin țară, în special pe la mănăstiri și obiective istorice, am avut onoarea de a fi selectat ca medic al Majestătii Sale și Familiei regale! Am primit pe fax fișa sa medicală, l-am consultat – și am constatat cât era de sănătos! -, am comunicat, l-am cunoscut așa cum puțini oameni au privilegiul să o facă. Desigur că după această vizită am păstrat legătura cu Casa Regală. Ultima dată l-am întâlnit pe Rege acum vreo 4-5 ani, când m-am deplasat la Săvârșin, împreună cu colegul Claudiu Macarie, pentru că nu se simțea bine. Nu era nimic grav, o ușoară amețeală după o cursa cu ATV-ul pe coclauri… I-am recomandat să reducă dozele de antihipertensive, să bea un pahar de vin roșu seara, iar dimineața o bucată de ciocolată neagră și ceai verde. I-a plăcut mult și a spus: “Iată un doctor bun: scoate din medicamente și îmi dă vin și ciocolată!”.

Regele Mihai I a murit pe 5 decembrie, la 96 de ani
”Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viață, astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13 (ora României), la reședința privată din Elveția. La căpătâiul Regelui a stat, păână în ultima clipă, Alteța Sa Regală Principesa Maria”, a comunicat Casa Regală a României.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.

Fotografii: Sorin Cioponea, Vlad Mogoș

Video: Vlad Mogoș

În articolul
Imagini NEDIFUZATE de la parastasul Regelui Mihai! Cum și-au luat adio oamenii simpli de la simbolul Casei Regale și ce spune fostul său medic despre tratamentul administrat
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Noi detalii șocante în cazul tinerei însărcinate care a fost ucisă în  Repulica Moldova! Ce semne au fost găsite pe corpul fetei
Stiri internationale • la 09:56
Noi detalii șocante în cazul tinerei însărcinate care a fost ucisă în Repulica Moldova! Ce semne au fost găsite pe corpul fetei
  • O tânără însărcinată a fost omorâtă de un polițist
  • Fata a trecut prin clipe de coșmar
  • Noi detalii
Star Matinal. Daniel Onoriu s-a prezentat la ultimul termen în procesul de divorț. A luat sfârșit scandalul cu Isabela Onoriu: ”S-a ajuns la...” / VIDEO
Emisiuni TV • la 09:50
Star Matinal. Daniel Onoriu s-a prezentat la ultimul termen în procesul de divorț. A luat sfârșit scandalul cu Isabela Onoriu: ”S-a ajuns la...” / VIDEO
  • Daniel Onoriu a făcut declarații despre ultimul termen în procesul de divorț
  • Fostul pilot și Isabela Onoriu vor fi divorțați la jumătatea lunii mai
O nouă lege pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Ce a anunțat șeful MAI
Stiri interne • la 09:47
O nouă lege pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Ce a anunțat șeful MAI
  • Românii care nu locuiesc la adresa din buletin au parte de o nouă lege
  • Anunțul făcut de șeful MAI
Ceaiul care te ajută să scapi de sângerările nazale. Remediu narural
Beauty & Lifestyle • la 09:21
Ceaiul care te ajută să scapi de sângerările nazale. Remediu narural
  • Ceaiul pe care trebuie să îl consumi dacă te confrunți cu sângerări nazale
  • Ce beneficii are
Star Matinal. Mama lui Daniel Onoriu, acuzații grave la adresa Isabelei Onoriu. Fostul pilot ar fi pierdut două case din cauza ei: ”Este dator...” / VIDEO
Emisiuni TV • la 09:16
Star Matinal. Mama lui Daniel Onoriu, acuzații grave la adresa Isabelei Onoriu. Fostul pilot ar fi pierdut două case din cauza ei: ”Este dator...” / VIDEO
  • Mama lui Daniel Onoriu o pune la zid pe fosta noră
  • Fiul ei ar fi avut de suferit de pe urma Isabelei Onoriu
Zi decisivă pentru judecătoarea Ancuţa Popoviciu! Va afla dacă este suspendată din funcție. Ce se întâmplă cu procesul lui Vlad Pascu
Stiri interne • la 08:57
Zi decisivă pentru judecătoarea Ancuţa Popoviciu! Va afla dacă este suspendată din funcție. Ce se întâmplă cu procesul lui Vlad Pascu
  • Este o zi decisivă pentru judecătoarea Ancuţa Popoviciu
  • Femeia va afla ce se întâmplă cu funcția ei
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Prima de Paşte 2024: câţi bani primesc angajaţii în plus de sărbători. 7 din 10 companii vor oferi beneficii extra
recomandare pe observatornews.ro
Prima de Paşte 2024: câţi bani primesc angajaţii în plus de sărbători. 7 din 10 companii vor oferi beneficii extra
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
recomandare pe as.ro
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Viaţa bate filumul! Cu cine şi-a refăcut viaţa văduva lui Sergiu Nicolaescu. Este un apropiat al marelui actor şi regizor!
Romania TV
Viaţa bate filumul! Cu cine şi-a refăcut viaţa văduva lui Sergiu Nicolaescu. Este un apropiat al marelui actor şi regizor!
Pune o linguriţă cu zahăr în maşina de spălat. Trucul genial pe care ar trebui să-l ştie toate gospodinele!
Romania TV
Pune o linguriţă cu zahăr în maşina de spălat. Trucul genial pe care ar trebui să-l ştie toate gospodinele!
Surse: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte, atât cele prin Poştă cât şi cele de pe card! Hotărâre de guvern emisă special în acest sens
recomandare pe antena3.ro
Surse: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte, atât cele prin Poştă cât şi cele de pe card! Hotărâre de guvern emisă special în acest sens
Lista camerelor fixe pentru rovinietă şi RCA. Toţi şoferii trebuie să ştie asta
recomandare pe antena3.ro
Lista camerelor fixe pentru rovinietă şi RCA. Toţi şoferii trebuie să ştie asta
Horoscop 24 aprilie 2024. Balanţele sunt deschise la compromisuri, Peştii au karma de partea lor
recomandare pe antena3.ro
Horoscop 24 aprilie 2024. Balanţele sunt deschise la compromisuri, Peştii au karma de partea lor
Cu ce stropesc bunicii de la ţară florile din curte. Varianta naturală care ţine dăunătorii la distanţă
recomandare pe playtech.ro
Cu ce stropesc bunicii de la ţară florile din curte. Varianta naturală care ţine dăunătorii la distanţă
Iluzie optică. Unde se ascunde leopardul? Ai 5 secunde la dispoziţie să îl vezi!
recomandare pe playtech.ro
Iluzie optică. Unde se ascunde leopardul? Ai 5 secunde la dispoziţie să îl vezi!
Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
recomandare pe redactia.ro
Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
Ce a făcut Florin Salam, după ce a lipsit de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Familia a rămas șocată: ”Nu există așa ceva!”
recomandare pe redactia.ro
Ce a făcut Florin Salam, după ce a lipsit de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Familia a rămas șocată: ”Nu există așa ceva!”
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
recomandare pe Ciao.ro
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Manechinul arată fabulos, dar face pușcărie pentru că a mințit că e gravidă!
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Manechinul arată fabulos, dar face pușcărie pentru că a mințit că e gravidă!
Ce se întâmplă cu Visarion Alexa: Soția acestuia l-a dat de gol
recomandare pe bzi.ro
Ce se întâmplă cu Visarion Alexa: Soția acestuia l-a dat de gol
Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele luxoase sunt în Valea Zânelor
recomandare pe bzi.ro
Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele luxoase sunt în Valea Zânelor
Atenție! Ce se întâmplă cu românii care au contoare electrice
recomandare pe dailybusiness.ro
Atenție! Ce se întâmplă cu românii care au contoare electrice
Apare o nouă monedă în România! Anunțul BNR
recomandare pe dailybusiness.ro
Apare o nouă monedă în România! Anunțul BNR
Ingineria ASF de plătit sume mici și raportat succese mari. Service-urile auto și firmele de transport, falimentate de stat
recomandare pe Jurnalul.ro
Ingineria ASF de plătit sume mici și raportat succese mari. Service-urile auto și firmele de transport, falimentate de stat
Fostul model celebru care a ajuns să se îmbrace din gunoaie! Imaginile recente când probează ținute din tomberoane sunt frapante
recomandare pe a1.ro
Fostul model celebru care a ajuns să se îmbrace din gunoaie! Imaginile recente când probează ținute din tomberoane sunt frapante
Close