Încearcă totul pentru a se recupera! Ce sacrificii face Mara Bănică

Mara Bănică este una dintre cele mai efervescente vedete de la noi, care reuşeşte mereu să iasă din cele mai complicate situaţii oricât de dificile ar părea. Atunci când este vorba de sănătate, însă, vedeta parcă nu mai scapă de ghinioane, ultima păţanie făcând-o să ajungă în mijlocul nopţii direct la spital.

După ce medicii i-au spus că nu pot face nimic pentru a o scăpa de sinusită, Mara Bănică s-a pus serios pe treabă şi este decisă să apeleze la orice pentru a se recupera, chiar dacă asta înseamnă să fie înţepată cu mii de ace.


Din dorinţa de a nu mai avea durerile de cap îngrozitoare, care nu o lasă nici măcar să doarmă noaptea, vedeta bate nici mai mult, nici mai puţin de 200 de kilometrii până în Poiana Câmpina, acolo unde a apelat la mâinile dibace ale medicilor pentru sedinţe de acupunctură şi împachetări cu nămol.


Cu toate eforturile depuse de medici, suferinţa Marei nu poate fi curmată, vedeta fiind nevoită să lupte cu durerile insuportabile. „Medicii nu au ce să îmi facă. Pe la patru dimineaţa, după toate pastilele luate, am reuşit să mă întind în pat, iar atunci am simţit o explozie în cap. Mi s-a spart punga de puroi. Atunci am simţit o eliberare. Încă elimin puroiul, după ore bune de când mi s-a întâmplat totul”, a mai spus Mara Bănică.

Citeşte şi:

VIDEO / Mara Bănică, chemată de urgenţă în casa "Mireasă pentru fiul meu"! Jurnalista a venit să facă lumină într-un caz controversat

Mara Bănică, blocată pe aeroportul din Timişoara! Jurnalista este disperată: "Nimeni nu ne spune nimic şi nu putem pleca de aici"

Exclusiv! În sfârșit o ia! Mara Bănică se mărită! Toate detaliile, doar aici!

facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro