Homepage » Monden » Înduioșător! Ce spune Denisa familiei sale, de câteva ori pe zi! Exclusiv

Înduioșător! Ce spune Denisa familiei sale, de câteva ori pe zi! Exclusiv

Publicat pe 18.06.2017 la 23:59 Actualizat pe 18.06.2017 la 23:54

Denisa Răducu trece prin momente extrem de grele, viața ei împărțindu-se acum între tratamente care o sleiesc de puteri și momentele în care îi revine, pentru scurt timp, zâmbetul pe buze. Iar acestea din urmă sunt Dedicate, spun sursele noastre, familiei.

Mai exact, de fiecare dată când se ridică în capul patului, Denisa cere ca cei care îi sunt pe aproape să se strângă în jurul ei. Iar cuvintele pe care le spune acestora, cu o dragoste care izvorărește din tot sufletul ei, dovedesc că artista trăiește acum clipe grele, dar că s-a împăcat cu situația. Astfel, spun sursele noastre, Denisa le spune tututror cât de mult îi iubește, le mulțumește pentru tot ceea ce fac pentru ea, și, zâmbind, le cere să fie liniștiți pentru că lucrurile sunt în mâna Domnului. ”Vreau să zâmbiți și să fiți liniștiți”, zice ea privindu-i în ochi pe apropiații săi. Apoi, obosită din cauza efortului, se așează mai bine în pat și, dacă mai are putere, cere de mâncare și strâmbă din nas dacă nu i se aduce ceea ce și-ar dori ea și i se aduc bucatele recomandate de medic, de regim, plângându-se că nu au niciun gust.

Ce diagnostic i-a fost pus Denisei Răducu
Denisa Răducu a fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular şi, de câteva luni, se luptă cu boala cumplită, medicii făcând tot ce se poate pentru a o scăpa din ghearele morţii.
Denisa Răducu face tot ce este posibil ca să învingă boala cât mai curând. De câteva zile, pe lângă tratamentele medicale specifice bolii de care suferă, Denisa a încercat și un tratament complementar, naturist pe care însă l-a întrerupt de ceva vreme, singura ei șansă fiind, pare-se, o minune. ”Rugați-vă pentru mine”, a transmis Denisa Manelista acum ceva vreme.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Înduioșător! Ce spune Denisa familiei sale, de câteva ori pe zi! Exclusiv
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Igor Cuciuc, acuzații grave după moartea fiicei sale! Artistul este devastat: ”Din cauza drogaților”
Showbiz intern • la 10:28
Igor Cuciuc, acuzații grave după moartea fiicei sale! Artistul este devastat: ”Din cauza drogaților”
  • Igor Cuciuc vrea să afle adevărul după moartea fiicei sale
  • Ce mesaj dureros a transmis
Andreea Popescu, confesiuni emoționante după ce a tăcut zile la rând! Ce spune despre vindecarea după divorț
Showbiz intern • la 10:23
Andreea Popescu, confesiuni emoționante după ce a tăcut zile la rând! Ce spune despre vindecarea după divorț
  • Andreea Popescu a făcut confesiuni
  • Cum și-a revenit după divorțul de Rareș Cojoc
Fulgy de la Clejani a jignit în ultimul hal o femeie! Nu-ți va veni să crezi care a fost motivul
Showbiz intern • la 10:07
Fulgy de la Clejani a jignit în ultimul hal o femeie! Nu-ți va veni să crezi care a fost motivul
  • Fulgy a înjurat o tânără
  • Care a fost motivul
Fiica lui Marymar, filmată în ipostaze emoționante cu Lambada! Fanii au rămas mască
Showbiz intern • la 09:40
Fiica lui Marymar, filmată în ipostaze emoționante cu Lambada! Fanii au rămas mască
  • Fiica cea mare a lui Tzancă Uraganu și-a sărbătorit ziua de naștere
  • Toți frații ei au fost prezenți
VEZI MAI MULT
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close