Căsătoria dintre starleta TV Kim Kardashian şi rapperul american Kanye West va avea loc în Franţa.
Potrivit publicaţiei Nazione, un cotidian din Florenţa, cele aproximativ 1.600 de persoane care vor participa la eveniment au primit deja invitaţiile oficiale, potrivit cărora ceremonia va avea loc pe 24 mai la castelul Ussé, aflat la sud-vest de Paris. Apoi, potrivit aceluiaşi cotidian italian, invitaţii vor merge la Florenţa, unde petrecerea de nuntă va fi organizată la Forte Belvedere, o fortăreaţă din secolul al XVI-lea construită de familia Medici, folosită în prezent pentru a găzdui diverse expoziţii.
L.F.
Citeşte şi: