Nicolai Tand nu-și poate stăpâni emoțiile când vorbește despre familie: "Monica și copiii sunt totul"
Publicat pe 12.02.2017 la 23:59 Actualizat pe 13.02.2017 la 13:37
Campania „Când <
Campania „Când <<Te iubesc>> nu e de ajuns”, demarată de Antena Stars, continuă cu Nicolai Tand, prezentatorul emisiunii "Star Chef". Atunci când vine vorba de familie, vedeta nu își poate stăpâni emoțiile.
Cu siguranță toată lumea îl vede pe Nicolai Tand ca fiind un bărbat puternic, mereu cu cuvintele la el și sigur pe tot ceea ce spune. Așa și este, numai că atunci când vine vorba de familie, emoțiile îl copleșesc.
"Am cunoscut-o la Paris. Încerc să îi spun cât de des pot ce simt pentru ea. Acum îmi place să îi zic că e frumoasă, îmi place cum se îmbracă. Nu îmi imaginez viața fără ea. Ea cu copiii sunt totul, cred că asta înseamnă mult", a spus Nicolai Tand în cadrul campaniei #candteiubescnuedeajuns, fără să știe că soția și cei doi copii aud ceea ce vorbește el.
"E emoționant să îl aud vorbind așa frumos despre mine", a fost reacția Monicăi Tand.
Antena Stars demarează campania „Când <<Te iubesc>> nu e de ajuns”
Într-o lume dominată de mesaje digitale, exprimarea sentimentelor a devenit tot mai dificilă. În preajma evenimentelor dedicate Zilei Îndrăgostiţilor şi Zilei Femeii, Antena Stars demarează campania „Când <<Te iubesc>> nu e de ajuns” şi îşi invită telespectatorii să îşi surprindă în cel mai original mod cu putinţă cea mai iubită femeie din viaţă lor.
Campania, ce poate fi văzută şi ca un experiment social, are drept promoteri vedetele staţiei, care au fost invitate să facă o declaraţie de iubire unei persoane dragi din viaţa lor, fără să folosească expresiile „Te iubesc” sau „Mulţumesc”. Emoţia avea să fie cu atât mai mare, cu cât aveau să descopere că într-o cameră alăturată se află chiar persoana despre care au fost invitate să vorbească.
În perioada 11 februarie – 8 martie, telespectatorii Antena Stars sunt invitaţi să îşi surprindă într-un mod cât se poate de original femeile din viaţa lor – iubite, soţii, mame, bunici, surori sau fiice, cu o declaraţie de dragoste în care să nu folosească expresiile „Te iubesc” sau „Mulţumesc”. Videoclipurile vor trebui ulterior trimise printr-un mesaj pe pagina de facebook https://www.facebook.com/antenastarsromania/?fref=ts, urmând ca declaraţiile cele mai emoţionante să fie prezentate de către echipa Antena Stars destinatarilor, acesţia primind şi un premiu din partea echipei.