Pentru cine a fost părăsit Marcel Toader de bunăciunea muzicii populare / Video

+4 click pentru
galerie

A devenit cunoscută ca fiind femeia care i-a alinat suferinţa lui Petru Mircea după ce Mădălina Manole s-a sinucis. Dar cum dragostea nu ţine mereu "până la adânci bătrâneţi", povestea de iubire s-a terminat. Apoi, a intrat în joc Marcel Toader. Proaspat despărţit şi în depresie. Dar, altul este bărbatul care i-a pus inima pe jar cântăreţei de muzică populară!

Geanina Manea, fosta iubită a lui Petru Mircea, căci despre ea este vorba, s-a numărat printre invitaţii de seamă a unui eveniment monden organizat în Capitală. Acolo unde, sexy-bruneta care face furori în industria muzicii populare a fost surprinsă de reporterii Spynews.ro într-o ipostază tandră. Fosta iubită a lui Petru Mircea a petrecut câteva ore bune în compania unui tinerel chipeş. Cei doi au discutat aproape toată seara, bărbatul gesticulând cu patos, în timp ce-i povestea sexy cântăreţei câte-n lună şi în stele. La un moment dat, ca un veritabil gentleman, bărbatul s-a oferit să o servească pe acesta cu un pahar de vin, iar după ce a turnat licoarea bahică în pahare, cei doi au ciocnit, privindu-se galeș în ochi, parcă, în cinstea clipelor minunate pe care le petrec unul lângă celălalt. Se pare că tânărul cu pricina a fermecat-o pe cântăreaţă pentru că Geanina Manea părea fascinată de fiecare mişcare pe care companionul o făcea. Mai mult decât atât, cei doi nu au mai aşteptat finalul evenimentului şi foarte discret s-au retras departe de ochii indiscreti ai curioşilor.

Despre relația Geaninei Manea cu Petru Mircea

În urmă cu ceva ani, Petru Mircea, fostul soț al Mădălinei Manole, a mai dat o şansă dragostei. Cu toate că a fost pus la zid de toată lumea Petru Mircea ş-a iubit până de curând cu o tânără cântăreaţă de muzică populară extrem de apreciată de către cei din branşă, Geanina Manea, în vârstă de 24 de ani. Dacă la început idila dintre Petru şi Geanina a fost un singur zvon, prietenii au fost cei care i-au dat de gol pe cei doi şi au făcut dezvălurile cu pricina.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro