Homepage » Monden » Radu Vâlcan e foc şi pară: "Este vorba despre incompetenţa unor medici"

Radu Vâlcan e foc şi pară: "Este vorba despre incompetenţa unor medici"

Publicat pe 16.11.2016 la 21:25 Actualizat pe 16.11.2016 la 21:27

Adela Popescu a fost operată zilele trecut de peritonită. Radu Vâlcan este foarte supărat pe sistemul medica românesc din cauza felului în care a fost tratată soţia lui. Prezentatoarea TV primise un diagnostic greşit.

Radu Vâlcan e foc şi pară: "Este vorba despre incompetenţa unor medici"

FOTO: Facebook

Se pare că la prima clinică medicală la care au fost li s-a spus că Adela Popescu e bine, nicidecum că ar avea problema gravă din cauza căreia a fost operată.

"Aşa cum, probabil, ştiti, Adela a suferit o intervenţie chirurgicală. Motivul poate părea banal. În realitate, lucrurile au stat puţin altfel. Este vorba despre o complicaţie pornită de la o de apendicita acută ce a condus la o peritonită pelvină. O apendicită ne poate suprinde pe toţi, nu despre asta este vorba. Ci despre incompetenţa unor medici, incompetenţa ce a condus către o situatie complexă: peritonită. Diagnosticul iniţial, de la o clinică renumită, alta decât cea la care a fost operată cu succes Adela, a fost unul liniştitor, dar eronat, o eroare care nu este întâmplătoare. Sunt furios pe sistemul românesc, un sistem care se mulează perfect pe o ţară aflată într-un stadiu primitiv de dezvoltare, civilizaţie şi cultură. Da, exact aşa. Un sistem in care "Moartea domnului Lăzărescu" se poate întâmpla şi azi, şi mâine şi peste un minut... Cu speranţa că, copiii noştri mă vor contrazice la un moment dat, vă doresc grijă maximaăde sine, sănătate şi multe zâmbete!", a scris Radu Vâlcan pe pagina lui de Facebook.

Adela Popescu şi Radu Vâlcan s-au căsătorit în anul 2015. Pe data de 11 iunie a acestui an, cei doi au devenit părinţii unui băiat căruia i-au pus numele Alexandru.

R.P.

În articolul
Radu Vâlcan e foc şi pară: "Este vorba despre incompetenţa unor medici"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii au dezvăluit sexul celui de-al doilea bebeluș! Bucurie mai mare nu există!
Showbiz intern • la 19:20
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii au dezvăluit sexul celui de-al doilea bebeluș! Bucurie mai mare nu există!
  • Iustina și Cornel de la „Insula Iubirii” au dezvăluit sexul celui de-al doilea copil
  • Bucurie fără margini pentru cei doi îndrăgostiți
Andreea Popescu sare în apărarea fostului soț! Ce s-a speculat despre Rareș Cojoc
Showbiz intern • la 18:49
Andreea Popescu sare în apărarea fostului soț! Ce s-a speculat despre Rareș Cojoc
  • Mesajul tranșant transmis de Andreea Popescu după ce a confirmat divorțul de Rareș Cojoc
  • Ce a punctat despre fostul ei soț
Alertă în București! Un incendiu puternic a izbucnit într-un spațiu comercial! Pompierii intervin cu 7 autospeciale
Stiri interne • la 18:18
Alertă în București! Un incendiu puternic a izbucnit într-un spațiu comercial! Pompierii intervin cu 7 autospeciale
  • Panică în Capitală
  • Un incendiu a izbucnit într-un spațiu comercial
  • 7 autospeciale intervn la fața locului
Gina Chirilă are iubit? Sau este doar ironică? “În sfârșit întâlnire cu un 10 din 10”
Showbiz intern • la 18:11
Gina Chirilă are iubit? Sau este doar ironică? “În sfârșit întâlnire cu un 10 din 10”
  • Gina Chirilă dă de înțeles că a găsit bărbatul perfect?
  • Ironie sau nouă poveste de dragoste?
Alertă majoră: „Părăsiți imediat zona!” Iranul anunță atacuri fără precedent
Stiri internationale • la 17:46
Alertă majoră: „Părăsiți imediat zona!” Iranul anunță atacuri fără precedent
  • Avertisment de urgență!
  • Iranul amenință cu atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
A murit fetiţa de 4 ani care a ajuns în comă la spital, bătută de iubitul mamei. Ce se întâmplă cu femeia și concubinul ei
Stiri interne • la 17:16
A murit fetiţa de 4 ani care a ajuns în comă la spital, bătută de iubitul mamei. Ce se întâmplă cu femeia și concubinul ei
  • Fetița de 4 ani, bătută de iubitul mamei, a murit
  • S-a stins din viață după o lună de chin
  • Ce se va întâmpla cu femeia care a adus-o pe lume și concubinul ei
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Noi descoperiri grave pe plaje, după cazul rezervorului de gaz îngropat
recomandare pe observatornews.ro
Noi descoperiri grave pe plaje, după cazul rezervorului de gaz îngropat
A fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea fabuloasă. Cine e femeia care “l-a curăţat” de bani
recomandare pe as.ro
A fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea fabuloasă. Cine e femeia care “l-a curăţat” de bani
Un nou val de aer polar atacă România. Perturbaţia ciclonică vine cu o inversiune termică, avertizează ANM
Romania TV

Termen limită pentru românii care nu și-au plătit încă impozitele. Cât plătesc în plus cei care depășesc deadline-ul

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

De ce s-au auzit bubuituri în zona de sud a țării. Românii au sunat speriați la 112, crezând că a început războiul
recomandare pe playtech.ro

Sunt sau nu vopsiţi puii galbeni din comerţ? Explicaţiile producătorilor şi ale unui profesor universitar

Doliu în lumea muzicii din România. A murit unul dintre liderii trupei Holograf
recomandare pe redactia.ro

Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
recomandare pe bzi.ro

Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro

Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe

Guvernul a mai încălcat o dată legea, cu interimatul la Educație
recomandare pe Jurnalul.ro
Guvernul a mai încălcat o dată legea, cu interimatul la Educație
Gabriela Cristea a slăbit 30 kilograme. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
recomandare pe a1.ro

Close