REACŢIA Andreei Mantea, după ce a aflat că Liviu Vârciu va deveni tătic! Ce i-a transmis bărbatului cu care a flirtat în urmă cu câţiva ani

© Sursa foto: Facebook

În ultimele două zile, Liviu Vârciu a primit sute de felicitări, după ce s-a aflat că va deveni tată pentru a doua oară. Nu doar oameni simpli i-au transmis un mesaj, ci şi vedete. Printre acestea se numără şi Andreea Mantea, una dintre prezentatoarele tv care a fost în graţiile artistului.

Mămică de aproape doi ani, Andreea Mantea a spus că se bucură pentru minunea pe care o trăieşte Liviu Vârciu alături de frumoasa brunetă Anda Călin. Totodată, prezentatoarea tv i-a urat tot binele din lume, pentru că prezentatorul merită să fie fericit şi să aibă un copil sănătos şi frumos.

În urmă cu mai bine de cinci ani, Andreea Mantea a declarat că nu vrea să strice relaţia de prietenie pe care o are cu Liviu Vârciu pentru una sexuală. 

"Amiciţia noastră ar fi putut să se transforme pâna acum într-o relaţie de amor, dar există momente în viaţă când nu vrei să strici o prietenie doar pentru o relaţie sexuală. Îl văd pe Liviu ca pe un prieten pe care te poţi baza oricând, oricum. Pe cât de efervescent este datorită simţului umorului foarte dezvoltat, pe atât de sensibil e. Are un suflet poate prea mare câteodată", a spus în trecut Andreea Mantea. 

Andreea Mantea este şi ea mămică. Prezentatoarea tv are un băiat pe care l-a adus pe lume în urma relaţiei pe care a avut-o cu un concurent de la "Burlăciţa". David va împlini doi anişori pe 27 mai. 

Liviu Vârciu s-a născut pe 17 martie 1981. Prezentatorul emisiunii "Zaza Sing" a fost căsătorit cu Adelina Pestrițu, dar în 2010, ei au divorțat. Carismaticul artist are o fiică, pe Carmina Maria. Adolescenta a venit pe lume în urma relaţiei pe care Liviu Vârciu a avut-o cu Amy Teiceanu. 

În prezent, Liviu Vârciu are o relaţie de iubire cu Anda Călin, care e însărcinată. Cei doi sunt împreună din ianuarie 2017.

D.D.

facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro