Crina Abrudan este din nou o femeie singură. După cinci ani de relație cu fostul fotbalist Gabi Popescu, vedeta Antenei 1 a pus capăt relației.
Este frumoasă, celebră și cu lipici la bărbați. În urmă cu cinci ani, Crina era cucerită de un bărbat la fel de cunoscut ca și ea. Gabi Popescu părea să fie alesul blondei pentru o nuntă ca în povești. S-au cunoscut întâmplător, s-au îndrăgostit și, deși nu s-au ascuns de ochii presei, nu au oferit prea multe detalii despre relația lor. Au trăit discret fiecare clipă de fericire pentru că atât Crina, cât și Gabi și-au dorit ca idila lor să fie trăită doar în doi și nu cu toată țara.
De altfel, în urmă cu doi ani, știrista Antenei 1 declara în presă: "Dacă există planuri de căsătorie, acestea se discută între patru ochi și nu cu toată lumea". Așa că nimeni nu a știut cu siguranță dacă ei au avut sau nu intenția de a se căsători. Acum deja e prea târziu. De câteva zile lumea vorbește că ei nu mai formează un cuplu. S-au despărțit! Aceasta a fost vestea care a făcut furori și care a lăsat pe foarte multă lume fără grai. Ce spune Crina Abrudan despre această situație? "Îmi pare rău, dar nu vreau să comentez despre viața mea privată. E treaba mea ce fac dincolo de ecran!".
Foto: Facebook
Citește și:
Tatăl Crinei Abrudan în lacrimi, după ce a primit o veste şoc! Ştirista ar fi distrus două familii!