Homepage » Monden » Showbiz intern » Care e starea Cristinei Cioran și a fetiței sale după nașterea prematură

Care e starea Cristinei Cioran și a fetiței sale după nașterea prematură

Publicat pe 19.07.2021 la 13:11 Actualizat pe 19.07.2021 la 14:02

Cristina Cioran se reface, după ce a dat naștere primului său copil mult prea devreme. Actrița a devenit mamă la 43 de ani, iar din cauza unor probleme de sănătate descoperite pe parcursul sarcinii, aceasta a fost nevoită să nască mai devreme, respectiv la 29 de saptămâni.

  • Cristina Cioran, adevărul despre starea sa și a fiicei sale
  • Cum se simt cele două, după ce actrița a născut prematur

Cristina Cioran a născut noaptea trecută, însă nu la termen, ci cu două luni mai devreme, aflându-se în al treilea trimestru de sarcină. Acest lucru s-a întâmplat din pricina unei probleme de sănătate cauzate de un fibrom uterin descoperit prea târziu. Actrița a crezut că, deși acea malformație continuă să crească și să se dezvolte în același timp cu bebelușul său, acest lucru nu îi va afecta sarcina. Din nefericire însă, acest lucru s-a întâmplat.

Într-o postare disperată, Cristina Cioran și-a informat pe scurt fanii că a născut, le-a spus că încearcă să fie puternică, dar totuși și-a rugat urmăritorii să se roage pentru viața primului său copil, care s-a grăbit să vină mai repede pe lume.

„Sunt puternică și fetița mea e puternică. A venit mai devreme, însă, rugați-vă pentru mine și pentru ea, mai mult pentru ea”, au fost cuvintele Cristinei Cioran pe care le-a rostit în lacrimi pe Instagram.

Cum se simte Cristina Cioran și fiica ei, după ce actrița a născut prematur

După câteva ore însă, Cristina Cioran a revenit pe internet și și-a liniștit fanii, spunându-le că atât ea, cât și fiica ei sunt bine, cea mică reușind să respire singură, fără ajutorul aparatelor. Cel mai probabil, în aceste momente copilul se află la incubator iar vedeta își revine după trauma suferită. Cristina Cioran era programată să nască, prin cezariană, tocmai din cauza problemei sale de sănătate, abia peste două luni. Chiar luna trecută ea a declarat că totul merge conform planului, și chiar dacă fibromul uterin crește pe zi ce trece, acest lucru nu îi va afecta sarcina.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Entuziasmată de faptul că nimic nu îi va perturba perioada de dinainte de a-și ține fetița în brațe, actrița a plecat chiar și la mare, și-a făcut toate poftele culinare, chiar dacă hormonii și-au făcut și ei de cap în ultima perioadă.

„Fac cezariană, pentru că am un fibrom. Doamna doctor mă sună zilnic. Dar eu sunt foarte emotivă, irascibilă în perioada asta. Mă frământă, pentru că nu știu dacă o să mă descurc cu plânsetele copilului. Mă simt ca un butoiaș care se rostogolește. Mi s-au umflat și picioarele de câteva zile. Mi-am făcut toate poftele de la care mă abțineam. O să mă abțin după de la mâncare. Până acum totul evoluează perfect, totul e în parametrii. Am fost și la mare”, a declarat Cristina Cioran în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și: Cristina Cioran a ales numele pentru fiica ei! Cum o va chema pe fetița sa: „Abia aștept să te țin în brațe”

În articolul
Care e starea Cristinei Cioran și a fetiței sale după nașterea prematură
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Meteo • la 10:59
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
  • Anunț ANM de ultimă oră
  • Cod galben de ceață
Zodia care va avea noroc în următorii 6 ani! Acești nativi vor fi protejați de Dumnezeu la orice pas
Horoscop • la 10:31
Zodia care va avea noroc în următorii 6 ani! Acești nativi vor fi protejați de Dumnezeu la orice pas
  • Zodia care va fi norocoasă în următorii 6 ani
  • Acești nativi vor avea parte de multe vești bune
Florin Piersic, noi declarații de pe patul de spital. Marele actor așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă pe scenă
Showbiz intern • la 10:07
Florin Piersic, noi declarații de pe patul de spital. Marele actor așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă pe scenă
  • Florin Piersic, declarații de pe patul de spital
  • Ce a mărturisit celebrul actor
Tânără de 21 de ani, ucisă cu sânge rece de iubit, în Sibiu. Bărbatul a fost orbit de furie
Stiri interne • la 09:37
Tânără de 21 de ani, ucisă cu sânge rece de iubit, în Sibiu. Bărbatul a fost orbit de furie
  • O tânără a fost ucisă de iubit
  • Bărbatul a fost prins de autorități
Te cunosc de undeva, 18 mai 2024. Lista completă a finaliștilor sezonului 20. Cine li s-a alăturat lui Jo și Liviu Teodorescu
Emisiuni TV • la 00:00
Te cunosc de undeva, 18 mai 2024. Lista completă a finaliștilor sezonului 20. Cine li s-a alăturat lui Jo și Liviu Teodorescu
  • Lista completă a finaliștilor sezonului 20
  • Cine li s-a alăturat lui Jo și Liviu Teodorescu
Horoscop duminică, 19 mai 2024: Scorpionii au parte de surprize
Horoscop zilnic • ieri la 23:03
Horoscop duminică, 19 mai 2024: Scorpionii au parte de surprize
  • Horoscopul zilei de duminică, 19 mai 2024
  • Ce ne-au pregătit astrele pentru ziua de duminică
  • Vezi cum stai în materie de bani, dragoste, sănătate și noroc
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
recomandare pe observatornews.ro
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
recomandare pe as.ro
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Romania TV
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Romania TV
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Trucul care te ajută să ai un păr puternic și strălucitor. Ce trebuie să faci înainte de a aplica șampon
recomandare pe antena3.ro
Trucul care te ajută să ai un păr puternic și strălucitor. Ce trebuie să faci înainte de a aplica șampon
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege a pensiilor
recomandare pe antena3.ro
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege a pensiilor
Metoda naturistă a unui fermier prin care a scăpat de coropișnițele din grădină: "Se pune la fiecare plantă"
recomandare pe antena3.ro
Metoda naturistă a unui fermier prin care a scăpat de coropișnițele din grădină: "Se pune la fiecare plantă"
Așa arăta Gabriela Firea în tinerețe. 100% nu o recunoști când dansa din buric
recomandare pe playtech.ro
Așa arăta Gabriela Firea în tinerețe. 100% nu o recunoști când dansa din buric
Nicoleta Luciu, prinsă în fapt după anunțul despre DIVORȚ! A arătat TOT când credea că nu o vede nimeni
recomandare pe playtech.ro
Nicoleta Luciu, prinsă în fapt după anunțul despre DIVORȚ! A arătat TOT când credea că nu o vede nimeni
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini fabuloase cu cei doi
recomandare pe redactia.ro

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
recomandare pe ProSport.ro
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
Cum se simte marele actor? Monica Pop a dezvăluit care este situația cu Florin Piersic
recomandare pe bzi.ro
Cum se simte marele actor? Monica Pop a dezvăluit care este situația cu Florin Piersic
Carmen Harra a făcut totul public despre Florin Piersic: „Nu este încă timpul!”
recomandare pe bzi.ro
Carmen Harra a făcut totul public despre Florin Piersic: „Nu este încă timpul!”
Greșeala din trafic care te poate costa 55.000 de euro! Ce trebuie să NU faci!
recomandare pe dailybusiness.ro
Greșeala din trafic care te poate costa 55.000 de euro! Ce trebuie să NU faci!
Salariul unui judecător în România! Nu o să-ți vină să crezi cât câștigă!
recomandare pe dailybusiness.ro
Salariul unui judecător în România! Nu o să-ți vină să crezi cât câștigă!
4 zodii citesc gândurile. Pe acești oameni nu îi poți minți
recomandare pe Jurnalul.ro
4 zodii citesc gândurile. Pe acești oameni nu îi poți minți
Mireasa sezonul 9. Imagini cu plecarea Nataliei. Trei concurenți au refuzat să își ia rămas bun de la ea
recomandare pe a1.ro
Mireasa sezonul 9. Imagini cu plecarea Nataliei. Trei concurenți au refuzat să își ia rămas bun de la ea
Close