Homepage » Monden » Sore şi Elena de la Mandinga îşi tratează coşurile împreună! Vezi cum s-a ajuns la asta!

Sore şi Elena de la Mandinga îşi tratează coşurile împreună! Vezi cum s-a ajuns la asta!

Publicat pe 08.12.2013 la 23:59 Actualizat pe 09.12.2013 la 00:00

Au fost rivale la „Dansez pentru tine”, însă problemele le-au apropiat. Elena şi Sore se confruntă cu o acnee oribilă care le-a distrus faţa, iar acum şi-au unit forţele în lupta împotriva coşurilor.

După ce a încercat toate remediile posibile, în timp ce problemele tenului se agravau, Elena, solista trupei Mandinga a găsit în sfârşit un medic care i-a prescris tratamentul care, în sfârşit, dă roade. „Am început tratamentul acum cinci luni şi acneea deja mi-a trecut. Au rămas însă urmele. De ele trebuie să scap”, ne-a mărturisit Elena. Altruistă, mai ales că ştie prin ce a trecut, cântăreaţa a împărtăşit acest succes şi colegei ei de scenă, Sore, care are faţa distrusă de acelaşi tip de probleme. I-a vorbit despre tratament şi a trimis-o la medicul care s-a ocupat şi de tenul ei. „Acum, şi ea se tratează la acelaşi medic!”, susţine Elena. Se pare că, după primele şedinţe, remediul a început să dea rezultate şi în cazul lui Sore.
Acum, cele două îşi împărtăşesc experienţele şi au devenit prietene de... suferinţă.
În articolul
Sore şi Elena de la Mandinga îşi tratează coşurile împreună! Vezi cum s-a ajuns la asta!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Asia Express, 28 octombrie 2025. Ce echipă a ajuns prima la pupitrul Irinei Fodor. Lupta pentru cazare la hotel a fost destul de strânsă
Emisiuni TV • ieri la 23:54
Asia Express, 28 octombrie 2025. Ce echipă a ajuns prima la pupitrul Irinei Fodor. Lupta pentru cazare la hotel a fost destul de strânsă
  • Echipa care a ajuns prima la Irina Fodor
  • Cine a primit cazare la hotel
Elena Merișoreanu, probleme înainte să intre într-o emisiune TV! Cântreața a fost la un pas să leșine: ”Am căzut pe spate”
Emisiuni TV • ieri la 23:41
Elena Merișoreanu, probleme înainte să intre într-o emisiune TV! Cântreața a fost la un pas să leșine: ”Am căzut pe spate”
  • Elena Merișoreanu a trecut prin momente de panică
  • Artista a făcut declarații la Spynews TV
Marilu Dobrescu a ajuns la psihiatru din cauza scandalului cu Iustin Petrescu! Influencerița, nevoită să ceară ajutor de urgență
Showbiz intern • ieri la 23:07
Marilu Dobrescu a ajuns la psihiatru din cauza scandalului cu Iustin Petrescu! Influencerița, nevoită să ceară ajutor de urgență
  • Marilu Dobrescu a făcut declarații despre perioada în care a lipsit de pe rețelele de socializare
  • Influencerița a ajuns pe mâinile medicilor
Asia Express, 28 octombrie 2025. Momente dificile pentru Gabi Tamaș. A trebuit să ajungă urgent la hotel
Emisiuni TV • ieri la 23:06
Asia Express, 28 octombrie 2025. Momente dificile pentru Gabi Tamaș. A trebuit să ajungă urgent la hotel
  • Ce s-a întâmplat cu Gabi Tamaș în Asia Express
  • S-a întors la hotel
Oana Roman, mesaj emoționant pentru Isabela, fiica ei. Ce promisiune i-a făcut vedeta
Showbiz intern • ieri la 22:47
Oana Roman, mesaj emoționant pentru Isabela, fiica ei. Ce promisiune i-a făcut vedeta
  • Oana Roman, mesaj emoționant pentru fiica ei
  • Ce i-a promis unicului său copil
Armin Nicoară, la un pas să se prăbușească cu elicopterul înainte de propria nuntă: ”Tremur”
Showbiz intern • ieri la 22:23
Armin Nicoară, la un pas să se prăbușească cu elicopterul înainte de propria nuntă: ”Tremur”
  • Armin Nicoară a avut parte de peripeții la nunta lui
  • Cum a ajuns artistul la marele eveniment
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Cum va fi vremea în România în luna noiembrie. Prognoza meteo ANM până la final de toamnă
recomandare pe observatornews.ro
Cum va fi vremea în România în luna noiembrie. Prognoza meteo ANM până la final de toamnă
Afacerea “unică în Europa” a milionarului român care va câştiga o avere! “Nu am mai văzut aşa ceva”
recomandare pe as.ro
Afacerea “unică în Europa” a milionarului român care va câştiga o avere! “Nu am mai văzut aşa ceva”
ULTIMUL mesaj al doctoriței de la Spitalul din Buzău, înainte să se stingă. Ștefania Szabo urma un tratament cardiac și era epuizată din cauza gărzilor
Romania TV

Cine este angajatul la stat din România, fost electrician, care are un salariu DUBLU faţă de Nicușor Dan: Poate președintele nu e plătit suficient

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Dosar penal în cazul morţii directoarei spitalului din Buzău. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte cu Ştefania Szabo
recomandare pe playtech.ro

Când ai voie să oprești pe banda de urgență. Amenzile pot ajunge la 4.000 de lei și permisul se suspendă 90 de zile

Durere fără margini în familia fraților Pian. Ce s-a întâmplat cu doar câteva zile înainte de moartea mamei lor
recomandare pe redactia.ro

Trei ceasuri rele pentru o zodie marți. Va suferi teribil

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Irina Columbeanu le răspunde dur celor care o acuză că nu-și ajută tatăl: „Niște frustrați, nu avem ce discuta!“
recomandare pe bzi.ro

Alina Pușcău, secretul siluetei de invidiat, la 43 de ani! Face asta de patru ori! – GALERIE FOTO

Cinci membri ai echipajului, salvați, după ce un elicopter și un avion de vânătoare ale Marinei SUA s-au prăbușit în Marea Chinei de Sud
recomandare pe dailybusiness.ro

Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera

Pușcărie pentru preoți, fotografi, cârciumari care participă la nunți între minori
recomandare pe Jurnalul.ro
Pușcărie pentru preoți, fotografi, cârciumari care participă la nunți între minori
Carmen Brumă a întors toate capetele la un eveniment de la Palatul Parlamentului. Detaliul care i-a pus în evidență silueta
recomandare pe a1.ro

Close