VIDEO / Are decolteul generos, mănâncă sănătos şi vrea un iubit! Punctul slab: e orgolioasă şi nu are răbdare! Bărbaţi, vă băgaţi?

Monden / 14 Ian 2016 / 11:59

Este recunoscută pentru gusturile sale în domeniul vestimentar, dar şi pentru stilul de viaţă sănătos. Are ce-şi doreşte, dar mai e un loc liber pentru ceva.

Carmen Negoiţă e pusă pe fapte mari în acest an! Deşi va avea emoţii doi ani de acum încolo pentru copiii ei care vor avea examene serioase de susţinut, aceasta este hotărâtă să-şi găsească jumătatea. Cu toate astea, recunoaşte că răbdarea îi lipseşte, dar speră că va reuşi.

Carmen Negoiţă luptă cu cancerul dintr-un motiv tragic! Abia acum a ieşit la iveală


"Da, îmi doresc un iubit. Nu e greu să-l găseşti, mai greu este să-l păstrezi. Femeile sunt independente, luptăm şi lucrurile se încheie mai devreme decât ar trebui, pentru că nu suntem în stare să dăm şanse. Prefer să tai lucrurile din start pentru că nu vreau să îmi consum energia săpând", a declarat vedeta.

Vezi mai multe detalii despre planurile sale de viitor, dar şi despre problemele cu legea pe www.antenastars.ro

A.C.

Citeşte şi:

FOTO / Apariţia care a întors toate capetele! Incredibil cum a mers o vedetă de la noi îmbrăcată la hipermarket

Carmen Negoiţă, de nerecunoscut! Vedeta şi-a schimbat radical look-ul

Mămicile vedetă sunt gata de şcoală! Spynews.ro a aflat ce pretenţii au copiii lor

Adauga un comentariu
Stiri parteneri
Alte stiri
Monden / 25 Iul
Loredana şi Liviu avut o relaţie amoroasă extrem de tumultoasă, presărată şi cu incidente mai neplăcute, ca de exemplu bătăi, iar ea l-a înşelat cât a fost pe "Insula Iubirii", însă au lăsat să se înţeleagă faptul că au depăşit problemele şi că iubirea lor avea să învingă.
Monden / 25 Iul
Maria Constantin şi-a tuns zilele trecute părul, făcând o adevărată schimbare. Astăzi a venit la emisiunea "Star Matinal" şi a vorbit despre ce a determinat-o să îşi taie părul atât de scurt.
Monden / 25 Iul
De când a părăsit România, Ramona Gabor şi-a schimbat radical stilul de viaţă şi pare că se lăfăie în bani. O vorbă spune că e scopul nu este să arăţi a bogat, ci să fii, dar sora fostei "Scorpii de la Izvorani" pare să joace în tabăra celor din prima categorie.
Monden / 25 Iul
“Te cunosc de undeva!” revine din toamnă, la Antena 1, cu cel de-al zecelea sezon și zece concurenți nerăbdători să intre în fascinantul joc al transformărilor totale.
Monden / 25 Iul
Este o actriţă foarte admirată pentru rolurile pe care le-a avut, însă în cele mai recente fotografii făcute de paparazzii a surprins într-un mod neplăcut.
Antena 1
Frumoasa Natașa a sperat din tot sufletul să-şi găsească marea dragoste în Casa Mireselor, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Nataşa nu...
S-au căsătorit zilele trecute, iar acum el i-a pregătit o surpriză. Ionuţ şi Loredana dovedesc că în ciuda celor spuse de cârcotaşi, se...
Divahair.ro
Fiecare zodie are obiceiurile ei sâcâitoare, care îi scot din sărite pe cei din jur, însă există una care întrece...
De multe ori, pentru a ne testa perspicacitatea, suntem puşi în faţa unor teste, ghicitori sau chiar puzzle-uri special create să ne...
BZI.ro
Romaniatv.net
Câţi bani fac magazinele Fiscului. Au preţuri de dumping la toate categoriile de produse. Citește mai departe...
Angela Crickmore, in varsta de 36 de ani, cantarea 82 de kilograme in momentul in care a luat decizia care avea sa-i schimbe viata. Femeia si-a...
Fiica actorului Radu Beligan rupe tăcerea şi dezvăluie cum au fost ultimele clipe din viaţa marelui maestru. Sfâşiată de durere, ea a...
Happy Channel
Vlăduț, bucătarul de la Neatza, ne îmbie cu un preparat special de vară, care conține o multitudine de ingrediente: legume, fructe, sosuri...
Chiar de-i vară, chiar de-i iarnă, o friptură de porc delicioasă,asortată cu fructe și legume va fi, cu siguranță, apreciată de multă...
GSP.RO
Kaylyn Kyle va fi cu siguranţă una dintre cele mai sexy sportive de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, care vor debuta pe 5...
Pe 24 iulie, actriţa, cântăreaţa şi dansatoarea americană Jennifer Lopez a împlinit 47 de ani.Născută la New York, vedeta...
Realitatea.net
Pare mai greu să faci un piure catifelat şi totuşi dens decât o oală de sarmale în cuib. Ba rămâne plin de cocoloaşe, ba...
O idee delicioasă, pentru o cină rapidă, gata în 30 de minute! Citește mai departe...
Un grătar generos, crocant, extrem de aromat. Un simplu ingredient face minuni! Iar acesta este... Citește mai departe...
A1.RO
După ce s-a despărțit de soț, ea își găsește alt bărbat
S-au căsătorit zilele trecute, iar acum el i-a pregătit o surpriză. Ionuţ şi Loredana dovedesc că în ciuda celor spuse de cârcotaşi, se iubesc şi îşi vor...
Frumoasa Natașa a sperat din tot sufletul să-şi găsească marea dragoste în Casa Mireselor, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Nataşa nu a reuşit să...
AntenaStars.ro
Fiecare partidă de amor ar trebui să se termine cu orgasm, însă acest lucru nu este întotdeauna posibil, însă este realizabil, conform mai multor studii.
Ce-ai zice dacă te-ai culca acum, iar mâine dimineaţa te-ai trezi cu un ten impecabil, ca de prinţesă? E posibil printr-o singură cale.
Vergeturile, rănile, cicatricile şi arsurile ne pot face viaţa mai grea şi apariţiile noastre nu vor mai fi la fel de strălucitoare până la dispariţia lor sau...
Stiri GSP.RO
Loredana Chivu își face timp să meargă la piscină, pentru că vrea neapărat să aibă un bronz perfect.Însă, acest lucru presupune să îi...
Kim Kardashian își alege ținutele, de fiecare dată, în așa fel încât formele ei voluptoase să fie puse în evidență foarte...
Kaylyn Kyle va fi cu siguranţă una dintre cele mai sexy sportive de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, care vor debuta pe 5 august.Poreclită de prietene şi...
Realitatea.NET
Mai mulţi arheologi au descoperit, într-o rezervaţie din Wisconsin, o oală veche, mică, îngropată adânc în pământ. Citește...
Un bărbat a decis să își pună capăt zilelor după ce a aflat secretul teribil al soţiei... Citește mai departe...
Casatoria e un pas extrem de important in viata oricui. Si, inainte sa-l facem, ar fi bine sa ne asiguram ca stim despre ce e vorba in viata cam din toate punctele de...
BZI.ro
• Prima companie multinationala din Romania acuzata de coruptie care ofera servicii si pentru mii de ieseni este controlata la sange • Neregulile constatate...
• Presedintele unui complet de judecata din Iasi a luat o decizie cu totul neasteptata: a obligat o tiganca sa mearga la scoala si sa urmeze un curs de...
• Caz unic in Iasi • Un individ care a pierdut lamentabil alegerile locale a fost pus sa controleze tot ceea ce misca in organizatia PNL Iasi • Dupa ce...
Divahair.ro
Fiecare zodie are obiceiurile ei sâcâitoare, care îi scot din sărite pe cei din jur, însă există una care întrece toate semnele...
De multe ori, pentru a ne testa perspicacitatea, suntem puşi în faţa unor teste, ghicitori sau chiar puzzle-uri special create să ne stimuleze simţul...
Jurnalul.ro
Grecii și romanii atribuiau dafinului un caracter sacru și au utilizat această plantă de-a lungul secolelor atât pentru proprietățile sale medicinale,...
Crucea de piatră şi tot cartierul dimprejur stârneşte şi acum curiozitatea, poate pentru că niciodată nu a fost documentată şi povestită pe...
O situație atipică pentru turismul de pe litoralul românesc nu este înțeleasă, de mai bine de zece ani, de Ministerul Afacerilor Interne. Primăria...
Observator.TV
Ieşirea din Marea Britanie, blocată! Au fost cozi de maşini pe zeci de kilometri spre îmbarcarea pe feriboturile către Franţa. Poliţia de frontieră franceză a...
Pokémon GO a devenit rapid una dintre cele mai descărcate aplicaţii, punând stăpânire pe întreaga lume. Aproximativ 90% dintre adulţii care au descărcat jocul...
Un nou sezon al super show-ului „X Factor” revine din toamnă la Antena 1, iar pregătirile sunt deja în toi. Prima etapă, cea a preselecţiilor s-a încheiat la Bucureşti, după ce caravana X Factor a străbătut ţara în lung şi în lat, trecând chiar graniţa în Republica Moldova, în căutarea următorului super star al României.
Străinii își au starurile lor de pe Instagram, iar românii o au pe Oana de pe Facebook. Blonda sexy se fotografiază în poziții indecente și publică imaginile pe contul său de socializare. CLICK SUS PE GALERIA FOTO PENTRU A VEDEA IMAGINILE POSTATE DE ROMANCA FOCOASA CARE A STARNIT ZECI DE MII DE LIKE-URI!!! Își arată fără nicio jenă absolut toate părțile corpului și, mai mult, îi provoacă pe bărbați să-și folosească imaginația păcătoasă și să lase tot felul de comentarii pe care nu le putem aduce acum în discuție.Nu există imagine care să nu strângă cel puțin câteva sute…
Dacă e luni trebuie să începem săptămâna în formă. Vă spunem mai jos cum puteţi face nişte brioşe excelente cu dovlecel şi brânzeturi.
Acest test nu îţi va verifica logica, preferinţele sau capacitatea de a acţiona rapid, însă va reuşi să îţi dezvăluie dacă eşti introvertit sau extrovertit, în baza a unei iluzii pe care trebuie să o priveşti cu atenţie.
Cristiano Ronaldo este pe val. După ce în urmă cu câteva săptămâni a ridicat trofeul Campionatului European alături de colegii de la echipa...
Fotbalistul a ajuns de urgenţă la spital. Chipciu e forţat să ia pauză după accidentarea la cap suferită dupa ultimul antrenament.