VIDEO / Mirela Boureanu Vaida, mesaj inedit pentru telespectatori! Vedeta TV a ales să le cânte oamenilor prezenţi în Piaţa Constituţiei

Monden / 19 Feb 2016 / 17:45

Mirela Boureanu Vaida a venit şi ea în Piaţa Constituţiei pentru a fi alături de colegii săi şi să le transmită celor prezenţi acolo un mesaj de mulţumire pentru devotamentul şi fidelitatea de care dau dovadă.

Prezentatoarea emisiunii "Mireasă pentru fiul meu" a ales o metodă mai inedită să le mulţumească telespectatorilor care o urmăresc în fiecare zi interpretând piesa "The Best" a celebrei Tina Turner. 

"Noi cei care lucrăm la televizor nu vedem şi simţim această energie. Faptul că voi ne urmăriţi, pe mine sincer, mă face să fiu fericită. Voi sunteţi cei care ne fac cei mai buni, chiar dacă nu am pretins niciodată acest lucru. Sunt de cinci ani în această echipă şi sper că o să pot să mai fiu şi de acum înainte", a spus Mireala.

Antena 3 și celelalte posturi ale trustului Antena Group riscă oprirea emisiei, după ce inspectorii ANAF au descins la sediile confiscate ale redacțiilor de știri și în clădirea Antena Group pentru a transmite o notificare de evacuare în termen de cinci zile, începând de luni.

T.S

Citeşte şi:
VIDEO / Mihai Morar, mesaj din Piaţa Constituţiei: "Să vă fie ruşine!"
VIDEO / Florin Ristei, în Piața Constituției alături de vedetele trustului Intact: ”Dacă eu apar la TV și omul nu mă poate vedea, atunci avem o problemă”

Adauga un comentariu
Stiri parteneri
Alte stiri
Monden / 26 Sep
Elena Băsescu s-a mutat într-un complex rezidenţial, loc în care locuieşte şi cel care îi făcea inima să tresară, în trecut, Andrei.
Monden / 26 Sep
Toată lumea s-a întrebat probabil ce face Andra în culisele concertelor. Ei bine, vedeta are un program foarte încărcat, însă şi-a făcut timp pentru a ale arăta admiratorilor cum arată pregătirea pentru un concert.
Monden / 26 Sep
Mihaela a uimit de foarte multe ori: s-a aşezat într-o poziţie indecentă pentru ca Felix să ia masă, s-a urcat în elicopter pentru prima dată pentru el, totul pentru a-l impresiona.
Monden / 26 Sep
Paula Chirilă este în stare de şoc. În această dimineaţă, prezentatoarea emisiunii "Mireasă pentru fiul meu", este în lacrimi din cauza morţii lui Gyuri Pascu.
Monden / 26 Sep
Într-un interviu acordat pentru Antena Stars, Lumy Nitsa, românca stabilită în America de câţiva ani, a dezvăluit ce se zvoneşte despre divorţul dintre Angelina şi Brad.
Antena 1
Chiar dacă "detestă piţipoancele", Ali nu a pus capăt relaţiei cu Edith în urmă dezvăluirilor despre trecutul ei!
 Lorena este fără doar și poate o concurentă controversată în Casa Mireselor! Directă, tranșantă, supărăcioasă și radicală în...
Divahair.ro
Cu siguranță îți amintești de filmul western „The magnificent seven” (Cei șapte magnifici), care a făcut furori anul acesta...
Botinele se numără printre vedetele acestei toamne în materie de încălţăminte, cu o trecere fastuoasă de la outfiturile de vară,...
BZI.ro
Romaniatv.net
Ioan Gyuri Pascu a murit, anunţă România TV. Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil. Ioan...
Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat, sâmbătă, la emisiunea „Adevăruri ascunse”, horoscopul pentru săptămâna...
Morris şi Florina au fost în culmea fericirii la începutul lunii septembrie, după ce medicii le-au confirmat că vor avea trei...
GSP.RO
Alexandra Stan s-a relansat puternic pe piața muzicală și ține zilnic legătura cu fanii pe Facebook.De fiecare dată, artista posteaza...
Chloe Lattanzi este cunoascută pentru trăsăturile care o fac să semene foarte mult cu o păpușă Barbie.Frumusețea ei a făcut-o celebră,...
News.ro
Marius Apostol, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi, rănit grav în Afganistan de un dispozitiv...
Realitatea.net
Peste un secol de balneologie în România! La Techirghiol, invitați de seamă din lumea medicală şi academică sărbătoresc zilele...
Cum să cureţi rapid coajă ardeilor copţi, cartofilor fierţi întregi sau cum poţi să feliezi dintr-o mişcare o jumătate de pepene...
O adolescentă de doar 15 ani a murit după ce a luat o supradoză de droguri, combinată cu alcool. Ani la rând, fata fusese abuzată...
A1.RO
O blondă îşi ia o slujbă în domeniul public
Doi foşti concurenţi din casa "Mireasă pentru fiul meu" se pregătesc de nuntă. Mai au o lună până când vor ajunge în faţa altarului, însă au o...
Actorul și cântărețul Ioan Gyuri Pascu a murit luni dimineaţă, la vârsta de 55 de ani. Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil
AntenaStars.ro
Daniela Simulescu, specialista în astrologie, a venit la ”Star Matinal”, unde a vorbit despre eclipsa din această seară și cum ne afectează.
Multe femei strâmbă nasul atunci când vine vorba să bea bere, însă atunci când află cât de bună este pentru sănătate, se răzgândesc și îi acceptă...
Oana Roman a avut mai multe probleme de sănătate cu fetița și a decis să o trateze altfel pe micuța Isabela. Vedeta a intervenit telefonic la...
Stiri GSP.RO
Chloe Lattanzi este cunoascută pentru trăsăturile care o fac să semene foarte mult cu o păpușă Barbie.Frumusețea ei a făcut-o celebră, mai ales că...
În ultima perioadă au apărut tot felul de metode de distracție, foarte ieșite din comun, pe care le pun în practică doar cei care iubesc...
Fotomodelul american Sasha Van Huet a oferit un spectacol de senzație la plajă, afișându-se în cel mai hot costum de baie.Cu o croială destul de...
Realitatea.NET
Un bucureștean nu mai putea răbda țipetele pe care le auzea seară de seară, așa că i-a scris un mesaj vecinei care scoate sunete exagerate în timpul...
Meteorologii trag un semnal de alarmă! Temperaturile sunt fără precedent! Citește mai departe...
O fostă stewardesă a dezvăluit pentru BBC care sunt cele mai confortabile, dar și cele mai sigure locuri din avion. Citește mai departe...
BZI.ro
• Detalii ascunse despre povestea amoroasa dintre managerul unui spital universitar din Iasi si amanta sa, o asistenta aflata in subordinea acestuia •...
• Pompierii ieseni isi risca zilnic viata, pentru a o salva pe cea a semenilor, insa pe nimeni nu intereseaza acest aspect • Niciun pompier care isi risca...
• Fac parte dintr-un grup select al profesorilor de la cea mai veche institutie moderna din Romania, Alexandru Ioan Cuza din Iasi! • In urma cu doar cateva...
Divahair.ro
Cu siguranță îți amintești de filmul western „The magnificent seven” (Cei șapte magnifici), care a făcut furori anul acesta în lumea...
Botinele se numără printre vedetele acestei toamne în materie de încălţăminte, cu o trecere fastuoasă de la outfiturile de vară, când s-au...
Jurnalul.ro
Iată-le pe vedetele Antenei 1 înainte să devină cunoscute! Prin multă muncă, dar având şi un dram de noroc, copiii şi adolescenţii de ieri au...
În România, piața apelor îmbuteliate a înregistrat un salt extraordinar în ultimii ani, pentru 2016 fiind estimată o cifră de afaceri...
Mişu Negriţoiu va pleca doar cu ceva mărunţiş acasă în cazul în care va fi demis sau va decide să demisoneze de la conducerea Autorităţii de...
Observator.TV
Cutremurul produs sâmbătă noaptea, de 5,3 grade pe scara Richter, a fost unul semnificativ și va putea fi urmat și de alte cutremure în zilele următoare având...
Cutremurul de sâmbătă noaptea a fost apropiat de cel cu magnitudinea 5,5 produs în august 2009 în Marea Neagră şi care a fost resimţit la Bucureşti, a...
În plin scandal, şi la un an de la moartea fiului, tatăl lui Bogdan Gigină spune că fiul lui ar fi trăit azi dacă procedurile s-ar fi respectat. Şi dacă...
Faptul că Delia este o artistă desăvârşită nu mai este un secret pentru nimeni. Mereu cu o voce care îţi face pielea de găină la purtător, cu un show de milioane şi idei geniale, cântăreaţa nu conteneşte să surprindă. Nu o spun doar fanii, ci toţi cei care au participat vreodată la un concert al juratei X Factor
Mama unei tinere din Rusia, câștigătoare a unui titlu de miss, a alertat poliția după ce fiica ei, în vârstă de 17 ani, a fugit în Dubai petru a-și vinde virginitatea, scrie The Sun. Se...
Andrei Ţăruş, solistul Carla’s Dreams, este căsătorit din 2010 cu Nela Motricala, o femeie de afaceri cunoscută în branşă. Tînăra a terminat facultatea de "Managementul Businessului Internațional" la o universitate din Olanda, iar în clipa de faţă este director al unei companii de turism. CLICK PE GALERIE FOTO PENTRU MAI MULTE IMAGINI Fata are 30 de ani şi s-a născut în Călăraşi. Andrei şi Nela s-au căsătorit în 2010, iar de-a lungul timpului au existat mai multe certuri în cuplu. Cei doi au trecut, însă, peste fiecare problemă şi se gîndesc chiar să devină părinţi.De unde provine “Carla’s Dreams”…
Lovit cumplit de soartă după ce din 2011 se află în scaunul cu rotile, divorţat de soţie şi cu părinţii decedaţi, Mihai Neşu e pe cale...
Războiul dintre Laurenţiu Reghecampf şi Victor Piţurcă este departe de a se încheia. După o perioadă în care au stat la „cutie”, cei...
Ianis Hagi traversează o perioadă bună în Italia. Fostul...
Scaunul preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan...