VIDEO / Thalia, fana Alinei Eremia. Gestul făcut de celebra artistă a lăsat-o mută de uimire

+3 click pentru
galerie

Thalia, impresionată de Alina Eremia © Instagram

Thalia a fost impresionată de una dintre cele mai bune artiste din România. Celebra cântăreaţă a rămas uimită de Alina Eremia, care i-a interpretat melodia "Equivocada".

Thalia a postat, joi, pe Instagram un filmuleţ în care îi mulţumeşte Alinei Eremia pentru piesa "Equivocada" pe care aceasta a cântat-o. Filmuleţul în care Alina Eremia cântă "Equivocada" a Thaliei este vechi de 7 ani, din anul 2011, din serialul "Pariu cu Viaţa".

Thalia a rămas surprinsă de talentul Alinei şi de felul în care aceasta i-a interpretat piesa, astfel că în semn de mulţumire a postat un filmuleţ pe Instagram.

“Fata din România, cântând Equivocada. Cu dragoste din România. Iţi mulţumesc pentru că mi-ai cântat piesa în spaniolă”, a scris Thalia.

Alina Eremia s-a declarat fericită de admiraţia pe care i-a arătat-o Thalia şi spune că a fost surprinsă de acest lucru.

"Ma bucur ca Thalia a apreciat momentul şi modul în care am cântat piesa ei. Chiar dacă au trecut aproximativ 7 ani de când am interpretat piesa, nu am uitat-o nici până în ziua de astăzi. Întotdeauna am apreciat-o pe Thalia ca şi cântăreaţă, dar şi ca actriţă. Într-adevar am fost plăcut surprinsă să revad momentul pe profilul ei de instagram", a spus Alina Eremia.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici

 

O.P.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro