Vrea nuntă, dar nu are timp de ea! Un celebru artist de la noi și-a scos din minți viitoarea soţie cu nepăsarea lui

Monden / 10 Feb 2016 / 23:59

El este un artist în vogă pe plan muzical, iar ea, femeia care îi este alături de câţiva ani. Cu toate că de-a lungul timpului, toată lumea i-a „presat” cu nunta, acum, când s-au decis, nu au timp să facă nimic.

What`s Up este unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi de la noi şi se bucură de un succes răsunător pe plan muzical, iar pe plan personal, artistul este cu mult mai fericit. Şi are şi de ce să fie aşa. După mai bine de patru ani de când sunt împreună, What`s Up şi Simina vor face anul acesta pasul cel mare şi vor spune cel mai important „DA” din viaţa lor.


Chiar dacă pregătirile pentru nuntă necesită destul de mult timp, Simina şi What`s Up nici măcar nu s-au apucat de ele, artistul concentrându-se doar pe carieră, fără să ia în calcul timpul destul de scurt care a mai rămas până la ziua cea mare. „Îşi dă singur de muncă. Muzica este pasiunea lui şi nu mai face şi nu se mai gândeşte la absolut nimic altceva”, a declarat Simina.


Cum o nuntă nu este un lucru atât de uşor de suportat financiar, artistul s-a pus serios pe treabă şi lansează hit după hit şi videoclip după videoclip. „Avem mult de muncă până la nuntă. Trebuie să muncim să avem banii necesari pentru a putea avea tot ce ne dorim”, a mai spus logodnica artistului.

Citeşte şi:

What's Up, tătic? Ce spune artistul despre asta: "Muncesc de un an şi jumătate"

What's up a căzut în direct! Mihai Morar s-a panicat: "Eşti bine?"

VIDEO / Ce a făcut shaorma dintr-un artist celebru! Ieri era tras prin inel, astăzi parcă-i Martinel!

Adauga un comentariu
Stiri parteneri
Alte stiri
Monden / 27 Mar
Denisa de la "Mireasă pentru fiul meu" este una dintre cele mai urmărite şi apreciate foste concurente. Toţi fanii îi sunt alături în clipele bune, dar puţini ştiu ce dramă ascunde bruneta în suflet.
Monden / 27 Mar
Mai are puțin și ajunge în sala de naștere, dar are o siluetă demnă de invidiat. Toate mămicile își vor da coate când vor vedea imaginile cu celebra actriță.
Monden / 27 Mar
Adriana Bahmuțeanu a ajuns din nou pe mâinile medicilor. Se pare că problemele se țin scai de prezentatoarea TV. După ce a stat în carantină din cauza scarlatinei, Bahmu a trebuit din nouă să meargă la spital.
Monden / 27 Mar
Simona Gherghe se pregătește intens pentru momentul când va deveni mămică. Frumoasa prezentatoare TV a mai achiziționat câteva hăinuțe pentru bebelușa ei pe care abia așteaptă să o strângă la piept.
Monden / 27 Mar
Virgil Ianţu este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi prezentatori TV din România. Toată lumea s-a întrebat unde a dispărut în ultimul timp, dar aşteptarea a luat sfârşit, căci vedeta va reveni pe micile ecrane.
Antena 1
A fost nevoie de șapte ani de la o moarte șocantă, ca anumite secrete și trăiri ale Mădălinei Manole să iasă la iveală.
Divahair.ro
De multe ori, dragostea seamănă cu o ruletă: nu contează cât de bună, cât de frumoasă sau cât de inteligentă ești,...
Endiometroza este o afecţiune a uterului care permite dezvoltarea endometrului. Endometrul este mucoasa prezentă pe pereţii interni ai uterului....
BZI.ro
Romaniatv.net
Faimosul actor Antonio Baderas a suferit un infarct în data de 26 ianuarie. Vedeta spune că a avut noroc şi a rămas fără urme....
Icoana Maicii Domnului nu trebuie să lipsească din nicio casă. Ea protejează și ocrotește, aduce iubire, împăcare și alină dureri....
Actorul Tomas Milian, cu orgini cubaneze, italieneşti şi americane, a murit la 84 de ani. Artistul care a fost promovat în filme Bernardo...
Happy Channel
Virgil Iantu revine la prima dragoste!
GSP.RO
Moment rușinos pentru o fată de mingi aflată pe marginea unui teren de baseball. În timpul unei partide amicale din presezon, disputată...
News.ro
Profit.ro
Realitatea.net
După ce a aflat că a fost înşelat, un tânăr a cărui identitate nu a fost făcută publică i-a făcut iubitei un cadou pe care cu...
O familie din New York a dat în judecată Arhiepiscopia şi biserica, după ce a descoperit că trupul unei rude fusese abandonat...
Şi-a ucis mama cu sânge rece şi, când a ajuns în faţa judecătorului, nu s-a mai putut abţine. După ce a auzit verdictul,...
A1.RO
Moartea Ilenei Ciuculete a șocat o Românie întreagă. Deși a trecut o săptămână de când cântăreața de muzică populară s-a stins, amănunte noi despre...
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe certificatul de căsătorie și celebra sportivă a decis ă meargă pe un alt drum. Anunțul oficial a fost făcut chiar de fosta...
AntenaStars.ro
Dragobetele e o sărbătoare populară în România și dragostea e în aer, dar uneori pot ieși și scântei.
Andra a căzut victima propriei echipe de PR. Cu doar câteva zile înainte de marea provocare - cele trei concerte de la Sala Palatul - , una dintre cele mai...
După ce boom-ul de video-uri cu trucuri de machiaj a apărut, de data asta totul se duce la un alt nivel: cum să realizezi make-up-ul cu ajutorul unui prezervativ.
Observator.TV
Un nou cutremur s-a produs în Italia, în această dimineaţă. Potrivit cotidianului La Repubblica, seismul a avut loc în apropiere de Amatrice, zonă devastată...
Ancheta în cazul asasinării Daliei Duca e departe de ase fi terminat, chiar dacă ucigaşul ei, Adrian Hladii, a fost găsit şi a murit încercând să scape de...
Dramă în această dimineaţă, într-o familie din Gherța Mică, din Satu Mare, unde un băiat în vârstă de 14 ani s-a spânzurat în podul casei. Adolescentul a...
Stiri GSP.RO
Moment rușinos pentru o fată de mingi aflată pe marginea unui teren de baseball. În timpul unei partide amicale din presezon, disputată între...
Să ai o prietenă bună pe care să te bazezi mereu nu e un lucru ușor de obținut. În lumea modelingului, acest lucru e chiar mai rar întâlnit....
Nikoleta Lozanova e reperul bulgarilor atunci când vine vorba de femei sexy. Fotomodelul din țara vecină a devenit populară prin toată lumea, asta și...
Realitatea.NET
După ce a aflat că a fost înşelat, un tânăr a cărui identitate nu a fost făcută publică i-a făcut iubitei un cadou pe care cu siguranţă aceasta...
Doar cu câteva zile înainte de nuntă, lui Erica i-a fost pus un diagnostic grav. Fata suferea de o formă agresivă de limfom. A murit la vârsta de...
Vârsta începuse să-şi spună cuvântul şi boala era tot mai agresivă. Femeia, rămasă fără vedere în urma unui tragic accident petrecut...
BZI.ro
Acesta este o reteta naturista de curatare a ficatului si a vezici biliare . Nu veti avea nevoie decat  de: - suc de mere (1 litru/zi timp de 6 zile) - 40 g de sare...
Ingrediente: 500 g faina 3 galbenusuri 120 g unt 3 linguri zahar 20 g drojdie 3 linguri smantana lapte sare vanilie Pentru umplutura: 750 g branza de vaci 3 linguri...
Tragedie dupa tragedie in doua familii din Iasi. In urma cu doi ani, o frumoasa adolescenta a fost ucisa, un tanar a ajuns dupa gratii, chiar daca avea tot viitorul in...
Divahair.ro
De multe ori, dragostea seamănă cu o ruletă: nu contează cât de bună, cât de frumoasă sau cât de inteligentă ești, fericirea pare a fi pur...
Endiometroza este o afecţiune a uterului care permite dezvoltarea endometrului. Endometrul este mucoasa prezentă pe pereţii interni ai uterului. Pericolul constă...
Jurnalul.ro
Cea mai răspândită plantă din lume este ignorată de cei mulţi dintre noi, din cauza faptului că puţini îi cunosc proprietăţile şi uimitoarea...
Este unul dintre cele mai rapide şi mai uşoare preparate pentru micul-dejun, dar bucătarul-şef Anthony Bourdain spune că preparăm omleta într-un mod...
Piureul de cartofi este pe ultimul loc în ceea ce priveşte confortul gătitului şi probabil că l-ai preparat într-un mod greşit toată viaţa...
Faptul că Delia este o artistă desăvârşită nu mai este un secret pentru nimeni. Mereu cu o voce care îţi face pielea de găină la purtător, cu un show de milioane şi idei geniale, cântăreaţa nu conteneşte să surprindă. Nu o spun doar fanii, ci toţi cei care au participat vreodată la un concert al juratei X Factor
Celebrul medic oftalmolog Monica Pop a fost subiectul unei plangeri penale din partea unei femei din Resita, cunoscuta pe plan local pentru activitatea ei umanitara. Fiica femeii, care a fost pacienta Monicai Pop, si-a...
Considerată, pe bună dreptate, una dintre cele mai sexy cântărețe din România - și, de ce nu?!, din întreaga lume -, Inna nu se dezminte.Dovadă stau o serie de fotografii de-a dreptul incendiare, realizate într-una dintre vacanțele recente ale compatrioate noastre, pe o plajă pustie din America. Puteți vedea imaginile accesând galeria foto de mai sus!
Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat, în zona localităţii Lunga, patru cetăţeni din Albania, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, întrucât aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen şi au fost predaţi autorităţilor sârbe în baza acordului de readmisie.
Politicianul Ioan Oltean trece prin momente cumplite. Soţia lui a murit, în noaptea de duminică spre luni, fiind bolnavă de cancer. Dorina Oltean s-a stins din viaţă la 63 de ani, potrivit bistriteanul.ro.
Romario Benzar (25 de ani) a fost cel mai bun jucător al României în meciul cu Danemarca, scor 0-0, disputat în preliminariile Campionatului...
România şi Danemarca au remizat, 0-0, la Cluj-Napoca, în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia, iar Christoph Daum a devenit ţinta...
România a remizat, 0-0, împotriva Danemarcei, iar calificarea la...
Franck Ribery a ajuns la 33 de ani, însă nu se gândește să...