Andreea Tonciu, în stare de orice pentru a scăpa de emoţiile dinaintea nunţii! Paparazzii au urmărit-o pas cu pas

Paparazzi / 13 Feb 2016 / 23:59     de OANA CăRăGUI

Ziua cea mare a sosit pentru Andreea Tonciu şi a fost una plină de emoții. Este și normal pentru că, în urmă cu doar două zile, sexy-graviduța s-a prezentat în fața ofițerului stării civile alături de Daniel și a spuns ”DA” devenind astfel, ”doamna Niculescu”.

Drumul până la marele eveniment nu a fost unul uşor, atât andreea, cât şi Daniel, având mari emoţii în ceea ce priveşte organizarea cununia civile, dar mai ales a petrecerii de după, care a fost una de pomină. Pentru a se mai relaxa puţin, Andreea şi Daniel au ales să facă tot felul de activităţi care să le mai ia puţin gândul de la ceea ce avea să se întâmple.


Cu doar câteva ore înainte de a se prezenta în faţa ofiţerului Stării Civile, Andreea şi Daniel au mers la o cafenea dintr-un centru comercial din Capitală, unde s-au giugiulit şi au stat de vorbă, în compania unei prietene, cel mai probabil pentru a mai uita puţin de emoţiile care îi dominau.


După ce „au pus ţara la cale”, dar şi pentru a se odihni, ţinând cont de faptul că urma cea mai importantă zi din viaţa lor, iar bruneta este însărcinată în luna a şaptea, Daniel şi Andreea au pornit către parcarre, iar apoi către casă. Chiar dacă au avut suficient timp să stea de vorbă la cafenea, Andreea şi prietena ei au mai zăbovit ceva timp în dreptul uşilor rotative, la „un pahar de vorbă”, iar Daniel şi-a aşteptat soţia câţiva paşi mai încolo.

Citeşte şi:


FOTO / Andreea Tonciu, dornică să fie o mireasă ravisantă! Ce a făcut cu doar câteva ore înainte de nuntă! Internauţii i-au sărit în cap

VIDEO / Arsenie Boca i-a îndeplinit cea mai fierbinte dorinţă! Andreea Tonciu, mărturisiri uluitoare despre MINUNEA înfăptuită de părinte

VIDEO / Naşii Andreei Tonciu au sosit la Starea Civilă. Anamaria Prodan şi Reghe, extrem de emoţionaţi

Adauga un comentariu
Stiri parteneri
Alte stiri
Paparazzi / 25 Mai
Zeci de persoane au participat astăzi la slujba de înmormântare a patronului societăţii Hexi Pharm, Dan Condrea.
Paparazzi / 24 Mai
Ziua de naştere a fiecăruia dintre noi este o ocazie specială, aşteptată cu nerăbdare. La fel este şi pentru fiica Andreei Antonescu, care, deşi are doar cinci ani, este tratată ca o adevărată prinţesă de părinţii ei.
Paparazzi / 24 Mai
Patronul Hexi Pharma a fost depus, astăzi, la capela unui cimitir din Capitală.
Paparazzi / 23 Mai
După câteva săptămâni de așteptare, Anca Serea a devenit mamă pentru a cincea oară, iar la trei zile de când l-a adus pe lume pe micuţul Moise, vedeta a plecat acasă, însoţită de soţul ei.
Paparazzi / 23 Mai
După câteva săptămâni de așteptare, Anca Serea a devenit mamă pentru a cincea oară, iar la trei zile de când l-a adus pe lume pe micuţul Moise, vedeta a plecat acasă.
Antena 1
Ramona Osz este una dintre cele mai sexy apariţii din acest sezon "Insula Iubirii", e clar! Sigură pe calităţile sale, ispita...
După luni întregi în care s-a zvonit că e pe cale să divorţeze, Oana Roman vorbeşte deschis despre căsnicia sa cu Marius Elisei
AntenaStars
Este binecunoscută pentru proprietățile uimitoare și toată lumea trebuie să aibă această plantă în casă.
Romaniatv.net
Mihaela Lepăduş a fost atacată pe stradă după ce i-a refuzat avansurile unui necunoscut. Femeia a fost agresată pe un bulevard din Baia Mare,...
Viorel Lis a trecut prin momente extrem de grele. Fostul edil al Capitalei a mărturist faptul că în trecut a fost în comă....
Mai mulţi parlamentari lucrează în prezent la un proiect de lege menit să vină în sprijinul celor care sunt nevoiţi să lucreze...
Fanatik.ro
Toni Ionescu a fost o adevărată vedetă în urmă cu aproximativ doi ani. Toată lumea îl cunoaşte drept locotenentul Mîrlanu’ de la...
Una dintre cele mai fierbinţi românce este Geanina Varga, o știristă foarte cunoscută. (CLICK SUS PE GALERIA FOTO PENTRU IMAGINI HOT CU...
Happy Channel
Cei mai buni prieteni ai omului reuşesc să te surprindă cu transformarea lor fizică. La doar câteva luni, patrupezii sunt micuţi şi...
Medicul stă în fața pacientului său, gata de a-l opera. Îl secționează în zona organelor genitale.
GSP.RO
Fiica lui Rod Stewart, Daisy Lea, s-a transformat într-o bombă sexy, căreia bărbaţii nu îi pot rezista. Frumoasa blondină a pozat...
Antonia şi Alex Velea sunt din ce în ce mai îndrăgostiţi pe zi ce trece şi nu ezistă să îşi arate dragostea ori de...
Realitatea.net
Fie că vă vin să credeți sau nu, accidentele prezentate în galeria alăturată s-au petrecut cu adevărat.  Citește mai...
Lisa Brown este o americancă de 38 de ani care, din cauza unei boli rare, un mai poate mânca nimic niciodată. Citește mai departe......
Un băiat de doar 14 ani a murit după ce o boală necruțătoare i-a mâncat, la propriu, creierul. Suprinzător este locul în care a...
A1.RO
Bancurile sunt mai mult decât potrivite atunci când vrei să iei o scurtă pauză de râs, așa că www.a1.ro îți propune o glumă amuzantă despre căsnicie!
În 1997, în Marea Britanie, o femeie năștea. Nu un copil, nu doi, ci ȘAPTE! Pe toți în aceeași zi.
Ramona Osz este una dintre cele mai sexy apariţii din acest sezon "Insula Iubirii", e clar! Sigură pe calităţile sale, ispita încearcă să găsească...
AntenaStars.ro
Dacă ai probleme cu punctele negre de pe faţă, asta e pentru tine! O poţi rezolva acasă cu doar trei ingrediente naturale pe care le găseşti oricând mergi la...
Avem dovada clara ca Smiley se iubeste cu o tanara superba care are ii este colega de breasla.
Dan Condrea, patronul Hexi Pharma şi-a pierdut viaţa într-un accident de duminică seara în localitatea Buftea.
Stiri GSP.RO
Fiica lui Rod Stewart, Daisy Lea, s-a transformat într-o bombă sexy, căreia bărbaţii nu îi pot rezista. Frumoasa blondină a pozat pentru o campanie...
Antonia şi Alex Velea sunt din ce în ce mai îndrăgostiţi pe zi ce trece şi nu ezistă să îşi arate dragostea ori de câte ori au ocazia....
Kim Kardashian continuă să uimească întreaga lume prin alegerile ei vestimentare.La cel mai recent eveniment la care a participat, la Londra, a făcut furori...
Realitatea.NET
Nici prin gând nu-i trecea acestei femei că, în momentul în care se va duce la mormântul tatălui său, va avea cel mai mare şoc din viaţă!...
O femeie care lucra în grădină a auzit un șuierat puternic. Nu se aștepta să descopere în pământ un lucru atât de bizar. Citește...
Femeile mature şi împlinite pe plan profesional nu mai pierd timpul. Sunt gata să ajungă direct în pat de la prima întâlnire, arată un...
Jurnalul.ro
Pepenele roşu este fructul pe care l-am savura în fiecare zi de vară. Este delicios, răcoritor şi are proprietăţi detoxifiante. Totuşi, seminţele nu...
În ultimii ani s-au înmulțit cazurile de preoți caterisiți pe motive care țin mai puțin de ordin spiritual și mai mult de ordin material. Oameni ai...
Cancerul este o afecțiune pentru care medicina modernă nu a găsit încă un tratament, iar specialiștii sunt de părere că acest lucru nu se va...
Observator.TV
"DNA și SRI au devenit o supra-putere ocultă și irațională", scrie copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, într-o scrisoare deschisă adresată...
Un tânăr de 25 de ani a pus la cale un scenariu de film pentru a scăpa din Arestul Poliţiei Capitalei. Bărbatul, aflat în arest preventiv şi încarcerat în...
În urmă cu o săptămână, o prostituată româncă a fost găsită moartă pe un câmp, la Salerno, în Italia. Autorităţile din peninsulă bănuiau atunci că...
Dupã ce a strãbãtut ţara în lung şi în lat, în cãutarea celor mai talentaţi concurenţi, caravana “X Factor” face mâine, 21 mai, ultima sa oprire, în Bucureşti.
Străinii își au starurile lor de pe Instagram, iar românii o au pe Oana de pe Facebook. Blonda sexy se fotografiază în poziții indecente și publică imaginile pe contul său de socializare. CLICK SUS PE GALERIA FOTO PENTRU A VEDEA IMAGINILE POSTATE DE ROMANCA FOCOASA CARE A STARNIT ZECI DE MII DE LIKE-URI!!! Își arată fără nicio jenă absolut toate părțile corpului și, mai mult, îi provoacă pe bărbați să-și folosească imaginația păcătoasă și să lase tot felul de comentarii pe care nu le putem aduce acum în discuție.Nu există imagine care să nu strângă cel puțin câteva sute…
Se pare că situaţia lui Michael Schumacher dă semne de îmbunătăţire! Fostul şef al Ferrari a anunţat că fostul pilot de Formula 1...
La câteva zile după ce a anunțat că se retrage din viața sportivă, Adrian Mutu a revenit la cealaltă mare pasiune a sa, cu care a devenit...