Dovada că Speak și Libelula sunt suflete-pereche! Cum s-au îmbrăcat, la întâlnire / Video paparazzi

+8 click pentru
galerie

Relația dintre Speak și Libelula pare să fie mult, mult mai serioasă decât credea lumea, cu atât mai mult cu cât unii comentau pe marginea faptului că cei doi s-au ascuns o bună bucată de vreme. Dar, pare-se, lucrurile stau altfel...

Într-una dintre serile trecute, cei doi îndrăgostiți au decis să își dea întâlnire în oraș, să se distreze alături de câțiva amici de-ai lor. Și, când au ajuns acolo, atât cântărețul, cât și frumoasa lui iubită au avut parte de o surpriză de proporții. Și, privindu-se, cei doi și-au zâmbit cu subînțeles. Pentru că, deși nu păreau vorbiți, erau îmbrăcați în bluze de culoare identică, dovedind, dacă mai era nevoie, că gândesc la fel. Și, la cât sunt de apropiați, cu siguranță, și iubesc la fel.
De-a lungul serii, alături de amiciii lor, Speak și Libelula au arătat, cu adevărat, ca un cuplu. Iar chiar dacă nu vorbeau neapărat unul cu celălalt, preferând să socializeze în grupul în care se aflau, privirile pe care le schimbau, din când în când, spuneau totul despre sentimentele pe care cei doi le împărtășesc.
Speak s-a despărţit de fosta iubită pe 17 octombrie 2016, după ce ea a făcut public un mesaj pe Facebook. Artistul, pe numele său adevărat Ştefan Sprianu, s-a născut pe 24 octombrie 1986, în Bacău. El e producător muzical şi cântăreţ. El este unul dintre unul dintre cei mai în vogă artişti de la noi. În ultimul timp Speak şi dansatoarea Ştefania, cunoscută sub numele de "Libelula", au recunoscut relaţia lor de iubire.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din ţară, dar şi din întreaga lume, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem şi pagină de Instagram.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro