Homepage » Paparazzi » Fiul lui Alexandru Arșinel, atent din cale afară cu tatăl lui! Cum a fost surprins, la spital, la ceas de seară / Video paparazzi

Fiul lui Alexandru Arșinel, atent din cale afară cu tatăl lui! Cum a fost surprins, la spital, la ceas de seară / Video paparazzi

Publicat pe 13.12.2017 la 23:59 Actualizat pe 13.12.2017 la 23:50

Alexandru Arșinel este internat, de câteva zile, la Spitalul Universitar din Capitală, loc în care, printre altele, a fost subiectul unei operații pe inimă din cauza unui infarct. Dar, pare-se, actorul nu este aproape niciodată singurl, copiii lui perindându-se pe acolo.

Într-una dintre serile trecute, unul dintre cei doi băieți ai lui Arșinel a ajuns la Spitalul Universitar pentru a-și vizita tatăl. A intrat ditrect în spital și, după ce a așteptat liftul, a urcat la etajul la care este internat actorul. Acolo, după ce s-a mai învârtit puțin, a intrat în salonul în care este tatăl său îngrijit, pentru a se asigura că totul este în regulă cu marele actor.
Nu a petrecut foarte mult timp, au vorbit câteva minute, semn că nu este la prtima vizită și că, probabil, a vrut să afle doar cum se mai simte în ultimele ore. Și, vizibil mulțumit de faptul că părintele lui se recuperează rapid, fiul lui Alexandru Arșinel s-a îndreptat spre ieșirea spuitalului, decis probabil să revină, de dimineață, pentru a se mai interesa de starea tatălui său.
”Am fost operat, acum 20 de minute am ieșit de acolo. Intervenția a durat 45 de minute, dar acum sunt bine. Mi s-a implantat un stent, printr-o coronografie. Sper că săptămâna viitoare voi fi, din nou, pe scenă. A fost un infarct și m-au reperat într-un fel sau altul talentații medici de aici”, ne-a spus, luni, în exclusivitate, Alexandru Arșinel.
Alexandru Arșinel și-a luat rămas bun de la copii
Pentru Alexandru Arşinel, însă, ultimele săptămâni au fost extrem de grele şi au lăsat urme adânci. Actorul a mărturisit că şi-a luat rămas bun de la copiii săi care au venit să-l vadă şi care au fost îngrijoraţi, asemenea soţiei sale care a decis ca actorul să meargă la spital imediat cum i s-a făcut rău.
"L-am avut pe Alexandru Arşinel cu o durere toracică nespecifică. Acuza ameţeli şi era uşor tahicardiac. L-am transportat în condiţii de siguranţă la Spitalul Universitar", a declarat ieri Alis Grasu, şeful Serviciului de Ambulanţa Bucureşti-Ilfov.
Vineri, Alexandru Arșinel părea că se simte foarte bine şi nu dădea semne că ar avea probleme de sănătate. Actorul a jucat într-o piesă de teatru la "Constantin Tănase" . Cel mai probabil, stresul şi supărarea cauzată de moartea regretatei Stela Popescu au dus la aceste probleme de sănătate, care, sperăm, să nu fie unele grave.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.

În articolul
Fiul lui Alexandru Arșinel, atent din cale afară cu tatăl lui! Cum a fost surprins, la spital, la ceas de seară / Video paparazzi
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Enzo de la Chefi la cuțite s-a căsătorit!  Imagini fabuloase de la cununia fostului concurent cu Cristina Ene / VIDEO
Showbiz intern • la 16:19
Enzo de la Chefi la cuțite s-a căsătorit! Imagini fabuloase de la cununia fostului concurent cu Cristina Ene / VIDEO
  • Enzo de la Chefi la cuțite s-a căsătorit
  • Soția fostului concurent a avut o apariție senzațională
Test IQ! Doar persoanele inteligente vor putea identifica pisica din imagine în 7 secunde / FOTO
Beauty & Lifestyle • la 15:53
Test IQ! Doar persoanele inteligente vor putea identifica pisica din imagine în 7 secunde / FOTO
  • Poți găsi pisica în imaginea de mai sus?
  • Ai la dispoziție 7 secunde pentru a da un răspuns corect
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață dietetică
Retete • la 15:12
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață dietetică
  • Rețetă de papanași sănătoși
  • De ce să eviți papanașii prăjiți
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Emisiuni TV • la 15:12
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
  • Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani
  • A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis
  • În ce stare este fostul primar
Planurile de înmormântare ale regelui Charles, actualizate în mod regulat după ce suveranul a primit diagnosticul de cancer: "Este într-adevăr foarte bolnav..." 
Stiri internationale • la 14:30
Planurile de înmormântare ale regelui Charles, actualizate în mod regulat după ce suveranul a primit diagnosticul de cancer: "Este într-adevăr foarte bolnav..." 
  • Starea de sănătate a regelui Charles nu este deloc una bună
  • Planurile de înmormântare ale suveranului, actualizate în mod regulat după diagnosticul de cancer
Caz revoltător în Gorj. Un copil român de șase ani a fost vândut de familie pentru 8.000 de lei. Ar fi fost scos din țară cu o procură falsă
Stiri interne • la 14:30
Caz revoltător în Gorj. Un copil român de șase ani a fost vândut de familie pentru 8.000 de lei. Ar fi fost scos din țară cu o procură falsă
  • Caz revoltător în Gorj
  • Un copil român de șase ani a fost vândut de familie pentru 8.000 de lei
  • Ar fi fost scos din țară cu o procură falsă
Vezi toate știrile noi
Recomandări
O tânără de aproximativ 20 de ani s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din Brașov. Femeia ar fi născut recent
recomandare pe observatornews.ro
O tânără de aproximativ 20 de ani s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din Brașov. Femeia ar fi născut recent
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile „Zeiței de la Montreal”
recomandare pe as.ro
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile „Zeiței de la Montreal”
Oana Lis, anunţul trist despre Viorel Lis înainte de Paşte
Romania TV

Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!

Horoscop 27 aprilie 2024. Leii ar trebui să fie atenți la sănătate, Berbecii au parte de creativitate
recomandare pe antena3.ro

Weekendul de Florii, în București. Străzi Deschise, concerte, târguri, expoziții în perioada 26 - 28 aprilie 2024

"Este anormal ce se întâmplă”. Amenda primită de o pensionară din Braşov pentru că a plantat flori în grădina din faţa blocului

Cum face îndrăgitul Bărbosu’ cartofii prăjiţi. Secretul reţetei, de asta ies crocanţi şi se fac mai repede
recomandare pe playtech.ro

Ce să faci neapărat cu carnea de miel înainte de a o băga la cuptor. Secretul care îi dă gust special

Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
recomandare pe redactia.ro

Ce a făcut Florin Salam, după ce a lipsit de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Familia a rămas șocată: ”Nu există așa ceva!”

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
recomandare pe bzi.ro

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost victima unui accident rutier

Se dau până la 150.000 de euro pentru români! Cine poate accesa banii
recomandare pe dailybusiness.ro

Vicepreședintele Turciei este în România! Anunț de ultimă oră făcut de Marcel Ciolacu

Atac terorist masiv, așteptat în SUA. Avertisment fără precedent al directorului FBI
recomandare pe Jurnalul.ro
Atac terorist masiv, așteptat în SUA. Avertisment fără precedent al directorului FBI
Fostul model celebru care a ajuns să se îmbrace din gunoaie! Imaginile recente când probează ținute din tomberoane sunt frapante
recomandare pe a1.ro

Close