Relație BOMBĂ în showbiz! Cu cine se iubește fostul Anei Mocanu? Pont: e persoană cunoscută

+4 click pentru
galerie

S-a iubit cu una dintre cele mai senzuale vedete din România, o bună perioadă de timp relația dintre el și Ana Mocanu fiind un adevărat exemplu. Cu toate acestea, ea l-a părăsit, a plecat în Spania fgăsindu-și jumătatea, iar el a rămas aici, căutându-și iubirea. Pe care, pare-se, a și găsit-o...

Mai exact, Valentin Burada, căci despre el este vorba are, pare-se, de câteva luni bune, o relație care depășește sfera profesională cu Simona Chițac, fosta iubită a lui Daniel Onoriu, judecat ieri pentru distrugerea mașinii acesteia. Mai mult decât atât, cei doi s-au prezentat, împreună, în fața magistraților Judecătoriei Sectorului 1, părând că fostul iubit al Anei Mocanu o susține, cu tot ceea ce poate, pe Simona. 
Și, ne-au dezvăluit surse apropiate celor doi, de ceva vreme, între Valentin și Simona este o relați extrem de strânsă. Atât de apropiată, de altfel, încât cei doi au mers împreună în Dubai, loc în care, departe de ochii lumii, s-au simțit absolut extraordinar și s-au bucurat de toate plăcerile pe care le poate oferi micuțul stat arab unor oameni care vor să se cunoască mai bine. Și, culmea, nu au postat imagini în care să se afișeze unul lângă celălalt, dar contul de socializare al fiecăruia a fost umplut de fotografii realizate, deloc întâmplător, în aceleași locuri.
De altfel, la Judecătorie, cei doi au ajuns împreună și au fost de nedespărțit și în timp ce Simona depunea mărturie în cazul fostului ei iubit. Iar la ieșire, chiar dacă nu au făcut gesturi explicite în care să arate că între ei se petrece ceva, între Simopna și Valentin era mai mult decât evidentă atracția, ea zâmbind așa cum o poate face doar o femeie îndrăgostită la glumele celui de lângă ea, iar el, ”mustăcind” încântat că își face partenera să râdă...
”Preferă să nu vorbească despre ce se întâmplă între ei. Șriu că după problemele cu Onoriu, Simona și-a găsit liniștea, iar Valentin i-a fost alături tot timpul, a încercat să îi înducă o stare de liniște. Iar acum, cei doi muncesc împreună la clinica lui și se bucură de fiecare moment pe care îl petrec unul lângă celălalt. Simona nu spune prea multe, dar de fiecare dată zice că el este un om deosebit și că a susținut-o cu multe de când se cunosc”, ne-a spus o prietenă apropiată de-ale Simonei.

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din ţară, dar şi din întreaga lume, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.


 

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro