Tatăl Simonei Halep, mărturie emoţionantă după ce fiica sa a devenit numărul 1 mondial! „M-a sunat şi mi-a spus şapte cuvinte! Am început să plâng”
Publicat pe 07.10.2017 la 13:02 Actualizat pe 07.10.2017 la 13:56
Simona Halep (26 de ani) a reuşit să devină prima jucătoare de tenis din istoria României care ajunge pe primul loc mondial. Sportiva noastră a reuşit această performanţă la Beijing, acolo unde a trecut, în semifinale, de Jelena Ostapenko (20 de ani), poziţia a 8-a în lume, scor 6-2, 6-4.
Simona Halep (26 de ani) a reuşit să devină prima jucătoare de tenis din istoria României care ajunge pe primul loc mondial. Sportiva noastră a reuşit această performanţă la Beijing, acolo unde a trecut, în semifinale, de Jelena Ostapenko (20 de ani), poziţia a 8-a în lume, scor 6-2, 6-4.
Stere Halep, tatăl Simonei, a vorbit despre performanța fiicei sale și a dezvăluit ce au discutat la finalul meciului.
“Greul a trecut. Acum putem sta liniștiți. Am ajuns unde ne doream. Acum ne bucurăm și suntem relaxați. Am trăit foarte intens acest meci. Au fost multe eșecuri, dar a avut răbdare și rezultatele au venit. Am vorbit cu ea imediat după meci, dar am vorbit doar puțin. Mi-a zis «Tătă, am reușit să ajungem numărul 1». Am început să plâng și am zis că vom vorbi mai târziu. Ea era euforică.
Simona a muncit foarte mult. Ea nu a avut noroc ca Ostapenko, care a venit și a câștigat un Grand Slam. Așa e natura ei. Trebuie să muncească mai mult pentru a avea rezultate. Primul telefon l-am primit de la Gică Hagi. Mi-a zis să ne ajute Dumnezeu să câștige un Grand Slam”, a declarat, pentru DigiSport, Stere Halep.
Citeşte şi: Avertismentul lui Ilie Năstase pentru Simona Halep, după ce constănţeanca a devenit lider mondial!
Tatăl Simonei Halep a dezvăluit sacrificiile pe care le-a făcut pentru ca fiica sa să ajungă cea mai bună jucătoare de tenis din lume: „Am făcut un credit la bancă, la începutul carierei. Când era mică, se spunea că nu are șanse de a face performanță. Era mai scundă, nu crescuse așa mult. Dar eu am știu de la început că vom fi numărul 1”.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.