VIDEO / Italia a ratat calificarea la Campionatul Mondial, iar Buffon a plâns în faţa camerelor TV!

Gianluigi Buffon, unul dintre cei mai buni portari din istoria fotbalului. © Hepta

Italia a remizat pe teren propriu cu Suedia (0-0), luni seara la Milano, în manșa secundă a barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2018, nordicii obținând astfel biletul pentru turneul final grație victoriei cu 1-0 din meciul tur. Aceasta a fost ultima partidă jucată de Gianluigi Buffon pentru reprezentativa “Squadrei aAzzurra”.

„Sunt dezamăgit, însă nu pentru mine, ci pentru acest grup. Pentru că am ratat un obiectiv care, la nivel social, era important. Aceasta este singura mea dezamăgire și nu faptul că îmi închei cariera la națională. Timpul trece pentru toți, este un tiran, și așa este corect să fie”, a declarat Buffon, cu ochii în lacrimi, la finalul partidei cu Suedia.

Citeşte şi: Cu ei vrea să stoarcă „Portocala mecanică”! Suprizele lui Cosmin Contra pentru amicalul de lux cu Olanda!

Citeşte şi: Ianis Hagi şi-a făcut bagajele! Fiul „Regelui” pleacă de la Fiorentina! Destinaţie neaşteptată pentru mijlocaş

Gianluigi Buffon, unul dintre cei mai valoroși portari din istoria fotbalului, are 39 de ani și a jucat din 1997 pentru naţionala Italiei.  Portarul lui Juventus a debutat în “Squadra Azzurra” cu ocazia unui meci de baraj, împotriva Rusiei, la Moscova, când l-a înlocuit pe Gianluca Pagliuca, accidentat. De atunci, el a bifat 175 de selecții. În 2006, în Germania, Buffon a câștigat Cupa Mondială.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.


facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro