Homepage » Actualitate » Adevărul despre vârsta pe care o ai! Ce semnificaţii are asupra personalităţii tale

Adevărul despre vârsta pe care o ai! Ce semnificaţii are asupra personalităţii tale

Publicat pe 31.03.2016 la 11:15 Actualizat pe 31.03.2016 la 11:40

Oamenii se dezvoltă diferit, iar pe lângă data naşterii, o influenţă puternică în dezvoltarea unei persoane o are, fără doar şi poate, vârsta, afirmă numerologul Romeo Popescu, care a fost invitat în această dimineaţă, la Star Matinal.

Conform acestuia, creştem din nouă în nouă ani, fapt pentru care nu degeaba majoratul este la 18 ani, care simbolizează două cicluri de nouă ani, adică două etape în care un om descoperă cine este şi vede cum interacţionează cu cei din jur. Mai mult de atât, între 18 şi 27 de ani, mulţi îşi doresc să se bucure de viaţă, iar mai apoi îşi dau seama că vor să se aşeze la casa lor.

Aşadar, pentru a afla ce spune vârsta despre tine adună anii împliniţi plus unul. Spre exemplu, dacă ai 25 de ani împliniţi, adaugă unul, adică 26, care se reduce la 8.

Calculează-ţi cifra şi urmăreşte materialul de mai sus. Vei afla detalii neştiute despre personalitatea ta.

Citeşte şi:

Zodia care ajunge cel mai repede la orgasm! Nu îţi dă prea mult de lucru în pat

Horoscopul siluetei! Cum îţi afectează zodia kilogramele

Sunt cele mai frumoase zodii din punct de vedere fizic! Nu poţi să rezişti în faţa lor

T.F.S

În articolul
Adevărul despre vârsta pe care o ai! Ce semnificaţii are asupra personalităţii tale
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Momentul în care o influenceriță cunoscută din România cade pe scenă. Alexandrina a vorbit despre incident
Showbiz intern • ieri la 23:59
Momentul în care o influenceriță cunoscută din România cade pe scenă. Alexandrina a vorbit despre incident
  • O influenceriță celebră din România a căzut în timpul unei defilări
  • Ce a declarat tânăra
Cel mai emoționant moment de la nunta Laurei și a lui Mihai, câștigătorii Mireasa, sezonul 10. Are legătură cu tatăl ei
Showbiz intern • ieri la 23:39
Cel mai emoționant moment de la nunta Laurei și a lui Mihai, câștigătorii Mireasa, sezonul 10. Are legătură cu tatăl ei
  • Laura și Mihai de la Mireasa s-au căsătorit religios pe 19 septembrie
  • Momentul emoționant pe care mireasa i le-a dedicat tatălui ei
Ce nu suportă deloc Denise Rifai. Prezentatoarea le-a vorbit fanilor despre bunele maniere
Showbiz intern • ieri la 23:08
Ce nu suportă deloc Denise Rifai. Prezentatoarea le-a vorbit fanilor despre bunele maniere
  • Ce nu suportă Denise Rifai
  • Prezentatoarea a vorbit despre bunele maniere
Nici nu s-a terminat septembrie, dar în Craiova au apărut deja decorațiunile de Crăciun. Cum arată orașul
Stiri interne • ieri la 22:56
Nici nu s-a terminat septembrie, dar în Craiova au apărut deja decorațiunile de Crăciun. Cum arată orașul
  • Craiova a dat startul amenajărilor pentru târgul de Crăciun
  • Cum arată orașul din inima Olteniei
VEZI MAI MULT
Recomandări
Scumpiri în magazine: au fost trimise notificările la produse, după ce carburanţii au atins preţuri record
recomandare pe observatornews.ro

Top 3 bugetari cu salarii de zeci de mii de euro, şefi la companii cu pierderi de miliarde

Cel mai bogat fotbalist din lume a rămas fără echipă! Cine e omul cu 2.300 de mașini în garaj
recomandare pe as.ro
Cel mai bogat fotbalist din lume a rămas fără echipă! Cine e omul cu 2.300 de mașini în garaj
Cine este sora tinerei găsită moartă într-o valiză, pe Olt. Ce legătură are Eliza cu Mira, Antonia, dar și cu Elena, soția lui Ianis Hagi! E o persoană foarte importantă!
Romania TV

Elena Udrea, anunț BOMBĂ despre Nicușor Dan după sărutul pasional cu Mirabela Grădinaru

Un bărbat s-a dus la automatul de reciclare cu 11.218 de sticle și doze. Câți bani a încasat și ce vrea să facă cu ei
recomandare pe antena3.ro

În 3 ani de renovări, doi soți antreprenori au transformat complet o biserică istorică abandonată din Oakland: Acum e o casă de 357 mp

DIICOT a pus sechestru pe casa din Mogoșoaia a lui Călin Georgescu în dosarul înșelăciunii de 1,1 milioane de euro

Premieră în România: se construiește primul parc de distracții Nickelodeon din țară, pe 21 de hectare
recomandare pe Jurnalul.ro
Premieră în România: se construiește primul parc de distracții Nickelodeon din țară, pe 21 de hectare
Cum arată casa Mirelei Vaida! Imagini din paradisul unde se retrage prezentatoarea Acces Direct. Ce detaliu s-a văzut în imagini
recomandare pe a1.ro

Close