Homepage » Actualitate » Cele mai importante momente din cariera lui Radu Vasile. Vezi în ce domenii a făcut performanţă

Cele mai importante momente din cariera lui Radu Vasile. Vezi în ce domenii a făcut performanţă

Publicat pe 03.07.2013 la 12:09 Actualizat pe 03.07.2013 la 13:20

Radu Vasile, fostul prim-ministru al României, s-a stins astăzi din viaţă, fiind răpus de o boală cruntă.

Născut în 1942, Radu Vasile a avut o carieră politică bogată, clădită pe vaste cunoştinţe istorice, care i-au adus şi titulatura de doctor în Istoria Doctrinelor Economice, în 1977. Între 1967-1969 a fost istoric la Muzeul Satului din Bucureşti, iar în perioada 1969-1972 a devenit cercetător la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga". Cariera în învăţământ a prins un contur pregnant începând cu 1990, când este numit prodecan la Facultatea de Comerţ din cadrul ASE.

Intrarea lui Radu Vasile în politică coincide cu momentul în care a devenit membru PNŢCD, după 1989. Ocupă apoi scaunul de senator, în legislaturile din 1992-1996, 1996-2000, 2000-2004, urmând ca în perioada 1998-1999 să devină prim-ministru al României. Pe lângă preocuparea de a reprezenta interesele românilor în instituţiile de conducere ale ţării, Radu Vasile s-a dedicat şi literaturii, publicând sub pseudonimul de Radu Mischiu. Cel mai cunoscut volum al său este "Echilibru în toate", poezie din care am extras şi următorul pasaj: "Am spus bună ziua frumos / spre colegi şi colege / mi-am luat servieta / să merg la masă / am stat la coadă / şi m-am aşezat / cu o farfurie de ciorbă".

Radu Vasile s-a stins din viaţă în această dimineaţă, la ora 4:00. Politicianul suferea de cancer de colon, boală care s-a dovedit fatală, în ciuda tratamentelor pe care le-a urmat.

foto: Wikipedia.org

În articolul
Cele mai importante momente din cariera lui Radu Vasile. Vezi în ce domenii a făcut performanţă
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Showbiz intern • la 10:08
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
  • Cea de-a cincea ediție Bucharest Fashion Week a reunit la București designeri români și internaționali
  • Cele mai spectaculoase colecții
Erika Isac și M.G.L. s-au despărțit? Ce detaliu i-a dat de gol
Showbiz intern • la 09:59
Erika Isac și M.G.L. s-au despărțit? Ce detaliu i-a dat de gol
  • Erika Isac și M.G.L. și-au spus „adio”?
  • Ce i-a determinat pe fani să creadă acest lucru
S-a găsit jurnalul secret al atacatorului de 13 ani din Bistrița. Mai avea încă trei elevi pe listă: ”Vreau să-l fac să sufere”
Stiri interne • la 09:52
S-a găsit jurnalul secret al atacatorului de 13 ani din Bistrița. Mai avea încă trei elevi pe listă: ”Vreau să-l fac să sufere”
  • Andi mai avea încă trei persoane pe listă
  • De ce voia să se răzbune
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a transmis fostului coleg din Asia Express
Showbiz intern • la 09:29
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a transmis fostului coleg din Asia Express
  • Alina Pușcău, mesaj clar pentru Dan Alexa
  • Ce a spus după ce a văzut declarațiile făcute de fostul său coleg din Asia Express despre ea
VEZI MAI MULT
Recomandări
Satul în care cei 300 de locuitori stau pe o "mină de aur". Prețurile au explodat, iar proprietarii profită
recomandare pe observatornews.ro

Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti

"Vreau să-l fac să sufere". Jurnalul secret al lui Andi, copilul care a atacat o profesoară şi un elev

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV

Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile

Modelul Sahara Ray a murit la 34 de ani, la câteva luni după ce a născut. Era cunoscută pentru relația cu Justin Bieber
recomandare pe antena3.ro

Gheorghe Mărmureanu: „Viitorul mare cutremur va fi cu efecte puternice în Moldova toată, Focșani, Muntenia și Dobrogea”

Un român a câștigat aproape 200.000 de euro la pariuri după ce a repetat de patru ori aceeași combinație

Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și reacțiile românilor: „Stai acolo!”
recomandare pe Jurnalul.ro
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și reacțiile românilor: „Stai acolo!”
Doliu în lumea modei! Sahara Ray, fosta iubită a lui Justin Bieber, a murit la doar 34 de ani, la câteva luni după ce a născut
recomandare pe a1.ro

Close