Homepage » Actualitate » Anunţ de ultimă oră despre Regele Mihai I al României

Anunţ de ultimă oră despre Regele Mihai I al României

Publicat pe 23.10.2017 la 10:53 Actualizat pe 23.10.2017 la 11:06

Anunţ de ultimă oră despre Regele Mihai I al României

Regele Mihai împlineşte 93 de ani

Hepta

Regele Mihai I al României împlineşte miercuri 96 de ani şi va fi sărbătorit de Familia Regală printr-o serie de evenimente, anunţă Casa Regală.

Majestatea Sa se află, în continuare sub supravegherea medicilor, şi urmează tratamentul din ultimele luni, iar, înainte cu două zile înainte de aniversarea sa, Casa Regală a anunţat că Regele Mihai va fi sărbătorit printr-o serie de evenimente.

În numele Regelui Mihai I, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, va decora, în Sala Tronului a Palatului Regal din Bucureşti, miercuri, de la ora 17.00, o serie de personalităţi şi colaboratori ai Casei Majestăţii Sale Regelui, din ţară şi de peste hotare. Alături de Principesa Moştenitoare se vor afla Principele Radu şi Principesa Maria.

De asemenea, cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Sale Regelui, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria, Ateneul Român va găzdui, în aceeaşi seară, începând cu ora 19.00, cea de-a zece ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României.

Concertul va fi oferit de violonistul Remus Azoiţei, pianista Alexandra Dăriescu şi tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Fondurile obţinute în urma concertului vor fi folosite în beneficiul programului Tinere Talente, prin intermediul căruia Fundaţia oferă burse de studiu tinerilor artişti aflaţi în situaţii materiale dificile. Anul acesta Fundaţia Principesa Margareta a României aniversează zece ani dedicaţi tinerelor talente, trei sute de burse oferite şi peste 1,2 miilioane de euro investiţi în viitorul cultural al României.

Diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică

Regele Mihai I s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunţat că a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică.

Regele Mihai a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne şi, în urmă cu două luni, Casa Regală anunţa că acesta este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată, şi are o stare de spirit bună.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

În articolul
Anunţ de ultimă oră despre Regele Mihai I al României
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cine a câștigat imunitatea mare la Asia Express. Valerie Lungu și Alex au folosit Jokerul
Emisiuni TV • la 00:04
Cine a câștigat imunitatea mare la Asia Express. Valerie Lungu și Alex au folosit Jokerul
  • Irina Fodor a anunțat clasamentul la Asia Express
  • Cine a câștigat imunitatea mare și cine a ajuns pe ultimul loc
Raluca Bădulescu și Valerie Lungu s-au certat la Asia Express. De la ce a pornit totul: „Tu chiar vrei să terminăm prost emisiunea asta?”
Emisiuni TV • ieri la 23:35
Raluca Bădulescu și Valerie Lungu s-au certat la Asia Express. De la ce a pornit totul: „Tu chiar vrei să terminăm prost emisiunea asta?”
  • Scandal la Asia Express!
  • Raluca Bădulescu s-a enervat pe Valerie Lungu
Andreea Raicu, imagini rare alături de mama ei. Femeia care i-a dat viață a împlinit 87 de ani
Showbiz intern • ieri la 23:31
Andreea Raicu, imagini rare alături de mama ei. Femeia care i-a dat viață a împlinit 87 de ani
  • Andreea Raicu și-a sărbătorit mama
  • Imagini rare cu cele două
Anca Surdu și fiica ei au fost externate. Portret de familie alături de Denis Alibec
Showbiz intern • ieri la 23:11
Anca Surdu și fiica ei au fost externate. Portret de familie alături de Denis Alibec
  • Soția lui Denis Alibec a fost externată împreună cu fiica lor
  • Imagini înduioșătoare
VEZI MAI MULT
Recomandări
România are zăcăminte uriaşe cu cel mai dorit metal, dar îl ignoră. Este numit "aurul lumii moderne"
recomandare pe observatornews.ro
România are zăcăminte uriaşe cu cel mai dorit metal, dar îl ignoră. Este numit "aurul lumii moderne"
Măririi de pensii după doi ani. Cât vor câştiga cei care primesc 3.000 de lei

Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
recomandare pe as.ro
Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile
Romania TV
Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile
Un român a câștigat aproape 200.000 de euro la pariuri după ce a repetat de patru ori aceeași combinație
recomandare pe antena3.ro
Un român a câștigat aproape 200.000 de euro la pariuri după ce a repetat de patru ori aceeași combinație
Momentul în care elevul de 13 ani din Bistrița își atacă profesoara cu cuțitul a fost filmat. Scenele șocante derulate în școală
recomandare pe antena3.ro
Momentul în care elevul de 13 ani din Bistrița își atacă profesoara cu cuțitul a fost filmat. Scenele șocante derulate în școală
Spectacol incendiar la prezentarea Victoria's Secret de la Los Angeles. Kylie Jenner a purtat un sutien de 50.000.000 de dolari
recomandare pe antena3.ro
Spectacol incendiar la prezentarea Victoria's Secret de la Los Angeles. Kylie Jenner a purtat un sutien de 50.000.000 de dolari
Scoaterea DN-urilor din sate, promisă din nou de PSD
recomandare pe Jurnalul.ro
Scoaterea DN-urilor din sate, promisă din nou de PSD
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
recomandare pe a1.ro
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Close