Bacalaureatul care se trece cu rugăciune! Anunţ pentru liceeni
Publicat pe 05.06.2016 la 13:20 Actualizat pe 05.06.2016 la 13:20
Cu rugăciune treci Bacalaureatul! Nu este doar speranţa elevilor, ci este ajutorul nesperat pe care-l primesc chiar de la Patriarhie.
Cu rugăciune treci Bacalaureatul! Nu este doar speranţa elevilor, ci este ajutorul nesperat pe care-l primesc chiar de la Patriarhie.
În două săptămâni, elevii vor susţine probele orale, iar în prima săptămână din luna Iulie vor demara probele scrise. Conform Observatorului Antenei 1, Patriarhul Daniel a dat deja un comunicat de presă în care îndeamnă toţi preoţii să fie îngăduitori cu tinerii care urmează să treacă prin focul examenelor.
"Nu există rugăciuni specializate pentru examene. Ideea este următoarea: cere lui Dumnezeu şi El îţi va da", a declarat părintele Gavrila.
Cu sufletul la gură, unii elevi se gândesc să apeleze la calea spirituală pentru a avea inima împăcată că au făcut tot ce s-a putut.
A.C.