Homepage » Actualitate » Bătălie între fraţii Cioabă! Încoronarea s-a amânat!

Bătălie între fraţii Cioabă! Încoronarea s-a amânat!

Publicat pe 23.08.2013 la 11:27 Actualizat pe 23.08.2013 la 11:40

Nici nu au aşteptat înmormântarea tatălui lor că ce doi fraţi, Daniel şi Dorin Cioabă, au început războiul pentru coroană.

Nici nu au aşteptat înmormântarea tatălui lor, că ce doi fraţi, Daniel şi Dorin Cioabă, au început războiul pentru coroană.

Din cauză că se ceartă, încoronarea se amână după înmormântarea lui Florin Cioabă. După ceremonia religioasă, trebuia să se citească testamentul şi să fie încoronat Dorin Cioabă ca rege al romilor, iar Daniel să primească averea. Se pare că a intervenit o schimbare de planuri pentru că cei doi fraţi nu se înţeleg şi au pornit lupta pentru supremaţie.

Florin Cioabă va fi condus azi pe ultimul drum. "Regele ţiganilor" va avea parte de o înmormântare demnă de un lider al etniei: peste 5.000 de oameni, un car mortuar şi coruri care vor cânta melodii religioase. Slujba de înmormântare a lui Florin Cioabă va fi organizată în curtea casei acestuia, unde va fi amplasată o scenă pe care invitaţii îşi vor rosti mesajele, apoi va fi citit testamentul, după care cortegiul funerar, care va fi deschis de un car alegoric, va pleca spre cimitir.

"Trebuie ca cei prezenţi în curte să spună cu toţii «A murit regele, trăiască regele». După aceea mă voi ocupa de preluarea sarcinilor tatălui meu. Nu este un testament scris, ci este un testament pe care eu l-am discutat cu mama mea, un testament nescris şi anume că fiul cel mare primeşte titlul, iar fiul cel mic moşteneşte averea, aşa că şi în acest caz fratele meu e moştenitorul averii, iar eu sunt moştenitorul coroanei", a declarat Dorin Cioabă.

În articolul
Bătălie între fraţii Cioabă! Încoronarea s-a amânat!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Fiul lui Kamara, probleme de sănătate. Leon este internat în spital alături de mama sa: „Erupție în toată regula”
Showbiz intern • la 14:04
Fiul lui Kamara, probleme de sănătate. Leon este internat în spital alături de mama sa: „Erupție în toată regula”
  • Fiul lui Kamara, probleme de sănătate
  • Leon este internat în spital alături de mama sa
Nicoleta Luciu se operează! Vedeta a ajuns pe mâinile medicilor
Showbiz intern • la 13:47
Nicoleta Luciu se operează! Vedeta a ajuns pe mâinile medicilor
  • Nicoleta Luciu urmează să se opereze
  • Vedeta a dezvăluit despre ce intervenție e vorba
(P) Fructe de sezon: beneficii, idei de consum și motive să le alegem zilnic
Beauty & Lifestyle • la 13:11
(P) Fructe de sezon: beneficii, idei de consum și motive să le alegem zilnic
  • Ce beneficii au fructele de sezon
  • Idei de consum și motive să le alegem zilnic
Vreme extremă în România! Cod galben de furtună și ploi în 21 județe din țară
Meteo • la 13:02
Vreme extremă în România! Cod galben de furtună și ploi în 21 județe din țară
  • Cod galben de ploi și furtuni în 21 de județe din România
  • Ce zone sunt vizate
Cum a cunoscut-o Alex Bodi pe Andrada, soția lui Dan Alexa. Cine a făcut primul pas: „Nu am luat nevasta nimănui
Showbiz intern • la 13:02
Cum a cunoscut-o Alex Bodi pe Andrada, soția lui Dan Alexa. Cine a făcut primul pas: „Nu am luat nevasta nimănui
  • Cum a cunoscut-o Alex Bodi pe Andrada, soția lui Dan Alexa
  • Cine a făcut primul pas
Alex Marcu, mesaj tulburător după moartea Teodorei Marcu: ”Eu sunt tatăl...” | FOTO
Showbiz intern • la 12:17
Alex Marcu, mesaj tulburător după moartea Teodorei Marcu: ”Eu sunt tatăl...” | FOTO
  • Cum se simte Alex Marcu după moartea Teodorei Marcu
  • Soțul tinerei ucise își crește fiica singur
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Plângere penală împotriva lui Albert NBN, care a înjurat România pe scenă la "Beach, Please!"
recomandare pe observatornews.ro
Plângere penală împotriva lui Albert NBN, care a înjurat România pe scenă la "Beach, Please!"
Doar casa e 15 milioane de euro! Detalii incredibile despre averea românului care i-a cucerit pe arabi
recomandare pe as.ro
Doar casa e 15 milioane de euro! Detalii incredibile despre averea românului care i-a cucerit pe arabi
Este gratuit pentru toţi românii. Anunţul momentului!
Romania TV

Simona Halep s-a tunat. Ce intervenție uriașă și-a făcut, după ce s-a retras din tenis. A apelat la medicul estetician / FOTO

Un bărbat a lăsat un munte de 3.000 de doze de bere în apartamentul în care a stat cu chirie. Însă proprietarii au avut și un alt șoc
recomandare pe antena3.ro

„Capitala mondială a opalului” unde aproape toți oamenii stau în case și hoteluri sub pământ: Cum arată orașul care apare și în Mad Max

Un român aflat pe lista celor mai periculoşi migranţi din SUA a fost închis la Guantanamo. Cine este Ilie Bogde

Andreea Marin, certată de fiica sa la TV! Prezentatorul a crezut că nu aude bine: 'Să se calmeze!'
recomandare pe playtech.ro

Prinţesa Charlotte a sfidat protocolul regal în public! Toţi se aşteptau de la Kate să ia măsuri, însă Prinţesa de Wales a susţinut-o

Cine e Albert NBN, trapperul cu 6 clase care a înjurat România la Beach, Please. Concertul său a scandalizat întreaga țară
recomandare pe redactia.ro

Cine este tânăra ucisă de fostul iubit după ce i-a incendiat casa. Victima a fost rapită și în februarie de ucigaș

A murit cea mai iubită actriță de la Bollywood! Ochii ei i-au înnebunit și pe români
recomandare pe Ciao.ro
A murit cea mai iubită actriță de la Bollywood! Ochii ei i-au înnebunit și pe români
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
recomandare pe ProSport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
Piedone demască „super-ofertele” înșelătoare din Profi: Cum sunt păcăliți clienții cu promoțiile 5+1 la bere
recomandare pe bzi.ro

Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase

Unde să investeşti 10.000 de lei în siguranţă. Cum poţi scoate profit
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul anunță vouchere pentru plata facturii la electricitate pentru românii cu venituri mici. 4,5 milioane de persoane vizate

România a pierdut jumătate de miliard de euro de când a interzis vânătoarea. Atacurile urșilor s-au înmulțit
recomandare pe Jurnalul.ro
România a pierdut jumătate de miliard de euro de când a interzis vânătoarea. Atacurile urșilor s-au înmulțit
EXCLUSIV. Imagini de la castingul Insula Iubirii sezonul 9 pe care nu le vezi la televizor. Descoperă totul pe AntenaPLAY
recomandare pe a1.ro

Close