Homepage » Actualitate » Beneficiile nebănuite ale plantei de Aloe Vera

Beneficiile nebănuite ale plantei de Aloe Vera

Publicat pe 16.11.2014 la 09:29 Actualizat pe 16.11.2014 la 10:40

Aloe vera a fost folosită vreme de sute de ani ca şi un agent de vindecare. Planta, considerată un miracol al naturii, acţioenează asupra mai multor afecţiuni, dar şi boli care sunt considerate a fi incurabile.

Centrul pentru Medicină Alternativă şi Complementară din SUA indică faptul că aloe vera este folosită pentru a trata diabetul, artrita, epilepsia şi astmul.

Adesea este utilizată local şi în cazul arsurilor, însă în special ajută la tratarea psoriazisului. Gelul din interiorul plantei poate fi aplicat direct pe piele, iar frunzele pot fi stoarse, informează Naturalnews.com.

Un studiu medical din 1999, care a făcut o retrospectivă a tuturor cercetărilor realizate până în acel moment asupra plantei de aloe vera, a descoperit că există dovezi clare conform cărora planta poate fi extrem de benefică în tratarea pacienţilor cu diabet deoarece aceasta reduce nivelul glucozei din sânge.

Aloe vera poate ajuta şi la reducerea nivelului de lipide (grăsime) din sânge, şi foarte probabil vindecă mai rapid herpesurile genitale şi psoriazisul.

Există o documentare ştiinţifică potrivit căreia planta de aloe vera este utilă pentru următoarele probleme de sănătate: dermatită, psoriazis, arsuri, diabet de tip 2, virusul HIV, virusul herpes simplex şi previne cancerul. De asemenea există şi dovezi clinice care susţin ideea că planta funcţionează foarte bine în cazul colitei ulceroase, a arsurilor provocate de radiaţii, acneei, degerăturilor şi constipaţiei.

Citeste si:

Dieta cu ouă! Vei slăbi 10 kilograme într-o săptămână

VIDEO/ Tehnici utile pentru o manichiură franțuzească perfectă

În articolul
Beneficiile nebănuite ale plantei de Aloe Vera
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul ucis cu mașina de Vlad Pascu, și-a petrecut Paștele la mormântul fiului! Imagini sfâșietoare de la cimitir | VIDEO
Stiri interne • la 12:14
Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul ucis cu mașina de Vlad Pascu, și-a petrecut Paștele la mormântul fiului! Imagini sfâșietoare de la cimitir | VIDEO
  • Tatăl lui Sebi Olariu l=a vizitat la mormânt, în noaptea de Înviere
  • Imagini sfâșietoare de la locul de veci al tânărului
Paște 2025. Ce semnificație are ”Învierea Mică”, slujba care are loc în prima zi de sărbătoare
Showbiz intern • la 11:35
Paște 2025. Ce semnificație are ”Învierea Mică”, slujba care are loc în prima zi de sărbătoare
  • Când are loc Învierea Mică
  • Această slujbă are o semnificație importantă
Cine a câștigat a zecea gală la Te cunosc de undeva! Ilona Brezoianu a oferit bonusul de 100 de puncte: ”Un moment care m-a emoționat”
Emisiuni TV • la 11:10
Cine a câștigat a zecea gală la Te cunosc de undeva! Ilona Brezoianu a oferit bonusul de 100 de puncte: ”Un moment care m-a emoționat”
  • Ilona Brezoianu a oferit bonusul de 100 de puncte
  • Ce echipă l-a primit
Mirela Vaida a sărbătorit Paștele în Grecia! Imagini superbe alături de copiii ei | FOTO
Showbiz intern • la 10:37
Mirela Vaida a sărbătorit Paștele în Grecia! Imagini superbe alături de copiii ei | FOTO
  • Mirela Vaida a plecat în Grecia de Paște
  • Cum a arătat slujba de Înviere de acolo
Te cunosc de undeva, 19 aprilie 2025. Emy Alupei și Laila Hafiz, transformare spectaculoasă. Cum au comentat jurații momentul lor
Emisiuni TV • ieri la 21:23
Te cunosc de undeva, 19 aprilie 2025. Emy Alupei și Laila Hafiz, transformare spectaculoasă. Cum au comentat jurații momentul lor
  • Emy Alupei și Laila Hafiz, transformare spectaculoasă
  • Ce au spus jurații despre momentul lor
Horoscop duminică, 20 aprilie 2025: Se anunță atmosferă plăcută în cuplu pentru Capricorni
Horoscop zilnic • ieri la 20:50
Horoscop duminică, 20 aprilie 2025: Se anunță atmosferă plăcută în cuplu pentru Capricorni
  • Horoscopul zilei de duminică, 20 aprilie 2025
  • Ce ne-au pregătit astrele pentru ziua de duminică
  • Vezi cum stai în materie de bani, dragoste, sănătate și noroc
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Maru, filmat cum îl ironiza pe Rareş, înainte să moară: Ce ai, te hiperventilezi?
recomandare pe observatornews.ro
Maru, filmat cum îl ironiza pe Rareş, înainte să moară: Ce ai, te hiperventilezi?
Momentul dramatic care l-a făcut pe Sabin Ilie să se prăbuşească emoţional şi să piardă o avere!
recomandare pe as.ro
Momentul dramatic care l-a făcut pe Sabin Ilie să se prăbuşească emoţional şi să piardă o avere!
Tragedie în lumea medicală. George și Emanuel, doi medici tineri, au murit. Aveau doar 28 și 31 de ani. Detalii teribile!
Romania TV

Georgiana Lobonț, despre DIVORȚ. Și-a iertat soțul până la urmă: ''A fost o greşeală pe care el a făcut-o, a fost ceva crunt. Toţi erau şocaţi

Trei adolescenți au inventat un frigider care nu are nevoie de curent electric. Au găsit soluția în manualul de clasa a IX-a
recomandare pe antena3.ro

O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Un nor uriaș de praf saharian se îndreaptă și spre România

Un copil moldovean din Italia a scris la școală o compunere despre cum tatăl lui o bate pe mama

Drob de pui moale şi fin, perfect pentru Paşte. Paşii de urmat pentru a nu fi înnecăcios
recomandare pe playtech.ro

Câtă drojdie se pune la cozonaci. Secretul pentru a ieşi pufoşi şi copţi în mijloc

Iubita lui Rareș Ion rupe tăcerea. Acuzații grave la adresa lui Maru după ce tânărul de 20 de ani și-a pierdut viața
recomandare pe redactia.ro

Ce s-a descoperit la autopsia lui Rareș Ion. De ce a murit, de fapt, tânărul care era prieten cu Vlad Pascu

Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
recomandare pe ProSport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
recomandare pe bzi.ro

Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
recomandare pe dailybusiness.ro

Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare

Decalogul mesei pascale. Recomandările medicilor ca să nu ajungi la Urgență
recomandare pe Jurnalul.ro
Decalogul mesei pascale. Recomandările medicilor ca să nu ajungi la Urgență
Darisian Luncanu, complet îndrăgostit de iubita lui. Cum se înțelege actorul din Iubire cu parfum de lavandă cu „socrii”| EXCLUSIV
recomandare pe a1.ro

Close