Homepage » Actualitate » Câştigătoarea San Remo Junior, trădată de persoanele la care se aştepta mai puţin

Câştigătoarea San Remo Junior, trădată de persoanele la care se aştepta mai puţin

Publicat pe 26.10.2016 la 23:59 Actualizat pe 26.10.2016 la 23:24

Fetiţa care a câştigat trofeul San Remo Junior a primit o lecţie dură de la viaţă, fiind trădată chiar de persoanele la care se aştepta mai puţin.

Ariana Raisa Andra Dinu, fetiţa cu voce de înger care a adus în România trofeul Festivalului San Remo Junior, a simţit pe pielea ei ce înseamnă "blestemul celebrităţii". Când toată lumea se aştepta ca micuţa artistă să evolueze în mod spectaculos, persoanele care au ajutat-o până la câştigarea trofeului i-au întors spatele. Din motive necunoscute, profesoara care a susţinut-o în ultimii ani i-a spus că nu mai poate să o pregătească, artişti de top care îi erau ca nişte părinţi s-au făcut că nu o mai cunosc şi a fost dată afară chiar şi din grupul vocal în care cânta de câţiva ani. Culmea, nimeni nu i-a dat nicio explicaţie, ci, pur şi simplu, i-a întors spatele - semn că reuşita ei de la San Remo nu a fost primită cu braţele deschise de toată lumea.

Câştigătoarea San Remo Junior, trădată de persoanele la care se aştepta mai puţin

Ariana Raisa Andra Dinu, elevă în clasa a doua la Liceul Teoretic „Jean Monnet” din Capitală, a câștigat trofeul concursului internațional San RemoJunior din acest an (4-7 mai 2016), la categoria 6-9 ani. La Festivalul de la San Remo a fost selectat câte un singur reprezentant al fiecărei țări, copiii având vârste cuprinse între 6 și 15 ani. "Erau peste 400 de instrumentiști, fiecare instrumentist avea un microfon. Se auzea super tare, zici că era un negativ dat la maximum. Și microfonul meu era dat tare, ca să nu se audă doar orchestra. Eu nu am emoții niciodată. A fost uimitor, nu se poate explica cât de frumos a fost", a povestit micuţa la scurt timp după ce a primit troferul, conform agerpres.ro. San Remo Junior este un festival bine cunoscut peste tot în lume, organizat de Societs Kismet srl. din Italia. Este un concurs muzical pentru soliști, organizat cu scopul de a atrage spre muzică cât mai mulți tineri, punându-i în contact cu profesioniștii din acest sector, într-un mediu internațional și multi-etnic. Gala are loc în fiecare an la Teatrul Ariston din Sanremo.

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Câştigătoarea San Remo Junior, trădată de persoanele la care se aştepta mai puţin
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bianca Drăgușanu își sărbătorește fiica! Ce surpriză i-a pregătit vedeta Sofiei
Showbiz intern • la 14:46
Bianca Drăgușanu își sărbătorește fiica! Ce surpriză i-a pregătit vedeta Sofiei
  • Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit astăzi fiica
  • Ce mesaj emoționant a transmis în ziua în care Sofia a împlinit 10 ani
Acoperământul Maicii Domnului 2026. Ce este bine să faci pe 1 octombrie și ce tradiții respectă credincioșii în această zi
Beauty & Lifestyle • la 14:11
Acoperământul Maicii Domnului 2026. Ce este bine să faci pe 1 octombrie și ce tradiții respectă credincioșii în această zi
  • Ce semnifică Acoperământul Maicii Domnului
  • Sărbătoarea are loc pe 1 octombrie
Cristina Petre de la Insula Iubirii s-a întors la spital și și-a făcut analize medicale. Ce arată rezultatele biopsiei
Showbiz intern • la 13:27
Cristina Petre de la Insula Iubirii s-a întors la spital și și-a făcut analize medicale. Ce arată rezultatele biopsiei
  • Cristina Petre s-a confruntat cu probleme de sănătate
  • Cum se simte fosta concurentă de la Insula Iubirii după analize
Cum va fi vremea în octombrie 2026. ANM anunță temperaturi peste normal în România
Meteo • la 12:46
Cum va fi vremea în octombrie 2026. ANM anunță temperaturi peste normal în România
  • Prognoza meteo lunii octombrie 2026
  • Când va fi cald și când apar precipitațiile
VEZI MAI MULT
Recomandări
Copilul de 4 ani cu autism, dispărut în Bacău, a fost găsit mort. Trupul lui Iosif, descoperit în râu
recomandare pe observatornews.ro

Cel mai bogat fotbalist din lume a rămas fără echipă! Cine e omul cu 2.300 de mașini în garaj
recomandare pe as.ro
Cel mai bogat fotbalist din lume a rămas fără echipă! Cine e omul cu 2.300 de mașini în garaj
Cine este sora tinerei găsită moartă într-o valiză, pe Olt. Ce legătură are Eliza cu Mira, Antonia, dar și cu Elena, soția lui Ianis Hagi! E o persoană foarte importantă!
Romania TV

Elena Udrea, anunț BOMBĂ despre Nicușor Dan după sărutul pasional cu Mirabela Grădinaru

Conversațiile dintre tatăl și iubitul Valentinei, tânăra aruncată în râul Olt, din noaptea crimei: „Tu i-ai făcut ceva”
recomandare pe antena3.ro

Un bărbat s-a dus la automatul de reciclare cu 11.218 de sticle și doze. Câți bani a încasat și ce vrea să facă cu ei

În 3 ani de renovări, doi soți antreprenori au transformat complet o biserică istorică abandonată din Oakland: Acum e o casă de 357 mp

Absurditatea Start-Up Nation. 50.000 € de la stat, pentru orice tânăr care se declară rom
recomandare pe Jurnalul.ro
Absurditatea Start-Up Nation. 50.000 € de la stat, pentru orice tânăr care se declară rom
Cum arată casa Mirelei Vaida! Imagini din paradisul unde se retrage prezentatoarea Acces Direct. Ce detaliu s-a văzut în imagini
recomandare pe a1.ro

Close