Homepage » Actualitate » Cine va locui în vila din care a fost dată afară Mioara Roman?

Cine va locui în vila din care a fost dată afară Mioara Roman?

Publicat pe 04.02.2015 la 13:35 Actualizat pe 04.02.2015 la 13:41

După ce săptămâna trecută Mioara Roman a fost nevoită să se mute din vila din cartierul Primăverii din București, loc în care a locuit 25 de ani, iată că Guvernul a luat, astăzi, o decizie cu privire la respectivul imobil. Mai exact, a fost luată decizia ca vila cu pricina să îi fie atribuită fostului președinte, Traian Băsescu.

Guvernul a aprobat hotărârea prin care vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, îi este atribuită fostului preşedinte Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Surse oficiale au declarat și anterior că Guvernul ia în calcul atribuirea acestei vile ca reşedinţă pentru Băsescu.

VIDEO / Mioara Roman şi-a făcut bagajele! Fosta soţie a lui Petre Roman îşi mută mobila din vila de protocol!

Cine va locui în vila din care a fost dată afară Mioara Roman?
Mioara Roman a părăsit săptămâna trecută vila din strada Gogol, pe care o ocupa din 1990, la somaţia RA-APPS, din cauza datoriilor la chirie, la care se adaugă penalizările şi care depăşeau 350.000 de euro. În altă ordine de idei, acum trei săptămâni, fostul preşedinte Traian Băsescu a trimis Guvernului o plângere administrativă în care avertizeaza că se va adresa instanţelor dacă nu i se acordă o locuinţă ca reşedinţă şi un cabinet de lucru.

VIDEO / Primele imagini cu noua locuinţă a Mioarei Roman! De ce a ajuns Oana Roman să dirijeze totul în locul mamei sale!
Legea stabileşte că persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru cu atât mai mult cu cât Traian Băsescu trebuie să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile de la încheierea mandatului prezidenţial, respectiv până la 21 februarie.

Citește și:

Totul despre plecarea Mioarei Roman din vila de protocol din Primăverii

MIOARA ROMAN, despre mutare: "În SFÂRŞIT, SCAP de BELEA!

În articolul
Cine va locui în vila din care a fost dată afară Mioara Roman?
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Prințul Marco și ispita Gabriella de la Insula iubirii au întreținut relații intime. Ce a dezvăluit după despre Bianca Ghiurcă
Emisiuni TV • la 00:13
Prințul Marco și ispita Gabriella de la Insula iubirii au întreținut relații intime. Ce a dezvăluit după despre Bianca Ghiurcă
  • Prințul Marco și ispita Gabriella au întreținut relații intime
  • Concurentul i-a spus brunetei că o iubește
Răsturnare de situație la Insula iubirii. Ionuț Mocăniță a refuzat să facă testul poligraf. Cum și-a explicat decizia
Emisiuni TV • ieri la 23:38
Răsturnare de situație la Insula iubirii. Ionuț Mocăniță a refuzat să facă testul poligraf. Cum și-a explicat decizia
  • Ionuț Mocăniță a fost dus la testul poligraf, dar nu l-a făcut
  • Cum și-a explicat decizia
O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal, de soț. Victima fusese amenințată și înainte și obținuse ordin de protecție
Stiri interne • ieri la 23:27
O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal, de soț. Victima fusese amenințată și înainte și obținuse ordin de protecție
  • Femeia a fost ucisă de soț
  • Bărbatul o amenințase și înainte
Prințul Marco, declarații în lacrimi, la date-ul de 24 de ore. De ce a avertizat-o pe Gabriella. Cum ar arăta viața lor în afara emisiunii
Emisiuni TV • ieri la 23:08
Prințul Marco, declarații în lacrimi, la date-ul de 24 de ore. De ce a avertizat-o pe Gabriella. Cum ar arăta viața lor în afara emisiunii
  • Prințul Marco, în lacrimi, la date-ul cu Gabriella
  • Ce avertisment a avut pentru ispită
VEZI MAI MULT
Recomandări
Satele în care sunt disponibile 50 de case gratuite pentru cine vrea un nou început. Se dau bani de renovare
recomandare pe observatornews.ro

Dimineață de iarnă în România. Temperaturile au coborât până la -7 grade. Unde a fost cel mai frig

Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%

Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
recomandare pe as.ro
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Romania TV

Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti

De ce scandinavii nu pun perdele și draperii la geamuri. Și ce pun în schimb
recomandare pe antena3.ro

Britanicii au rămas surprinși de prețurile de la târgurile de Crăciun din România. Țara noastră ocupă întregul podium european

Marea Insulă de Gunoaie din Pacific ar avea acum atât de mult plastic, încât schimbă culoarea oceanului

Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
recomandare pe Jurnalul.ro
Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
Insula Iubirii, 6 noiembrie 2026. Marco petrece 24de ore alături de ispita Gabriela și face o declarație neașteptată despre Bianca
recomandare pe a1.ro

Close