Homepage » Actualitate » Contestaţia violatorilor din Vaslui a fost amânată

Contestaţia violatorilor din Vaslui a fost amânată

Publicat pe 06.10.2015 la 16:58 Actualizat pe 06.10.2015 la 17:00

Decizie de ultima oră în cazul celor şapte violatori din Vaslui! Totul a fost amânat!

Decizie de ultima oră în cazul celor şapte violatori din Vaslui! Totul a fost amânat!

Contestaţia depusă de cei şapte tineri la condamnările primite trebuia să se judece astăzi, însă a fost amânată pentru că unul dintre avocaţii care îi reprezintă pe doi dintre ei, nu s-a prezentat, conform Antena 3. Violatorii din Vaslui vor afla pe 20 octombrie dacă vor primi pedepse mai mici.

Au primit condamnări între 8 ani şi 4 luni şi 5 ani şi 8 luni pentru viol

Cei şapte sunt judecaţi, în stare de arest, după ce - în noiembrie 2014 - ar fi violat-o, timp de mai multe ore, pe Raluca Munteanu, o elevă de 18 ani. Potrivit cercetărilor făcute de anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri. Astfel, imediat după ce a terminat cursurile, eleva s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, care s-au oferit să o ducă acasă cu maşina. Aceştia însă au mers pe un câmp din apropierea localităţii Văleni, unde au chemat şi alţi patru prieteni din sat.

EXCLUSIV! Răsturnare de situaţie în dosarul violatorilor de la Vaslui! Decizia incredibilă a judecătorilor!

Trei dintre aceştia au sechestrat-o în maşină pe fată, apoi au violat-o, în pofida insistenţelor victimei de a fi dusă acasă. Ulterior, cei şase vasluieni s-au mutat cu maşina pe un alt câmp, din apropierea localităţii Moara Domnească, unde şi-au mai chemat un prieten, patru dintre aceştia, alţii faţă de prima dată, abuzând-o sexual pe adolescentă. La un moment dat, eleva a leşinat, fiind trezită de către violatori cu alcool, după ce a fost stropită pe faţă.

Cei şapte violatori din Vaslui, la un pas să-şi pună ştreangul de gât!

După aproximativ trei ore, victima a fost dusă acasă şi i s-a recomandat să nu povestească despre cele întâmplate. Însă, eleva a mărturisit părinţilor că a fost abuzată sexual, fiind sesizate Poliţia şi Ambulanţa, iar un echipaj medical a transportat-o la spital.

Citeşte şi

Ce decizie au luat magistraţii în cazul violatorilor din Vaslui!

Cei 7 violatori din Vaslui scapă! Anunţ de ultimă oră al avocatei victimei

În articolul
Decizie de ultimă oră în cazul celor şapte violatori din Vaslui! Magistraţii au decis asta
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Claudia Ion a refuzat testul poligraf pentru iubitul ei, Ionuț Mocăniță. De ce a luat această decizie
Emisiuni TV • ieri la 23:51
Claudia Ion a refuzat testul poligraf pentru iubitul ei, Ionuț Mocăniță. De ce a luat această decizie
  • Claudia Ion, în fața unei decizii dificile la Insula Iubirii
  • De ce a refuzat să îl trimită pe Ionuț Mocăniță la poligraf
Tensiuni între Prințul Marco și ispita Gabriella. De la ce a pornit totul: „Eu nu te aleg la date”
Emisiuni TV • ieri la 23:32
Tensiuni între Prințul Marco și ispita Gabriella. De la ce a pornit totul: „Eu nu te aleg la date”
  • Prima ceartă dintre Marco și Gabriela la Insula Iubirii
  • De la ce a pornit totul
Remi Dobre, ipostaze tandre cu ispita Daniela. Ce s-a întâmplat între ei și ce și-au reproșat apoi
Emisiuni TV • ieri la 23:03
Remi Dobre, ipostaze tandre cu ispita Daniela. Ce s-a întâmplat între ei și ce și-au reproșat apoi
  • Remi Dobre, momente tandre cu ispita Daniela la Insula Iubirii
  • Cum au ajuns de la săruturi la reproșuri
Radu Vâlcan i-a făcut o propunere neașteptată Claudiei Ion, la Insula Iubirii! Îl va trimite pe iubitul ei, Ionuț Mocăniță, la testul poligraf?
Emisiuni TV • ieri la 22:26
Radu Vâlcan i-a făcut o propunere neașteptată Claudiei Ion, la Insula Iubirii! Îl va trimite pe iubitul ei, Ionuț Mocăniță, la testul poligraf?
  • Radu Vâlcan i-a propus Claudiei Ion să facă testul poligraf pentru Ionuț Mocăniță
  • Cum a reacționat concurenta
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
recomandare pe observatornews.ro
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
recomandare pe observatornews.ro
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
recomandare pe observatornews.ro
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Romania TV
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Romania TV
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
recomandare pe antena3.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
recomandare pe antena3.ro
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
recomandare pe antena3.ro
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
recomandare pe a1.ro
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
Close