Homepage » Actualitate » Cuplu controversat, la sapă de lemn din cauza unei datorii de trei milioane de euro!

Cuplu controversat, la sapă de lemn din cauza unei datorii de trei milioane de euro!

Publicat pe 24.10.2017 la 23:59 Actualizat pe 24.10.2017 la 23:49

O companie străină a reuşit să pună la colţ un cuplu celebru din România, acuzat că a tras ţepe pe bandă rulantă.

Societatea comercială înregistrată în Cipru a obţinut, recent, executarea silită a soţilor Irina şi Remus Truică. "Admite cererea. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de eliberare a unui certificat constatator al caracterului executoriu. Cu drept de apel exclusiv pentru creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti", au decis magistraţii.

Cuplu controversat, la sapă de lemn din cauza unei datorii de trei milioane de euro!

Pe de altă parte, conturile bancare ale soţilor Truică, mai multe terenuri şi imobile, inclusiv palatul şi domeniul de la Snagov, au fost sechestrate de oamenii legii pentru recuperarea unei "găuri" de 35 de milioane de euro. Bani pe care Remus Truică i-ar fi obţinut de la bănci cu ajutorul unor documente false.

Cuplu controversat, la sapă de lemn din cauza unei datorii de trei milioane de euro!

Potrivit DNA, Remus Truică este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, spălare de bani, dare de mită și complicitate la abuz în serviciu. În acelaşi dosar, prințul Paul a fost pus sub acuzare pentru cumpărare de influență, spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu. Procurorii susțin că, începând cu noiembrie 2006, Remus Truică, avocatul Robert Roșu și alte persoane au constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de prințul Paul. Ulterior, la acest grup au aderat Dan Andronic, Marius Marcovici și Lucian Mateescu. Astfel, prințul Paul i-a promis lui Remus Truică și asociaților săi o cotă importantă, între 50% și 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica în România și, ulterior, le-a și dat acestora bunurile, pe măsura obținerii lor, în schimbul intervenției pe lângă funcționari publici cu atribuții în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din București și din mai multe județe din țară sau pe lângă judecători.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici!

În articolul
Cuplu controversat, la sapă de lemn din cauza unei datorii de trei milioane de euro!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Andra Volos a mărturisit ca a fost la un pas de moarte! I-a lăsat și mesaj de adio fiicei sale
Showbiz intern • la 16:27
Andra Volos a mărturisit ca a fost la un pas de moarte! I-a lăsat și mesaj de adio fiicei sale
  • Andra Voloș a avut probleme de sănătate
  • Ce i s-a întâmplat influenceriței
Tatăl Valentinei a spus că a vorbit cu băiatul la care a apelat Vlad Bălțățeanu în Elveția! Susține că, de fapt, el l-ar fi dat pe mâna poliției
Emisiuni TV • la 15:55
Tatăl Valentinei a spus că a vorbit cu băiatul la care a apelat Vlad Bălțățeanu în Elveția! Susține că, de fapt, el l-ar fi dat pe mâna poliției
  • Tatăl Valentinei, noi declarații inedite
  • Ce i-ar fi spus Vlad Bălțățeanu celui căruia i-a cerut ajutorul
Alberto de la Mireasa, acuzații la adresa Paulei în direct. Ea a răbufnit: „Cum poți să îmi spui mie...”
Emisiuni TV • la 15:41
Alberto de la Mireasa, acuzații la adresa Paulei în direct. Ea a răbufnit: „Cum poți să îmi spui mie...”
  • Alberto a acuzat-o pe Paula că îl privește pe Valentin
  • Ea a răbufnit
O femeie a povestit cum fostul iubit i-a cerut toți banii înapoi după ce s-au despărțit. Cei doi ar fi avut o relație de 3 luni
Beauty & Lifestyle • la 15:35
O femeie a povestit cum fostul iubit i-a cerut toți banii înapoi după ce s-au despărțit. Cei doi ar fi avut o relație de 3 luni
  • O femeie a povestit că fostul iubit i-a cerut toți banii înapoi după despărțire
  • Ce s-a întâmplat când s-au revăzut
VEZI MAI MULT
Recomandări
O angajată Selgros din Galaţi a murit la locul de muncă, după o ceartă cu şeful
recomandare pe observatornews.ro

Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
recomandare pe as.ro
Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
Criminalul Valentinei A FOST PRINS! Unde se ascundea Vlad, ancheta sare în aer! A recunoscut TOTUL
Romania TV

Gabriela Cristea, de la obezitate la anorexie? Fanii, uimiți de cea mai recentă apariție: Așa picioare slabe. Mi se pare cam exagerat, mușchi aici nu mai sunt deloc / VIDEO

Cu ce mandat vor merge partidele la Cotroceni. PNL nu va face nicio propunere, AUR spune că ar fi "ridicol" să vină cu una
recomandare pe antena3.ro

În Gorj există un sat în care totul este cu susul în jos. Cum s-a născut Satul Răsturnat și cine este în spatele ideii

Povestea care a cutremurat toată planeta. Ce s-a întâmplat, de fapt, în avionul FlyDubai și cine sunt eroii care au evitat un nou 9/11

Georgescu s-a luat de Dumnezeu: Biblia e văzută de Călin drept „manipulare a unei minți diabolice”. Căderea „Președintelui” la beci
recomandare pe Jurnalul.ro
Georgescu s-a luat de Dumnezeu: Biblia e văzută de Călin drept „manipulare a unei minți diabolice”. Căderea „Președintelui” la beci
Cum se menține Diana Munteanu în formă. Exercițiile pe care vedeta Antena 1 le face pentru abdomen la reformer
recomandare pe a1.ro

Close