Cutremur puternic! Unde a avut loc seismul
Publicat pe 31.12.2017 la 10:49 Actualizat pe 31.12.2017 la 10:49
Un cutremur cu intensitatea de 4,6 grade a avut loc în această dimineaţă
Un cutremur cu intensitatea de 4,6 grade a avut loc în această dimineaţă în Atena şi zona centrală a Greciei. Din fericire, nu au fost înregistrate pagube materiale şi nici victime.
Seismul s-a produs la 79 de kilometri vest de Atena la ora 06:02 (04:02 GMT), la o adâncime de 5 kilometri, conform Observatorului Naţional din Atena şi U.S. Geological Survey, informează Agerpres.
"S-a simţit ca şi când s-ar fi produs două seisme consecutive! S-a simţit destul de puternic şi m-a trezit din somn", a relatat o persoană într-un comentariu postat pe site-ul European-Mediterranean Seismological Centre.