Dan Capatos, la un pas de moarte, din cauza lui Boureanu! "Am făcut pe mine de frică!"

+3 click pentru
galerie

Dan Capatos a trecut prin momente cumplite şi a văzut moartea cu ochii, după ce Cristian Boureanu l-a convins să paticipe la o cursă infernală.

În timpul emisiunii "Dosarele VIP" – difuzată astăzi, începând cu ora 16.00, la Antena Stars, Capatos le povesteşte invitaţilor şi colegului său, Cristian Brancu, un episod teribil, care se putea încheia cu o tragedie. "Când am plecat la mare, mai demult, avea el (Cristian Boureanu – n.r.) un triciclu şi m-a invitat să mă plimbe cu el, pe plajă. Am plecat spre nordul staţiunii Mamaia, nu erau toate plajele care sunt acum. Blană, cu triciclul! Am strigat la el să se oprească, fiindcă o să murim, fiindcă în zona aceea ieşeau din nisip nişte ţevi metalice. Noi mergeam chiar pe malul mării, pe lângă ţevile respective. Eram convins că o să izbim de alea şi o ne frângem toate oasele. El era în culmea fericirii: «E taree!» I-am dat pumni în cap, ca să se oprească. M-am ... pe mine de frică! Era greu de stăpânit... Nu îl putea opri nimic. Atunci când i se pune câte o pată, nu-l opreşti!", a mărturisit Dan Capatos.

Vedeţi totul la "Dosarele VIP", astăzi, începând cu ora 16.00, la Antena Stars!

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro