Dan Șova, condamnat la trei ani de închisoare
Publicat pe 25.09.2017 la 12:40 Actualizat pe 25.09.2017 la 12:40
Dan Șova, fostul ministru al Marilor Proiecte şi fost senator, a fost condamnat la 3 ani cu suspendare în dosarul CET Govora, potrivit stiripesurse.ro
Dan Șova, fostul ministru al Marilor Proiecte şi fost senator, a fost condamnat la 3 ani cu suspendare în dosarul CET Govora, potrivit stiripesurse.ro
Fostul politician a fost acuzat că ar fi primit 100.000 de euro de la un denunţător în schimbul unor favorului. Decizia judecătorilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din ţară, dar şi din întreaga lume, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.
S.O.