Homepage » Actualitate » Dovada că Inna nu mai e ce-a fost odată! Numai o minune o mai poate salva

Dovada că Inna nu mai e ce-a fost odată! Numai o minune o mai poate salva

Publicat pe 18.07.2016 la 23:59 Actualizat pe 18.07.2016 la 23:57

După cinci ani de glorie, cariera Innei trece printr-o perioadă extrem de dificilă.

După cinci ani de glorie, cariera Innei trece printr-o perioadă extrem de dificilă.

Dovadă stau datele financiare ale societăţilor pe care acesta le deţine în România. Conform acestor cifre, cea mai importantă societate din portofoliul artistei înregistrează pierderi şi datorii de peste 1,6 milioane de lei. Dezastrul este oarecum îndulcit de un profit minuscul făcut de o altă firmă a cântăreţei, insuficient însă pentru a acoperi "gaura" imensă din finanţele brunetei. Lucrurile par destul de grave. După ce în primii ani de la debut, 2010-2014, compania a avut constant profit (peste 2,5 milioane de lei), anul trecut a ieşit pentru prima oară în minus, un semn ar spune gurile rele al declinului în care se află cariera brunetei.
Dovada că Inna nu mai e ce-a fost odată! Numai o minune o mai poate salva
De altfel, Inna pare total absorbită de relaţia pe care o are cu John Perez(foto jos). Artista a dezvăluit că se bucură intens de această poveste de dragoste: "Sunt discretă în ceea ce priveşte viaţa mea personală. Pot spune doar că este o relaţie frumoasă, în care mă simt eu şi sunt fericită. Ne vedem atunci când timpul ne permite amândurora. La el admir simplitatea, profesionalismul, energia pe care o are", a declarat ea în urmă cu ceva vreme pentru presa din România. "Fericirea pentru mine înseamnă să-i ştiu pe ai mei fericiţi, sănătoşi, să fac ce-mi place în fiecare zi – să cânt, să fiu aproape de fanii mei, să le simt energia. Fericirea pentru mine este muzica", spunea cântăreaţa.

Dovada că Inna nu mai e ce-a fost odată! Numai o minune o mai poate salva
Inna a cunoscut succesul în 2009 când piesa ei "Hot", a fost nominalizată la categoria "Cea mai bună melodie internaţională" în cadrul ceremoniei Premiilor Eska. În toamna anului 2009, Inna a obţinut şi un trofeu la premiile MTV Europe Music Awards, la categoria "Cel mai bun interpret român".

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Dovada că Inna nu mai e ce-a fost odată! Numai o minune o mai poate salva
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Tiktokerul Alin Borcan a fost eliberat din arest. Primele lui declarații
Showbiz intern • la 22:19
Tiktokerul Alin Borcan a fost eliberat din arest. Primele lui declarații
  • Alin Borcan a ieșit din arest
  • Tiktokerul s-a filmat alături de familie
A murit Robert Kelker-Kelly, cunoscut pentru rolul lui Bo Brady din „Days of Our Lives”. Avea 62 de ani
Showbiz international • la 22:19
A murit Robert Kelker-Kelly, cunoscut pentru rolul lui Bo Brady din „Days of Our Lives”. Avea 62 de ani
  • Doliu pentru fanii „Days of Our Lives”!
  • Robert Kelker-Kelly s-a stins din viață la 62 de ani
Conflictul dintre Anne-Mary și Ronaldo de la Mireasa a escaladat! Ce și-au spus cei doi
Emisiuni TV • la 21:40
Conflictul dintre Anne-Mary și Ronaldo de la Mireasa a escaladat! Ce și-au spus cei doi
  • Anne-Mary și Ronaldo, implicați într-un conflict de proporții
  • Ce replici și-au spus
Răzvan Lucescu, în doliu! A murit nașul său, portarul român devenit legendă la Fenerbahce
Stiri interne • la 21:23
Răzvan Lucescu, în doliu! A murit nașul său, portarul român devenit legendă la Fenerbahce
  • Doliu pentru Răzvan Lucescu!
  • A murit nașul său, portarul român care a scris istorie la Fenerbahce
  • Avea 89 de ani
VEZI MAI MULT
Recomandări
Asistent medical din Bicaz, găsit mort la serviciu chiar de către colegi. Octav avea doar 35 de ani
recomandare pe observatornews.ro
Asistent medical din Bicaz, găsit mort la serviciu chiar de către colegi. Octav avea doar 35 de ani
Momentul în care părinții se iau la bătaie în tribune la un meci de handbal de junioare la Timișoara
recomandare pe observatornews.ro
Momentul în care părinții se iau la bătaie în tribune la un meci de handbal de junioare la Timișoara
Spitalul din România unde zeci de posturi au rămas neocupate după concurs. Doar 2 din 35 de candidaţi, admişi
recomandare pe observatornews.ro
Spitalul din România unde zeci de posturi au rămas neocupate după concurs. Doar 2 din 35 de candidaţi, admişi
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
recomandare pe as.ro
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
Wow! Wow! Wow! Cum a arătat tortul de la cununia civilă a lui Valerie Lungu cu Alex. Așa ceva nu există nici în filme. Ea a vrut ca nunta ei să fie ceva nemaivăzut și a reușit / GALERIE FOTO
Romania TV
Wow! Wow! Wow! Cum a arătat tortul de la cununia civilă a lui Valerie Lungu cu Alex. Așa ceva nu există nici în filme. Ea a vrut ca nunta ei să fie ceva nemaivăzut și a reușit / GALERIE FOTO
Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Romania TV
Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
„Democrația a murit! Trăiască regina”. Diana Șoșoacă a uimit prin ținuta aleasă la consultările de la Cotroceni
recomandare pe antena3.ro
„Democrația a murit! Trăiască regina”. Diana Șoșoacă a uimit prin ținuta aleasă la consultările de la Cotroceni
Primele imagini de la demolarea blocului care a explodat în Rahova. Imobilul rămâne fără etajele superioare
recomandare pe antena3.ro
Primele imagini de la demolarea blocului care a explodat în Rahova. Imobilul rămâne fără etajele superioare
Dacia îşi întrerupe producţia, la Mioveni, în 2 zile din octombrie. În 2026, Dacia a vândut mai puţine maşini în Europa, faţă de 2025
recomandare pe antena3.ro
Dacia îşi întrerupe producţia, la Mioveni, în 2 zile din octombrie. În 2026, Dacia a vândut mai puţine maşini în Europa, faţă de 2025
Nimic de sărbătorit. Dezastrul din spatele rating-ului BBB cu care se laudă Guvernul
recomandare pe Jurnalul.ro
Nimic de sărbătorit. Dezastrul din spatele rating-ului BBB cu care se laudă Guvernul
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
recomandare pe a1.ro
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
Close