Homepage » Actualitate » Florin Salam, umilit în ultimul hal, de un interlop celebru! Manelistul a fugit, de ruşine

Florin Salam, umilit în ultimul hal, de un interlop celebru! Manelistul a fugit, de ruşine

Publicat pe 28.03.2017 la 23:59 Actualizat pe 29.03.2017 la 17:27

Florin Salam a fost umilit în ultimul hal de unul dintre verii fraților Nuțu și Sile Cămătaru, care ar fi vrut astfel să se răzbune pe faimosul manelist, care i-ar fi stricat nunta după ce nu și-a onorat înțelegerea.

Florin Salam a fost umilit în ultimul hal de unul dintre verii fraților Nuțu și Sile Cămătaru, care ar fi vrut astfel să se răzbune pe faimosul manelist fiindcă acesta i-ar fi stricat nunta după ce nu și-a onorat înțelegerea.
Florin Salam trece printr-o perioadă proastă, plină de necazuri. Mai întâi, a rămas fără o grămadă de bani, confiscați pe aeroport de autoritățile americane după un concert susținut dincolo de Ocean, iar mai apoi a fost la un pas să fie tăiat cu toporul de un interlop poreclit Dan Câine. Chiar dacă pare destul, necazurile lui Salam nu s-au oprit aici și au culminat cu umilință cumplită, pe care acesta ar fi îndurat-o la un eveniment organizat de liderul Asociației Florarilor, cunoscut sub numele de Fane Celofan.

Florin Salam, umilit în ultimul hal, de un interlop celebru! Manelistul a fugit, de ruşine
Potrivit unor martori, Salam s-a întâlnit acolo cu Bebe Cămătaru (foto sus), care s-ar fi apucat să-i dea dedicații muzicale, la microfon, pentru Fănica, fosta soție a artistului, care a sfârșit tragic cu opt ani în urmă, la vârsta de 27 de ani. Ca și cum dedicațiile macabre nu ar fi fost îndeajuns, Bebe a plusat, iar la un moment dat i-a dat o dedicație și pentru actuala soție, dar a ținut să adauge faptul că aceasta a trecut, ca amantă, prin patul lui Florin Vancică și a fost murdărită cu fecale, din gelozie, de soția interlopului. Profund jignit, Salam ar fi părăsit, în grabă, sala de evenimente. Potrivit surselor citate, Bebe Cămătaru s-ar fi răzbunat pe manelist după ce acesta n-a venit la timp la nunta lui. Bebe s-ar fi înțeles cu Salam să cânte la valsul mirilor, însă acesta ar fi venit târziu, pe la miezul nopții. La momentul respectiv, mirele nu i-ar fi făcut scandal, însă l-ar fi anunțat că nu mai are nevoie de el. Se pare, însă, că l-a ținut minte și i-a plătit polița cu prima ocazie.

Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Florin Salam, umilit în ultimul hal, de un interlop celebru! Manelistul a fugit, de ruşine
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Alina Pușcaș a dezvăluit ce s-a întâmplat după ce s-a urcat în mașină cu fiul ei: ”M-am albit la față”
Showbiz intern • la 17:38
Alina Pușcaș a dezvăluit ce s-a întâmplat după ce s-a urcat în mașină cu fiul ei: ”M-am albit la față”
  • Alina Pușcaș și-a însoțit fiul la cursele de mașini
  • Ce pasiuni are Alex
Corina Bud, mesaj copleșitor pentru fiul ei, la majorat. Mărturisirea artistei: „Am avut niște momente destul de nebunești”
Showbiz intern • la 16:39
Corina Bud, mesaj copleșitor pentru fiul ei, la majorat. Mărturisirea artistei: „Am avut niște momente destul de nebunești”
  • Corina Bud și-a sărbătorit fiul
  • Ce mesaj emoționant i-a transmis artista lui Robin
„Meduze” misterioase, filmate pe cerul Americii! Imaginile cu presupusele OZN-uri au devenit virale. Ce se ascunde în spatele lor
Stiri internationale • la 16:15
„Meduze” misterioase, filmate pe cerul Americii! Imaginile cu presupusele OZN-uri au devenit virale. Ce se ascunde în spatele lor
  • Imaginile cu „meduze” misterioase au devenit virale
  • Ce spun autoritățile despre presupusele OZN-uri
O altă dronă, detectată la granița cu România. A fost emis mesaj RO-Alert
Stiri interne • la 15:33
O altă dronă, detectată la granița cu România. A fost emis mesaj RO-Alert
  • MApN anunță că a fost detectată o țintă aeriană la granița cu România
  • A fost emis mesaj RO-Alert
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV

Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!

​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro

A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari

Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”

Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro

Close