Homepage » Actualitate » Fuego, surpriză de senzaţie de ziua lui! Nu ai să crezi ce i-au pregătit fanii din Oneşti

Fuego, surpriză de senzaţie de ziua lui! Nu ai să crezi ce i-au pregătit fanii din Oneşti

Publicat pe 28.08.2015 la 00:02 Actualizat pe 27.08.2015 la 23:30

Artistul a împlinit 39 de ani în urmă cu câteva zile şi a sărbătorit în mijlocul celor la care ţine cel mai mult.

Mai mult de două mii de fani i-au cântat lui Fuego, de ziua lui, în centrul oraşului Oneşti. Gestul l-a impresionat foarte tare pe artist care declară că la 39 se simte ca la 20.

"Am sărbătorit muncind. Uite că am lăsat la o parte petrecerile, surprizele prietenilor şi m-am dus pe scenă să fiu în faţa oamenilor. Sigur că aceştia m-au surprins şi mi-au cântat în cor, atât la Onești, cât şi la Roman, mulţi ani. În ultima perioadă a vieţii mele, am făcut o tradiţie din asta. Fix când e 23 august, eu cânt pentru public. Cred că acesta este cel mai mare şi mai deplin cadou pe care oricum l-am primit de la viaţă, dincolo de familii, părinţi, prieteni şi alte cele. Pot cânta, pot dărui oamenilor parte din arta mea. Atunci eu sunt fericit, fie că le place unora sau nu. Şi vreau să vă spun că fanii care ne iubesc, pe noi artiștii, nu simt ce simt din întâmplare. Eu mă consider responsabil să nu-i dezamăgesc pe cei pe care-i prețuiesc, fie că e vorba de un eveniment cu pretenții, fie că este doar o zi a unei localităţi uitate de lume. Nu mi-e ruşine să cânt şi-o fac cu plăcere oriunde sunt chemat de către cei pentru care muzica mea e bucurie!", ne-a mărturisit Fuego.

Fuego, surpriză de senzaţie de ziua lui! Nu ai să crezi ce i-au pregătit fanii din Oneşti

Artistul a lansat şi un nou album de muzică populară, alături de Nicolae Botgros. "Simplu, fără artificii, cânt folclor autentic într-o altă interpretare, vrând oarecum să-i aduc și un omagiu, dar şi să dezvolt latura aceasta artistică a mea. Dintotdeauna am iubit folclorul", ne-a mai spus artistul.

Citeşte şi
Sile Cămătaru, scandal cu pumni şi sânge, în faţa judecătorilor! Incident violent la Curtea de Apel Bucureşti!

BOMBĂ! Ce făcea Alex Velea în timp ce Antonia se distra la braţul lui Vicenzo Castellano! Imagini incredibile

În articolul
Fuego, surpriză de senzaţie de ziua lui! Nu ai să crezi ce i-au pregătit fanii din Oneşti
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Atac armat într-o școală! Un adolescent de 16 ani a ucis doi copii! Ce a declarat profesoara care a încercat să-l oprească
Stiri internationale • ieri la 23:45
Atac armat într-o școală! Un adolescent de 16 ani a ucis doi copii! Ce a declarat profesoara care a încercat să-l oprească
  • Atac grav într-o școală din SUA
  • Un băiat a omorât doi elevi și un profesor
Planul lui Ilie Năstase dacă Ioana Năstase va divorța de el. Fostul tenismen vrea să o ceară din nou de soție
Emisiuni TV • ieri la 23:09
Planul lui Ilie Năstase dacă Ioana Năstase va divorța de el. Fostul tenismen vrea să o ceară din nou de soție
  • Ce s-a întâmplat în procesul dintre Ilie Năstase și Ioana
  • Cei doi soți au avut un nou termen
O supraviețuitoare de la Colectiv face mărturisiri emoționante la 11 ani de la tragedie: „Trăiesc cu handicapul meu”
Stiri interne • ieri la 22:43
O supraviețuitoare de la Colectiv face mărturisiri emoționante la 11 ani de la tragedie: „Trăiesc cu handicapul meu”
  • Supraviețuitoare de la Colectiv, mărturisiri sfâșietoare
  • Ce trăiește femeia în viața de zi cu zi
Rezultatele expertizei medico-legală în cazul lui Vlad Bălțățeanu. S-a stabilit că avea discernământ în momentul faptei
Stiri interne • ieri la 22:37
Rezultatele expertizei medico-legală în cazul lui Vlad Bălțățeanu. S-a stabilit că avea discernământ în momentul faptei
  • Vlad Bălțățeanu a fost supus unei expertize medico-legale
  • Rezultatele au fost dezvăluite de avocatul Adrian Cuculis
VEZI MAI MULT
Recomandări
Meseriaşii care primesc bani şi apoi dispar. Cum îşi pot recupera românii paguba
recomandare pe observatornews.ro

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
Romania TV

VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa

Pe vasul de croazieră care și-a dat jos pasagerii în Cambodgia erau și doi soți care au vândut tot ce aveau ca să trăiască pe mare
recomandare pe antena3.ro

Un mânz de 11 zile, o văcuță salvată și baloți de fân de 20 de lei: Sanctuarul unui cuplu mutat din București în Bucovina a ajuns viral

Un inginer care s-a mutat în Elveția are salariu de 10.000 de euro pe lună, dar plătește chirie de 4.000 de euro: „Nu e totul idilic”

Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
recomandare pe Jurnalul.ro
Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
recomandare pe a1.ro

Close