Homepage » Actualitate » HALUCINANT! Cunoscut impresar eliberat după ce a violat două studente!

HALUCINANT! Cunoscut impresar eliberat după ce a violat două studente!

Publicat pe 28.11.2014 la 15:08 Actualizat pe 28.11.2014 la 15:43

Un cunoscut impresar judecat pentru viol a fost eliberat, în urmă cu puţin timp, deşi anchetatorii aveau împotriva acestuia o sumedenie de probe, iar individul este cunoscut drept o persoană foarte agresivă.

Tribunalul Ilfov a dispus în urmă cu câteva minute "punerea de îndată în libertate a inculpatului Muşetescu Radu", autointitulatul impresar al Aurei Urziceanu, cel care - în primăvară - ar fi violat două studente. Decizia este definitivă. Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul Muşetescu Radu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea. În plus, Muşetescu este obligat să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, să nu se apropie de părţile vătămate şi de inculpatul Mazilu Ioan Bogdan, cel împreună cu care este judecat.

Au filmat toată orgia

Radu Muşetescu este acuzat de viol după ce, la începutul anului - împreună cu Mazilu - ar fi violat două studente. Mai rău, toată orgia ar fi fost filmată cu telefonul mobil. "Impresarul" a fost săltat rapid de poliţişti care au găsit la faţa locului suficiente probe pentru a cere arestarea preventivă a acestuia. Faptul că Muşetescu a lăsat urme după orgia cu cele două fete o demonstrează un mandat de percheziţie emis de Judecătoria Cornetu. În document se menţionează că percheziţia s-a efectuat pentru "ridicarea de probe biologice, a prezervativelor folosite aruncate pe geam, respectiv lângă pat de către autori, a telefonului mobil în care sunt stocate înregistrările cu momente din actele sexuale întreţinute cu victimele".

"Mi-a zis că dacă mă întorc, mă omoară"

La scurt timp după arestarea lui Radu Muşetescu, fosta soţie a acestuia a dezvăluit îngrozită cum era viaţa alături de impresar. Bărbatul avea accese de violenţă îndreptate împotriva femeii. "Am plecat în Moldova pentru că mă ameninţa, mi-a zis că dacă mă întorc, mă omoară. Nu am mai suportat bătăile lui, am luat copilul şi am plecat", a declarat Corina Muşetescu la Antena Stars. Sătulă, femeia a introdus acţiune de divorţ.

"E un tânăr cu mari probleme"

În legătură cu afirmaţiile lui Muşetescu, care a susţinut în mai multe rănduri că este PR-ul Aurei Urziceanu, îndrăgita artistă a declarat că nu a avut niciodată o relaţie profesională cu acesta. "Nu am semnat niciun contract, niciodată! Nu este nici finul meu, nici nu i-am botezat copiii. A fost, este şi va rămâne un tânăr cu mari probleme, pe care bănuiesc că nu şi le va rezolva niciodată!", a mărturisit Aura Urziceanu.

Citeşte şi CUTREMURĂTOR! Adevăratul motiv pentru care s-a sinucis directorul general ENEL!

BOMBĂ! Fraţi milionari, condamnaţi la ani grei de închisoare! Poliţia Română i-a dat în urmărire internaţională! Reacţia incredibilă a acestora!

În articolul
HALUCINANT! Cunoscut impresar eliberat după ce a violat două studente!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bianca Drăgușanu s-a operat din nou! Vedeta are capul bandajat: ”Am făcut-o și pe asta”
Showbiz intern • la 14:06
Bianca Drăgușanu s-a operat din nou! Vedeta are capul bandajat: ”Am făcut-o și pe asta”
  • Bianca Drăgușanu a fost supusă unei intervenții chirurgicale
  • Cum arată vedeta după intervenție
Primele imagini cu femeia moartă în munții Bucegi. A căzut de la 10 metri înălțime, după ce i s-a rupt coarda
Stiri interne • la 13:34
Primele imagini cu femeia moartă în munții Bucegi. A căzut de la 10 metri înălțime, după ce i s-a rupt coarda
  • Cine este femeia care a murit în munții Bucegi
  • Antonia avea 36 de ani
Câte kilograme are iubita lui Adi Vasile de la Survivor. Delia are un corp perfect | FOTO
Showbiz intern • la 12:52
Câte kilograme are iubita lui Adi Vasile de la Survivor. Delia are un corp perfect | FOTO
  • Adi Vasile poate să se mândrească cu o iubită sexy
  • Câte kilograme are Delia Tudose
El este motociclistul român mort în Cehia. Adrian Rus și-a pierdut viața într-o cursă
Stiri interne • la 12:15
El este motociclistul român mort în Cehia. Adrian Rus și-a pierdut viața într-o cursă
  • Adrian Rus a murit în Cehia
  • Motociclistul a fost implicat într-un accident grav, alături de un conațional
VEZI MAI MULT
Recomandări
Joburile în era Generaţiei Z: tinerii muncesc de unde vor şi pe ce program vor
recomandare pe observatornews.ro
Joburile în era Generaţiei Z: tinerii muncesc de unde vor şi pe ce program vor
Ce înțelegere avea Gabi Mureșan cu soția lui. Dezvăluirile făcute cu doar un an înainte să moară
recomandare pe as.ro
Ce înțelegere avea Gabi Mureșan cu soția lui. Dezvăluirile făcute cu doar un an înainte să moară
Beatrice Mahler, avertisment ȘOCANT, după ce o angajată Metrorex s-a infectat cu o bacterie de apă în urma inundațiilor: Ar trebui evitate deplasările cu metroul
Romania TV
Beatrice Mahler, avertisment ȘOCANT, după ce o angajată Metrorex s-a infectat cu o bacterie de apă în urma inundațiilor: Ar trebui evitate deplasările cu metroul
Ce familie frumoasă avea Gabi Mureșan. Fostul fotbalist al CFR-ului, devenit ulterior primar, era căsătorit cu Daniela de peste 20 de ani. El avea și doi băieței de care era foarte mândru / GALERIE FOTO

Japonia nu taie copacii seculari pentru construcții. În schimb, arboriștii petrec luni întregi pregătindu-le rădăcinile pentru relocare
recomandare pe antena3.ro
Japonia nu taie copacii seculari pentru construcții. În schimb, arboriștii petrec luni întregi pregătindu-le rădăcinile pentru relocare
O tânără a decis să-și vândă la second-hand toate hainele și a adunat suficienți bani pentru o vacanță de câteva luni în jurul lumii
recomandare pe antena3.ro
O tânără a decis să-și vândă la second-hand toate hainele și a adunat suficienți bani pentru o vacanță de câteva luni în jurul lumii
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
recomandare pe antena3.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
România. Județul care a depășit Bucureștiul și Clujul în ultimele luni
recomandare pe playtech.ro
România. Județul care a depășit Bucureștiul și Clujul în ultimele luni
Prețuri greu de crezut pe litoralul bulgăresc. O felie de tort costă cât o masă întreagă în alte locuri, românii sunt dezamăgiţi
recomandare pe playtech.ro
Prețuri greu de crezut pe litoralul bulgăresc. O felie de tort costă cât o masă întreagă în alte locuri, românii sunt dezamăgiţi
Doliu în lumea televiziunii din România. A murit o cunoscută realizatoare TV. A făcut parte și din echipa Antenei 1
recomandare pe redactia.ro
Doliu în lumea televiziunii din România. A murit o cunoscută realizatoare TV. A făcut parte și din echipa Antenei 1
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Muresan: "Parinteeee, nu mai ....." Prietenul lui a dezvaluit ce a strigat
recomandare pe redactia.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Muresan: "Parinteeee, nu mai ....." Prietenul lui a dezvaluit ce a strigat
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
recomandare pe bzi.ro
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”
recomandare pe bzi.ro
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
recomandare pe dailybusiness.ro
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
recomandare pe dailybusiness.ro
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
recomandare pe Jurnalul.ro
A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
Bonnie Tyler a murit. Cu ce boală s-a luptat artista și ce avere a lăsat în urmă
recomandare pe a1.ro
Bonnie Tyler a murit. Cu ce boală s-a luptat artista și ce avere a lăsat în urmă
Close