Homepage » Actualitate » ÎNTREBAREA ZILEI - MARŢI: Ce spune anotimpul în care te-ai născut despre viitorul tău?

ÎNTREBAREA ZILEI - MARŢI: Ce spune anotimpul în care te-ai născut despre viitorul tău?

Publicat pe 13.10.2015 la 14:36 Actualizat pe 13.10.2015 la 14:52

Cercetătorii de la Consiliul Naţional de Cercetare Epidemologică Unit au realizat un studiu în urma căruia s-a contatat că anotimpul în care ne naştem îşi pune amprenta pe felul în care ne vom dezvolat ca adulţi.

Peste jumătate de persoane au participat la realizarea studiului care a urmărit dezvoltarea bărbaţilor şi a femeilor din Marea Britanie.

"Momentul în care suntem concepuţi, cât şi naşterea au loc, de cele mai multe ori, la întâmplare. nefiind influenţate de contextul social, vârsta părinţilor sau sănătatea lor, aşa că am căutat un model care să fie stabilit în funcţie de luna în care au loc, pentru a identifica influenţa mediului înconjurător asupra naşterii", a declarat Dr. John Perry, autorul studiului, pentru independent.co.uk.

Astfel, s-a observat că bebeluşii veniţi pe lume în lunile iunie, iulie sau august sunt mai sănătoşi la naştere, mai înalţi şi vor avea, per total, o viaţă mult mai sănătoasă. Studiul arată şi faptul că fetele care se nasc vara ajung la pubertate mai târziu, lucru care este indicatorul unei vieţi mai sănătoase în viaţa de adult.

"Este pentru prima dată când pubertatea a putut fi corelată cu modificările sezoniere. Sunte surprinşi şi încântaţi să vedem cum greutatea la naştere sau pubertatea sunt influenţate de timp", a mai spus dr. Perry.

Pe de altă parte, copii născuţi în lunile decembrie, ianuaria sau februarie au o greutate mai mică la naştere, vor fi mai scunzi şi tind să ajungă la pubertate mai repede decât majoritatea.

Citeşte şi:

ÎNTREBAREA ZILEI: VINERI - Ce spune forma buricului despre tine?

ÎNTREBAREA ZILEI - VINERI: Cum se numea calul lui Ştefan cel Mare?

A.E.D.

În articolul
ÎNTREBAREA ZILEI - MARŢI: Ce spune anotimpul în care te-ai născut despre viitorul tău?
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cum folosim energia lunii noiembrie în favoarea noastră! Diana Meţiu: “Aici intervin provocările”
Emisiuni TV • la 15:43
Cum folosim energia lunii noiembrie în favoarea noastră! Diana Meţiu: “Aici intervin provocările”
  • Cum folosim energia lunii noiembrie în favoarea noastră
  • Diana Mețiu, numerolog, atrage atenția asupra modului în care comunicăm
Iubita lui Bogdan de la Ploiești a recunoscut că a făcut primul pas în relația cu manelistul. Ce au dezvăluit
Showbiz intern • la 15:43
Iubita lui Bogdan de la Ploiești a recunoscut că a făcut primul pas în relația cu manelistul. Ce au dezvăluit
  • Vanessa a recunoscut că s-a îndrăgostit prima în relația cu Bogdan de la Ploiești
  • Cei doi sunt împreună de aproape un an
Toast crocant cu brânză feta şi miere picantă. Cum se prepară
Emisiuni TV • la 15:14
Toast crocant cu brânză feta şi miere picantă. Cum se prepară
  • Rețeta de toast crocant cu brânză feta şi miere picantă
  • Cum se prepară supa cremă de dovleac și varză de Bruxelles
Alberto de la Mireasa va fi sancționat, după ce a încălcat regulamentul. Anunțul Simonei Gherghe
Emisiuni TV • la 14:58
Alberto de la Mireasa va fi sancționat, după ce a încălcat regulamentul. Anunțul Simonei Gherghe
  • Alberto de la Mireasa, sancționat pentru comportament neadecvat
  • Concurentul l-a jignit și amenințat pe Andrei Beleuț
VEZI MAI MULT
Recomandări
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
recomandare pe observatornews.ro

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
În timp ce fiul lui Tudorel Toader își hărțuia studentele, acasă îl aștepta Bianca, soția lui. Cum arată nora fostului ministru al Justiției
Romania TV

Doar lapte și miere în Guvern. Cât câștigă Luca Niculescu pe lună și cât iau consilierii săi. E viață să fii bugetar în Cancelaria Prim-Ministrului

Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
recomandare pe antena3.ro

Cât costă un metru cub de gaz în iarna 2026–2027. Cât consumă pe zi o centrală și cum se face calculul pe factură

Donald Trump i-a lăudat lui Nicki Minaj „fundul superb” în timpul unui discurs la un miting: „E greu să nu-l remarci”

"Aveam 16 ani când l-am ucis pe tata. Am băgat cuțitul în el, eram drogat". Reportaj în pușcăria copiiilor de la Brăila-Tichilești
recomandare pe Jurnalul.ro
"Aveam 16 ani când l-am ucis pe tata. Am băgat cuțitul în el, eram drogat". Reportaj în pușcăria copiiilor de la Brăila-Tichilești
Valerie Lungu, despre momentele în care l-a susținut financiar pe Alex Gîlcă: „A trebuit să mă ocup și de casă”
recomandare pe a1.ro

Close