Homepage » Actualitate » ÎNTREBAREA ZILEI: MARŢI - De ce avem DEJA VU-uri?

ÎNTREBAREA ZILEI: MARŢI - De ce avem DEJA VU-uri?

Publicat pe 20.01.2015 la 16:24 Actualizat pe 20.01.2015 la 17:57

Cu toţii am experimentat, în anumite momente ale vieţii noastre, senzaţia de deja-vu. Senzaţia se instalează spontan şi îi oferă individului care o trăieşte un sentiment de familiaritate şi impresia că a mai trecut printr-o astfel de situaţie.

Potrivit descopera.ro, peste 70% din populaţia Terrei susţine că a experimentat cel puţin o dată, un straniu sentiment de familiaritate, cu privire la locul, acţiunea şi persoanele din jurul lor, în condiţiile în care se aflau în faţa unei situaţii noi, iar şansele ca acestea să se fi petrecut şi în trecut să fie nule.

Un exemplu controversat l-a descris celebrul psiholog Carl Gustav Jung, fondatorul psihologiei analitice, care a trecut printr-un puternic sentiment de deja vut, în momentul în care a privit un tablou ce ilustra un medic. Psihologul avea o senzaţie d efamiliaritate cu privire la chipul, hainele, chiar şi pantofii bărbatului din tablou, ceea ce l-a făcut pe Jung să concluzioneze că persoana pictată era chiar el însuşi, în timpul unei viaţi anterioare.

De-a lungul timpului, senzaţiile de deja vu au fost asociate cu mai multe fenomene care ies din sfera normalului, cum ar fi reîncarnările, parapsihologia sau chiar extratereştri.

O teorie acceptată de către oamenii de știință este cea a medicului olandez, Hermon Sno. Acesta susține că memoria se comportă asemenea unei holograme, creierul fiind capabil să creeze imagini tridimensionale ale unor fragmente minuscule de amintiri sau senzații. Conform cercetătorului olandez, senzația de deja vu nu ar fi altceva decât reminiscențe ale unor asemenea imagini holografice create de creierul nostru, imagini care, din stare latență, revin la suprafața în momentul în care găsesc un corespondent în lumea reală.

Una dintre cele mai aprigi dispute ale oamenilor de știință este cea legată de asocierea senzației de deja vu cu visele premonitorii. Omul de știință elvețian Arthur Funkhouser susține că visele pot fi cauza misterioaselor amintiri despre viitor. Deși nu există o explicație general acceptată a apariției unor asemenea vise, testele efectuate de savantul elvețian pe studenții de la Universitatea Oxford arată că un procent de aproape 13 % dintre persoane au într-adevăr vise premonitorii.

Deși o senzație de deja vu nu durează mai mult de 30 de secunde, există persoane pentru care un astfel de sentiment durează mult mai mult, fără a fi asociat cu vreo boală psihică. Este celebru cazul unui inginer britanic pensionat care s-a plâns în repetate rânduri familiei de prezența unor îndelungate senzații de deja vu. Cazul a fost studiat de Dr. Chris Moulin, psiholog în cadrul Universității din Leeds. Cercetătorul a declarat că a fost șocat în momentul în care, întâlnindu-l pe britanicul în cauza, acesta i-a descris în detaliu părinții pe care nu există nicio posibilitate să îi fi întâlnit vreodată.

Foto: Hepta

Citeste si:

ÎNTREBAREA ZILEI - LUNI / Din ce este format lichidul EJACULAT de femei?

ÎNTREBAREA ZILEI - DUMINICĂ: De ce rechinii închid ochii când muşcă?

În articolul
ÎNTREBAREA ZILEI: MARŢI - De ce avem DEJA VU-uri?
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Betty Salam și Roberto Tudor au plecat în vacanță! Fiica și ginerele lui Florin Salam s-au afișat în cele mai romantice ipostaze
Showbiz intern • la 17:06
Betty Salam și Roberto Tudor au plecat în vacanță! Fiica și ginerele lui Florin Salam s-au afișat în cele mai romantice ipostaze
  • Betty Salam și Roberto Tudor au plecat în vacanță
  • Cei doi sunt mai fericiți ca niciodată
Ce a descoperit un bărbat în spatele unui dulap din bucătărie. După 9 ani și-a făcut curaj să spargă zidul
Stiri internationale • la 17:03
Ce a descoperit un bărbat în spatele unui dulap din bucătărie. După 9 ani și-a făcut curaj să spargă zidul
  • O ușă zidită se ascundea în spatele dulapului din bucătărie
  • După 9 ani, au început să spargă zidul
  • Descoperirea din propria casă a devenit virală
Fiica unui fost politician din Argeș a fost găsită moartă. Avea 22 de ani
Stiri interne • la 16:33
Fiica unui fost politician din Argeș a fost găsită moartă. Avea 22 de ani
  • Fiica fostului om politic Cazimir Ionescu a fost găsită moartă
  • Tânăra avea 22 de ani
Tornadă devastatoare în Franța! Zeci de oameni au fost răniți, iar sute de locuințe au fost distruse / VIDEO
Stiri internationale • la 16:28
Tornadă devastatoare în Franța! Zeci de oameni au fost răniți, iar sute de locuințe au fost distruse / VIDEO
  • Tornada a făcut ravagii într-un sat din Franța
  • Imaginile sunt de-a dreptul apocaliptice
  • Ce au declarat oamenii
VEZI MAI MULT
Recomandări
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona
recomandare pe observatornews.ro

Comuna care oferă terenuri gratuite românilor care se mută în zonă. Cine are prioritate
recomandare pe observatornews.ro
Comuna care oferă terenuri gratuite românilor care se mută în zonă. Cine are prioritate
Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
recomandare pe as.ro
Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
BREAKING NEWS! Nicușor Dan sare în ajutorul românilor. Legile promulgate azi, 24 august 2026
Romania TV
BREAKING NEWS! Nicușor Dan sare în ajutorul românilor. Legile promulgate azi, 24 august 2026
Lovitură pentru angajații de la stat. Ce trebuie să facă până pe 8 octombrie 2026
Romania TV
Lovitură pentru angajații de la stat. Ce trebuie să facă până pe 8 octombrie 2026
Plaja Olimp a fost evacuată miercuri dimineață. O dronă cu explozibil a fost detonată chiar între șezlonguri
recomandare pe antena3.ro
Plaja Olimp a fost evacuată miercuri dimineață. O dronă cu explozibil a fost detonată chiar între șezlonguri
Doi soți din Cluj au plecat cu cei trei copii și câinele în autorulotă, din România până în Asia. „În China, toți se uită uimiți”
recomandare pe antena3.ro
Doi soți din Cluj au plecat cu cei trei copii și câinele în autorulotă, din România până în Asia. „În China, toți se uită uimiți”
Ce cuvânt românesc a ales Mirabela Grădinaru pentru Vocabularul lansat luni la Kiev
recomandare pe antena3.ro
Ce cuvânt românesc a ales Mirabela Grădinaru pentru Vocabularul lansat luni la Kiev
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei”
recomandare pe Jurnalul.ro
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei”
Imagini din curtea Mirelei Vaida. Cât a costat pisicina: „Pentru mine adevărata valoare a fost alta: bucuria copiilor mei”
recomandare pe a1.ro
Imagini din curtea Mirelei Vaida. Cât a costat pisicina: „Pentru mine adevărata valoare a fost alta: bucuria copiilor mei”
Close