Medicii intră, luni, în grevă de avertisment. Vezi până când refuză aceştia să ofere îngrijiri medicale pacienţilor
Publicat pe 25.11.2013 la 08:19 Actualizat pe 25.11.2013 la 08:40
După ce sâmbătătă s-au întâlnit cu conducerea Ministerului Sănătăţii, membrii Federaţiei Sanitas s-au decis să intre în grevă de avertisment.
După ce sâmbătătă s-au întâlnit cu conducerea Ministerului Sănătăţii, membrii Federaţiei Sanitas s-au decis să intre în grevă de avertisment.
Luni, între orele 08:00 şi 10:00, membrii Federaţiei Sanitas au decis să intre în grevă, aceştia vor să a atragă atenţia asupra mai multor revendicări. Federaţia a avut o întâlnire, în cursul zilei de sâmbătătă cu conducerea Ministerului Sănătăţii unde au discutat pe tema contractului coleciv de muncă. "Vom asigura urgenţele ca de obicei şi celelalte servicii care nu pun în pericol viaţa pacienţilor. Probabil între orele menţionate policlinicile vor fi închise, o să recomandăm oamenilor să aibă răbdare cu noi. Se va asigura o treime din activitatea spitalelor, colegii mei au făcut notificare în toate spitalele. Acum se lucrează în echipe mixte între conducerea spitalelor şi colegii mei în aşa fel încât să nu periclităm sub nicio formă viaţa pacienţilor", a declarat prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, potrivit Rtv.net.
A.C.