Homepage » Actualitate » Meteo » Anunț ANM! Informare de vânt puternic în toată țara. Până când este valabilă

Anunț ANM! Informare de vânt puternic în toată țara. Până când este valabilă

Publicat pe 29.12.2020 la 14:48 Actualizat pe 29.12.2020 la 14:48

În urmă cu puțin timp, ANM a făcut un anunț îngrijorător. Astfel, o informare de vânt puternic a fost emisă pentru toată țară, iar valabilitatea ei este una de durată.

O femeie care ține umbrela, întoarsă de vântul puternic

Atenționate ANM de vânt puternic

Arhiva

  • România se află sub atenționare de vnt puternic.
  • ANM anunță același fenomen până pe 31 decembrie.

Deși ne aflăm la sfârșitul primei luni de iarnă, meteorologii nu vor sau mai bine zis nu au de ce anunța zăpadă, căci se pare că iarna aceasta este una dintre cele mai călduroase. Până la acest moment doar la munte a nins și foarte puțin în unele regiuni din țară.

Însă, deși nu avem zăpadă, spre nefericirea împătimiților sporturilor de iarnă, ei bine, ave ploi din abundență în majoritatea regiunilor. Dar, pe lângă aceste ploi avem parte și de vânt puternic și chiar viscol.

O astfel de atenționare a fost emisă acum de Administraţia Naţională de Meteorologie, care anunța marți, 29 decembrie, vânt puternic în toată România.

ANM anunță vânt puternic în toată țara

Începând cu ora 10:00 a acestei zile și până pe data de 31 decembrie, ora 12:00, conform Agerpres, este în vigoare o informare de vânt foarte puternic.

În acest interval, la munte, pe crestele înalte, vântul va avea intensificări, mai ales în Carpaţii Meridionali, iar vitezelevor fi și de 60 - 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi până și 90 km/h spulberând zăpada deja așezată.

i bine, dacă la munte rafalele vor fi apropiate de viteza de 100 km/h, ei bine, în zonele mai joase, meteorologii spun că doar temporar vântul va ajunge să sufle cu rafale de până la 70 de km/h, în rest, viteza va fi mai mică, însă tot va putea face probleme.

Citește și: Avertizare de cod portocaliu pentru 10 județe din țară! Se anunță ninsori abundente și viscol

În articolul
Anunț ANM! Informare de vânt puternic în toată țara. Până când este valabilă
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Rețeta lui Chef Horia Manea de prăjitură cu smochine și mure. Ce să adaugi pentru un desert delicios
Emisiuni TV • la 11:19
Rețeta lui Chef Horia Manea de prăjitură cu smochine și mure. Ce să adaugi pentru un desert delicios
  • Prăjitură cu smochine și mure
  • Rețeta lui Chef Horia Manea
Prima reacție a soției lui Costel Biju, după imaginile în care se sărută cu altă femeie. Mesajul Andreei
Showbiz intern • la 11:14
Prima reacție a soției lui Costel Biju, după imaginile în care se sărută cu altă femeie. Mesajul Andreei
  • Soția lui Costel Biju, mesaj cu subînțeles după imaginile în care el sărută altă femeie
  • Ce a transmis Andreea
Alertă la Galați! A fost confirmat un caz de infecție cu virusul West Nile
Stiri interne • la 11:12
Alertă la Galați! A fost confirmat un caz de infecție cu virusul West Nile
  • Un caz de West Nile a fost confirmat în Galați
  • Ce trebuie să facă locuitorii pentru a reduce riscul de răspândire
Laurette se operează din nou, la mai bine de o lună de la ultima intervenție. Declarații de pe patul de spital: ”Trebuie să mă vindec”
Showbiz intern • la 10:42
Laurette se operează din nou, la mai bine de o lună de la ultima intervenție. Declarații de pe patul de spital: ”Trebuie să mă vindec”
  • Laurette a făcut declarații despre problemele de sănătate
  • Vedeta a intrat din nou în operație
VEZI MAI MULT
Recomandări
Fructul care ar putea deveni tot mai rar pe tarabe. În Bihor, seceta a lovit puternic culturile
recomandare pe observatornews.ro
Fructul care ar putea deveni tot mai rar pe tarabe. În Bihor, seceta a lovit puternic culturile
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie

Ce nu mănâncă niciodată Victor Piţurcă. Este într-o formă fizică impecabilă la 70 de ani
recomandare pe as.ro
Ce nu mănâncă niciodată Victor Piţurcă. Este într-o formă fizică impecabilă la 70 de ani
BREAKING NEWS! Nicușor Dan sare în ajutorul românilor. Legile promulgate azi, 24 august 2026
Romania TV
BREAKING NEWS! Nicușor Dan sare în ajutorul românilor. Legile promulgate azi, 24 august 2026
Gata! S-a publicat în Monitorul Oficial
Romania TV
Gata! S-a publicat în Monitorul Oficial
Avertisment sumbru de la BNR. Consilierul lui Mugur Isărescu: „Vor urma scăderi dramatice. Vom mânca iarbă și scoarță de copac”
recomandare pe antena3.ro
Avertisment sumbru de la BNR. Consilierul lui Mugur Isărescu: „Vor urma scăderi dramatice. Vom mânca iarbă și scoarță de copac”
La 1.300 de kilometri distanță de lacul din Turcia care se face roz anual, un lac din Grecia îi uimește pe localnici cu noua sa culoare
recomandare pe antena3.ro
La 1.300 de kilometri distanță de lacul din Turcia care se face roz anual, un lac din Grecia îi uimește pe localnici cu noua sa culoare
De la 1 septembrie, o parte dintre români nu mai trebuie să folosească cardul de sănătate. Anunțul făcut de șeful CNAS
recomandare pe antena3.ro
De la 1 septembrie, o parte dintre români nu mai trebuie să folosească cardul de sănătate. Anunțul făcut de șeful CNAS
Reportaj. „De ce ne închid?” Drama ultimilor mineri din Valea Jiului. Ce se întâmplă în subteran
recomandare pe Jurnalul.ro
Reportaj. „De ce ne închid?” Drama ultimilor mineri din Valea Jiului. Ce se întâmplă în subteran
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă: Tiago și Gabriela”
recomandare pe a1.ro
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă: Tiago și Gabriela”
Close