Homepage » Actualitate » Nici Băsescu nu mai e ce-a fost, dar nici jurnaliştii! N-ai ghici nici într-o mie de ani cum a putut să sune întrebarea adresată, de un reporter, nepoatei fostului preşedinte

Nici Băsescu nu mai e ce-a fost, dar nici jurnaliştii! N-ai ghici nici într-o mie de ani cum a putut să sune întrebarea adresată, de un reporter, nepoatei fostului preşedinte

Publicat pe 01.12.2015 la 13:38 Actualizat pe 01.12.2015 la 13:46

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost prezent la la parada militară organizată de 1 Decembrie, alături de nepoata sa, Sofia Analis.

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost prezent la la parada militară organizată de 1 Decembrie, alături de nepoata sa, Sofia Analis.

La sfârşitul paradei, un reporter al unei televiziuni i-a pus celei mici o întrebare total inadecvată pentru o fetiţă de aproape doi ani. Acesta a îndreptat microfonul către copil şi a întrebat-o: "Ţi-a plăcut, fată?". Abordarea respectă spiritul de glumă pe care l-a afişat Traian Băsescu faţă de presă, pe parcurul mandatelor de preşedinte, iar, după o aşa întrebare, te-ai fi aşteptat ca microfonul să fie îndreptat către Băse şi interviul continuat în aceeaşi manieră: "Şi ţie, bă?" Nici Băsescu nu mai e ce-a fost, dar nici jurnaliştii! N-ai ghici nici într-o mie de ani cum a putut să sune întrebarea adresată, de un reporter, nepoatei fostului preşedinte

Abordarea, totuşi, a fost cam deplasată, având în vedere că întrebarea a fost adresată unei copile, indiferent că acesta este sau nu nepoata lui Traian Băsescu.

Cum a reacţionat Băsescu?

Fostul preşedinte a trecut peste moment şi i-a răspuns reporterului glumeţ la întrebare într-un mod extrem de serios. "I-am explicat la televizor, când se dădeau secvenţe, că sunt parade la care participă militari, maşini şi cai. Şi a vrut la cai, ea mergând în fiecare zi cu bunica la cai", a spus Traian Băsescu.

La Parada Militară au participat peste 2.600 de militari şi 360 de mijloace tehnice din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, SPP, STS şi Poliţia Locală vor lua parte la paradă. Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, dar şi cei trei foşti şefi de stat, Traian Băsescu, Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, sunt prezenţi în Piaţa Constituţiei.

T.S

Citeşte şi:
A moştenit ochii bunicului! Fiul Elenei Băsescu, copia lui Traian Băsescu?
Traian Băsescu Junior, îmbrăcat în marinar la botez! Imagini inedite de la eveniment

Zi de sărbătoare în familia Băsescu! Elena şi-a creştinat băieţelul, în mare secret

În articolul
Băsescu nu mai e ce a fost! N-ai ghici nici într-o mie de ani cum a putut să sune întrebarea adresată de un reporter nepoatei fostului preşedinte!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cheloo și-a pierdut răbdarea la Asia Express. Ce l-a enervat: ”Nu-mi place să stau la mila oamenilor, am greșit emisiunea”
Emisiuni TV • la 00:16
Cheloo și-a pierdut răbdarea la Asia Express. Ce l-a enervat: ”Nu-mi place să stau la mila oamenilor, am greșit emisiunea”
  • Ce l-a enervat pe Cheloo la Asia Express
  • Concurentul a avut un conflict cu Mihai Ban
Harry și Meghan s-ar putea întoarce definitiv în SUA. Ce se poate întâmpla în următoarele săptămâni
Showbiz international • ieri la 23:49
Harry și Meghan s-ar putea întoarce definitiv în SUA. Ce se poate întâmpla în următoarele săptămâni
  • Harry și Meghan, la un pas să revină definitiv în SUA?
  • Ce spune o sursă apropiată cuplului
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, moment tensionat la Asia Express: ”M-au apucat toate spumele vieții, în China vieții”
Emisiuni TV • ieri la 23:19
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, moment tensionat la Asia Express: ”M-au apucat toate spumele vieții, în China vieții”
  • Mirela Vaida și Oana Tomoiagă s-au certat la Asia Express
  • De ce au izbucnit tensiunile
Radu Vâlcan și-a dezvăluit plăcerea vinovată. Ce a pregătit prezentatorul de la Insula Iubirii: „E picantă!”
Showbiz intern • ieri la 22:50
Radu Vâlcan și-a dezvăluit plăcerea vinovată. Ce a pregătit prezentatorul de la Insula Iubirii: „E picantă!”
  • Care este plăcerea vinovată a lui Radu Vâlcan
  • Ce dezvăluire a făcut prezentatorul de la Insula Iubirii
VEZI MAI MULT
Recomandări
Anastasia îşi prezintă camera de cămin pentru care plăteşte 500 de lei pe lună: "E ca la hotel"
recomandare pe observatornews.ro

Drama prin care a trecut Gheorghe Cosma, milionarul român care a murit şi a lăsat în urmă un imperiu financiar
recomandare pe as.ro
Drama prin care a trecut Gheorghe Cosma, milionarul român care a murit şi a lăsat în urmă un imperiu financiar
GATA! Nicuşor Dan a semnat decretul!
Romania TV
GATA! Nicuşor Dan a semnat decretul!
Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Romania TV
Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Mai nou, pensionarii europeni au descoperit paradisul într-o țară din Balcani: „Totul e mai ieftin aici. Trăiesc ca un rege”
recomandare pe antena3.ro
Mai nou, pensionarii europeni au descoperit paradisul într-o țară din Balcani: „Totul e mai ieftin aici. Trăiesc ca un rege”
5.300 de oameni au fost duși pe o insulă mică de forma unui cuirasat, lângă Nagasaki, și au rămas acolo 25 de ani. Apoi totul s-a oprit
recomandare pe antena3.ro
5.300 de oameni au fost duși pe o insulă mică de forma unui cuirasat, lângă Nagasaki, și au rămas acolo 25 de ani. Apoi totul s-a oprit
​Vila spectaculoasă din Roma care a aparținut cândva Sophiei Loren a fost scoasă la vânzare. Cum arată în interior
recomandare pe antena3.ro
​Vila spectaculoasă din Roma care a aparținut cândva Sophiei Loren a fost scoasă la vânzare. Cum arată în interior
Cum a ajuns Giugea șef la Pensii: Șeful Casei, expert în degustarea vinurilor și om de casă al fostului demnitar PDL, Radu Berceanu
recomandare pe Jurnalul.ro
Cum a ajuns Giugea șef la Pensii: Șeful Casei, expert în degustarea vinurilor și om de casă al fostului demnitar PDL, Radu Berceanu
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
recomandare pe a1.ro
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
Close