Homepage » Actualitate » Nouă moduri reale în care ar putea veni sfârşitul lumii

Nouă moduri reale în care ar putea veni sfârşitul lumii

Publicat pe 10.06.2014 la 21:26 Actualizat pe 10.06.2014 la 21:32

Oamenii de ştiinţă se tem că Pământul ar putea fi lovit de pericole chiar mai înfricoşătoare decât cele fictive din cărţi sau filme. Iată care sunt cele 9 viziuni apocaliptice pe care le prevăd oamenii de ştiinţă, de la pandemie de fungi, până la insurecţia roboţilor.

9. Încălzirea globală
Schimbările climatice par să alcătuiească unul dintre cele mai populare subiecte. Mulţi oameni de ştiinţă susţin că schimbările climatice sunt cea mai mare ameninţare a omenirii în acest moment. Nu este exclus ca în scurt timp, condiţiile climatice extreme să devină mai severe ducând la creşterea secetei în unele zone, la schimbarea distribuţiei animalelor şi a bolilor şi la scufundarea zonelor joase ca urmare a creşterii nivelului mării.
Aceste schimbări venite una după alta pot duce la instabilitate politică, secete mari, foamete, colaps economic şi alte modificări care ar putea face ca supravieţuirea să devină extrem de grea.
8. Asteroidul
Această teorie stă la baza filmelor care prezintă distrugerea lumii, dar şi oamenii de ştiinţă se tem de dezastrele pe care le-ar produce contactul cu o rocă spaţială.
Ce-i drept, nu este de mirare faptul că oamenii de ştiinţă îşi pun astfel de probleme dacă ne gândim că un meteorit a dus la dispariţia dinozaurilor sau că în 1908, un alt meteorit a ras 2.000 de kilometri pătraţi din pădurea siberiană.
Poate şi mai înfricoşător este faptul că astronomii nu deţin informaţii decât despre un număr foarte mic de roci spaţiale din sistemul solar.
7. Pandemiile
Noi agenţi patogeni letali se ivesc de la an la an. Recent, ne-am confruntat cu probleme produse de SARS (sindromul respirator acut sever), gripa aviară şi de coronavirusul MERS.
Specialiştii susţin că din cauza economiei globale extrem de incontrolabile, o boală letală s-ar putea răspândi ca focul.
„Ameninţarea impusă de o pandemie este foarte reală”, au subliniat specialistul Joseph Miller.
Citeşte continuarea pe Descoperă.ro
Citeşte şi:
Un elev a murit în urma atacului armat care a avut loc într-un liceu
VIDEO Poveste de viaţă CUTREMURĂTOARE! Străbunicul erou riscă să-şi piardă fata
În articolul
Nouă moduri reale în care ar putea veni sfârşitul lumii
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Fotbalist român, implicat într-un incident aerian. Avionul era plin de români: ”A fost horror”
Stiri interne • la 20:36
Fotbalist român, implicat într-un incident aerian. Avionul era plin de români: ”A fost horror”
  • Un fotbalist român a dezvăluit prin ce a trecut
  • Ce s-a întâmplat după decolarea din Hurghada
Andreea Marin a împodobit bradul de Crăciun. Cum și-a pregătit casa pentru sărbătorile de iarnă
Showbiz intern • la 20:07
Andreea Marin a împodobit bradul de Crăciun. Cum și-a pregătit casa pentru sărbătorile de iarnă
  • Andreea Marin a împodobit bradul de Crăciun
  • Vedeta a împărtășit cu fanii imagini din casa ei
Iubita lui Selly a devenit medic rezident! Cu ce cadou a surprins-o vloggerul pe Smaranda
Showbiz intern • la 19:14
Iubita lui Selly a devenit medic rezident! Cu ce cadou a surprins-o vloggerul pe Smaranda
  • Iubita lui Selly este medic rezident
  • Ce a declarat vloggerul
O turistă britanică a vizitat Bucureștiul și a dezvăluit 5 lucruri care au surprins-o. Ce a descoperit în stațiile de tren
Actualitate • la 18:19
O turistă britanică a vizitat Bucureștiul și a dezvăluit 5 lucruri care au surprins-o. Ce a descoperit în stațiile de tren
  • Turista a dezvăluit ce a surprins-o
  • Ce a descoperit femeia din Marea Britanie în București
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV

Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!

​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro

A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari

Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”

Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro

Close