Homepage » Actualitate » Nu e de mirare că deţinuţii şi-au ieşit din minţi! Cât de mari sunt probleme într-unul dintre cele mai mai penitenciare din ţară

Nu e de mirare că deţinuţii şi-au ieşit din minţi! Cât de mari sunt probleme într-unul dintre cele mai mai penitenciare din ţară

Publicat pe 15.07.2016 la 23:59 Actualizat pe 15.07.2016 la 23:12

Sute de deţinuţi sunt în greva foamei în mai multe puşcării din ţară ca protest împotriva condiţiilor jalnice din sistemul penitenciar.

Sute de deţinuţi sunt în greva foamei în mai multe puşcării din ţară ca protest împotriva condiţiilor jalnice din sistemul penitenciar.

Nemulţumiriile deţinuţilor sunt provocate de neajunsurile care afectează de ani de zile centrele de detenţie din România, probleme generate de lipsa finanţării. Ca exemplu, Penitenciarul Giurgiu se judecă de aproape un an de zile cu Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Giurgiu, la mijloc fiind peste 240 de mii de lei, impozitul pe clădire pe perioada 2010-2014. Dosarul se află acum la Curtea de Apel Bucureşti.
Valul protestelor a început acum două zile la penitenciarul de la Iaşi. Deţinuţii au rupt plasele de sârmă de la ferestrele celulelor, au dat foc saltelelor şi au reuşit să iasă pe acoperiş. Conducerea penitenciarului a cerut ajutorul trupelor speciale de la Jandarmerie ca să ţină deţinuţii la respect.

Nu e de mirare că deţinuţii şi-au ieşit din minţi! Cât de mari sunt probleme într-unul dintre cele mai mai penitenciare din ţară
Ministrul Justiţiei le-a transmis deţinuţilor că nu va lua decizii sub presiune. "Vreau să spun uitându-mă în camere, şi sper să mă vadă deţinuţii să le spun că nu serveşte nimănui continuarea şi escaladarea acestor tensiuni. Înţeleg nerăbdarea, îi asigur pe cei aflaţi în detenţie că lucrăm la identificarea unor soluţii. Escaladarea tensiunii în penitenciare nu va genera adoptarea de măsuri grăbite, nu voi adopta nicio măsura sub presiune", a trasmis ministrul Justiţie.
Potrivit ANP, situaţia de vineri, ora 12,00, pe fiecare unitate era următoarea:
* Penitenciarul Iaşi — 3 deţinuţi protestau pe acoperişul secţiei de deţinere, 231 se aflau în refuz de hrană.
* Penitenciarul Botoşani — 6 deţinuţi protestau pe acoperişul secţiei de deţinere, 220 au refuzat hrana.
* Penitenciarul Oradea — 7 deţinuţi au refuzat hrana.
* Penitenciarul Vaslui — 12 deţinuţi au refuzat hrana.
* Penitenciarul Bucureşti Jilava — 3 deţinuţi au refuzat hrana.
* Penitenciarul Tulcea — 172 deţinuţi au refuzat hrana.
* Penitenciarul Bistriţa — 47 deţinuţi au refuzat hrana.
* Penitenciarul Aiud — 9 deţinuţi au refuzat hrana.
* Penitenciarul Bacău—36 deţinuţi au refuzat hrana.
* Penitenciarul Arad — un deţinut a refuzat hrana.
* Penitenciarul Tg Mureş — cinci deţinuţi au refuzat hrana.
* Penitenciarul Brăila — cinci deţinuţi au refuzat hrana.
* Penitenciarul Focşani — un deţinut protesta pe acoperişul secţiei de deţinere

Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Nu e de mirare că deţinuţii şi-au ieşit din minţi! Cât de mari sunt probleme într-unul dintre cele mai mai penitenciare din ţară
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Probleme pentru Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce a pățit concurenta: „O doare”
Emisiuni TV • ieri la 23:47
Probleme pentru Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce a pățit concurenta: „O doare”
  • Ce i s-a întâmplat Oanei Tomoioagă
  • Mirela Vaida a făcut anunțul
Loredana Chivu, scoasă din sărite de Ana Maria Mocanu, în Asia Express! Cele două au avut un schimb dur de replici: „Îmi vine să-ți dau cu ăsta în cap”
Emisiuni TV • ieri la 22:41
Loredana Chivu, scoasă din sărite de Ana Maria Mocanu, în Asia Express! Cele două au avut un schimb dur de replici: „Îmi vine să-ți dau cu ăsta în cap”
  • Scandal între Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu
  • De ce s-au luat la ceartă
Noi tensiuni între Mirela Vaida și Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce s-a întâmplat: „Ne-am certat și acolo”
Emisiuni TV • ieri la 21:59
Noi tensiuni între Mirela Vaida și Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce s-a întâmplat: „Ne-am certat și acolo”
  • De ce s-au certat Mirela Vaida și Oana Tomoioagă
  • Ce s-a întâmplat între cele două
Trei români au fost reținuți în Spania! Sunt acuzați că au furat minimum 10 catalizatoare
Stiri internationale • ieri la 21:17
Trei români au fost reținuți în Spania! Sunt acuzați că au furat minimum 10 catalizatoare
  • Doi români sunt cercetați în Spania
  • Ar fi furat catalizatoare
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
recomandare pe observatornews.ro
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
recomandare pe observatornews.ro
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
recomandare pe observatornews.ro
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Romania TV
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Romania TV
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
recomandare pe antena3.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
recomandare pe antena3.ro
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
recomandare pe antena3.ro
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
recomandare pe a1.ro
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
Close