Homepage » Actualitate » O biserică a luat foc, iar enoriaşii erau înăuntrut! Şase echipaje de pompieri intervin să stingă incendiul

O biserică a luat foc, iar enoriaşii erau înăuntrut! Şase echipaje de pompieri intervin să stingă incendiul

Publicat pe 19.03.2016 la 09:40 Actualizat pe 19.03.2016 la 09:57

Biserica din localitatea argeşeană Valea Danului a luat foc, sâmbătă, în timpul slujbei, enoriaşii prezenţi reuşind să iasă din lăcaşul de cult, iar şase autospeciale de la ISU intervin pentru stingerea flăcărilor, informează Mediafax.

Incendiul la biserica din Valea Danului a izbucnit în timp ce enoriaşii erau în lăcaşul de cult, la slujbă, dar au reuşit să se salveze şi să cheme pompierii.

"Incendiul a izbucnit în podul bisericii, iar flăcările s-au extins rapid spre acoperiş. Nu se ştie deocamdată cauza", a declarat
purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure,

La rândul său, primarul localităţii Valea Danului, Vasile Dina, aflat la faţa locului, a declarat "Eu sunt aici şi arde cu vâlvătaie. Era slujbă. Oamenii erau în biserică şi au fugit când au văzut că flăcările au cuprins acoperişul bisericii. Nu e nicio victimă, dar arde puternic".

Citeşte şi:

VIDEO / Primele imagini şi mărturisiri exclusive de la locul incendiului din Capitală! Există deja victime!

Incendiu puternic în Capitală! 16 mașini de pompieri încearcă să stingă flăcările

Incendiu de proporţii în Braşov!

T.F.S

În articolul
O biserică a luat foc, iar enoriaşii erau înăuntrut! Şase echipaje de pompieri intervin să stingă incendiul
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Armin Nicoară i-a băgat bani la decolteu unei dansatoare, sub privirile Claudiei Puican. Cum a reacționat domnișoara: ”Mă simt onorată”
Showbiz intern • la 00:15
Armin Nicoară i-a băgat bani la decolteu unei dansatoare, sub privirile Claudiei Puican. Cum a reacționat domnișoara: ”Mă simt onorată”
  • Armin Nicoară a fost surprins în ipostaze senzuale cu o altă femeie
  • Totul s-a întâmplat sub privirile Claudiei Puican
Maluma a devenit tată pentru a doua oară. Prima imagine cu bebelușul și numele special ales pentru băiețel
Showbiz international • ieri la 23:47
Maluma a devenit tată pentru a doua oară. Prima imagine cu bebelușul și numele special ales pentru băiețel
  • Maluma a devenit din nou tătic
  • Ce nume poartă fiul său
Cheloo a ironizat obiceiurile lui Valerie Lungu la Asia Express: ”Avem și noi carnețel”. Răspunsul concurentei: ”O fi de datorii”
Emisiuni TV • ieri la 23:37
Cheloo a ironizat obiceiurile lui Valerie Lungu la Asia Express: ”Avem și noi carnețel”. Răspunsul concurentei: ”O fi de datorii”
  • Cheloo a ironizat-o pe Valerie Lungu la Asia Express
  • Concurenta l-a ”taxat” cu o replică usturătoare
Momente tensionate la bordul unui Boeing 737. Bucăți din plafon s-au desprins în timpul zborului. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Stiri interne • ieri la 23:09
Momente tensionate la bordul unui Boeing 737. Bucăți din plafon s-au desprins în timpul zborului. Ce s-a întâmplat | VIDEO
  • Pasagerii au trăit momente de panică
  • Incidentul a fost filmat direct de la bord
VEZI MAI MULT
Recomandări
Afacerea de familie născută la 1.200 de metri altitudine în Bucovina. Astăzi, turiștii urcă muntele pentru ea
recomandare pe observatornews.ro

Stația de carburanți unde benzina a depășit 10 lei pe litru

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Romania TV

Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional

Imagini care nu s-au văzut la TV de la bătaia din Piața Victoriei. Cine a venit, de fapt, în locul oierilor
recomandare pe antena3.ro

„Sydney Sweeney, așa arată femeile în sport”. Actrița a filmat dezbrăcată pentru o reclamă la pariuri sportive și a stârnit furie

Cele mai spectaculoase și mai ciudate ținute de la Emmy 2026. Zendaya a fost regina serii, iar Selena Gomez a strălucit în auriu

REPORTAJ: Buncărele din Plauru, cucerite de șobolani. RO-Alert vine după ce rachetele au bubuit. Viața sub șuierul dronei, în stil tradițional românesc
recomandare pe Jurnalul.ro
REPORTAJ: Buncărele din Plauru, cucerite de șobolani. RO-Alert vine după ce rachetele au bubuit. Viața sub șuierul dronei, în stil tradițional românesc
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
recomandare pe a1.ro

Close