O procedură dentară banală te îmbolnăveşte de cancer. 97% dintre pacienţii în fază terminală au apelat la aceasta
Publicat pe 28.11.2016 la 13:39 Actualizat pe 28.11.2016 la 14:48
Pare de neimaginat, însă o procedură dentară este recomandată de majoritatea medicilor dentişti, cu toate că oamenii de ştiinţă au semnalat pericolele sale de peste 100 de ani.
Pare de neimaginat, însă o procedură dentară este recomandată de majoritatea medicilor dentişti, cu toate că oamenii de ştiinţă au semnalat pericolele sale de peste 100 de ani.
Zilnic în Statele Unite au loc peste 40.000 de astfel de proceduri dentare. Pacienţii au încredere că asta le va rezolva pentru totdeauna problemele dentare. Procedura se numeşte "obturaţia canalului radicular", potrivit realfarmacy.com. In esenţă, dinţii fără nerv pot dezvolta bacterii anaerobe extrem de toxice. Aceste bacterii pot provoca o serie de boli care pot fi descoperite doar peste câteva decenii. Din nefericire, stomatologii nu îşi dau seama la ce pericol îşi expun pacienţii, recomandându-le această procedură.
Conform sursei citate, xistă o conexiune între cancer şi obturaţie radiculară. Dr. Robert Jones susţine că a găsit o corelaţie într-un studiu ce a durat 5 ani, făcut pe 300 de paciente cu cancer la sân:
*93% dintre femeile cu cancer la sân au avut o procedură de obturaţie a canalului radicular;
*7% dintre ele au avut o altă patologie orală;
*Tumorile, în majoritatea cazurilor, au apărut pe aceeaşi parte a corpului pe care a fost efectuată obturaţia de canal sau celelate patologii orale.
Dr. Josef Issels, un alt medic de origine germană, arată că, în cei 40 de ani în care a tratat pacienţi bolnavi de cancer în fază terminală, 97% dintre pacienții săi avuseseră obturație de canal radicular.
I.C.