O tânără a scăpat de arsurile grave de pe tot corpul cu un leac miraculos! Iată în ce constă rețeta!

Eram la bunici, în satul nostru din Munţii Apuseni, la tăierea porcului. Aşa cum se făcea în fiecare an, Mama (cum îi spuneam bunicii) a pus o oală mare-mare pe foc, ca să fiarbă caltaboşii. Când a luat-o de pe foc, aburindă şi plină de osânză topită, eu tocmai mă trezeam după somnicul de dupa-amiază. Mergeam binişor în picioare, dar era încă pe vremea cănd mergeam în picioare pe sub masă, fără să dau cu capul de tăblia ei. Cu somnicul încă în gene, m-am întâlnit cu oala şi până să mă prindă cineva în braţe, am căzut în ea. Hăinuţele s-au lipit de piele, pielea s-a dezintegrat în firele de bumbac şi durerea mi-a scos atâtea urlete din ţesuturile fumegânde încât mi-am pierdut vocea, cunoştinţa şi puterea.

[...]

Medicii au făcut, aşadar, ce au putut, şi apoi s-au rugat. La bunul Dumnezeu şi de bunicii meu să mă ia acasă, ca moartea mea să nu îi nenorocească. Miloşi şi oameni ai timpurilor lor, bunicii m-au luat acasă, pentru că au înţeles că şi dacă mă lăsau, nu m-ar fi salvat, spitalul fiind lipsit de cele mai elementare posibilităţi de intervenţie.

Ajunşi acasă, au convocat un fel de consiliu al bătrânilor. Din vorbă în vorbă şi din lacrimă în lacrimă, şi-au amintit că moşii şi strămoşii lor tratau arsurile cu unt de ouă: un fel de cremă făcută din gălbenuşuri. Din 20 de gălbenuşuri frecate bine-bine abia dăca se obţinea un vârf de linguriţă de cremă cu care mă dădeau pe corpul ars. Sute de ouă s-au dus aşa şi ăla a fost un an în care nimeni din sat nu a făcut prăjituri de Crăciun, pentru că ouăle deveniseră ingrediente esenţiale pentru ceva mai important.

Pe rănile deschise nu suportam haine, aşă că în casă trebuia să fie o temperatură constantă de 25-26 de grade. Lemnele s-au terminat în curând, ale noastre şi ale tuturor vecinilor şi când nu au mai fost, băieţii din sat s-au dus la pădure să mai taie altele.

Nu ştiu cum am supravieţuit, dar am supravieţuit şi în mod miraculos nu am absolut nici o cicatrice, ba mă mai şi mândresc cu o piele catifelată. Şi nu numai.

Mă mândresc de înţelepciunea bunicilor care nu s-au dat bătuţi, de unchii şi mătuşile care m-au îngrijit cu nemăsurată răbdare, de vecinii care au făcut tot ce au putut, de preotul care s-a rugat neîncetat cu toţi enoriaşii lui până am fost în-afara pericolului, de vitejia mea proprie, o ţâră de copil, care a înţeles că viaţa nu e gratis şi ca uneori ea trebuie convinsă cu durere şi jertfă să stea la tine.

Acu’ sunt mare, sănătoasă şi tristă pentru victimele dezastrului. Fratele meu putea fi acolo şi primul gând a fost spre el. ‘Ce ai fă? Eu sunt la Sibiu’, a fost răspunsul lui şi am respirat”, a scris Mirela Oprea pe blogul ei.

Citește și:

De ce aproape toate victimele din clubul Colectiv aveau arsuri pe partea superioară a corpului? Un expert în tehnici de supraviețuire a explicat!

VIDEO / A arătat că se poate! Tânărul care a avut arsuri grave pe 80% din suprafaţa corpului a supravieţuit